UPDATE 31 august: George Buhnici a fost sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și va trebui să plătească 20.000 de lei pentru afirmațiile pe care le-a făcut despre femeile cu vergeturi și celulită. Conform reprezentanților CNCD, amenda a fost decisă ca urmare a impactului negativ pe care l-au avut asupra demnității femeilor.
Amenda maximă pe care Buhnici ar fi putut să o ia din partea CNCD era de 100.000 de lei, însă membrii Consiliului au diminuat-o ținând cont de faptul că bloggerul și-a cerut scuze între timp. Amenda și cuantumul ei au fost stabilite în CNCD cu unanimitate de voturi. ”Afirmațiile reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, se arată în comunicatul CNCD.
Declarațiile care au determinat sancțiunile sunt:
- „Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală fetelor!”
- „Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi… Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”
- „Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!”
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Cunoscutul prezentator și vlogger George Buhnici a surprins pe toată lumea în cel mai recent interviu acordat unui post de televiziune. Aflat pe plaja festivalului Neversea, Buhnici se laudă cu soția sa că arată ca o minoră și le îndeamnă pe femei să meargă la sală pentru că a el venit la mare să vadă piele, nu vergeturi!
George Buhnici este unul dintre cei mai urmăriți creatori de conținut în domeniul tehnologic în special. Ultima sa declarație însă a stârnit un val de reacții negative, fiind considerată un afront la adresa femeilor.
George Buhnici critică femeile care nu arată bine la plajă
Discuția cu reporterul care se centrase inițial pe participarea vloggerului la festival a schimbat registrul și s-a îndreptat spre o zonă de misoginism.
„Și-am văzut fete care arată foarte bine aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor!”
George Buhnici
George Buhnici a afirmat totodată ca soția sa arată foarte bine, „ca o minoră” și că dacă ea poate, nu găsește nicio scuză femeilor pe care le-a întâlnit pe plajă și i-au atras atenția cu celulită și vergeturi.
„Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!”.
Lorena Buhnici, soția lui George, a apărut apoi în în fața camerei zâmbind, iar soțul ei a pus-o să facă o piruetă și a continuat: „Uită-te la ea! Câți ani îi dai?” „25”, spune reporterul, iar Buhnici insistă: „25, mulțumesc”.
„Încurajez pe toată lumea să facă un pic de sală!”
Știm cu toții că sportul înseamnă sănătate, însă îndemul lui George Buhnici nu se adresa tuturor ci, în special femeilor care din diverse motive au vergeturi.
„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul”.
George Buhnici
„Nu mergem la „săliță” să ai după ce să întorci capul pe stradă…”
Reacțiile la declarațiile de mai sus nu au întârziat să apară. Centrul FILA, o organizație feministă care face auzite vocile femeilor prin lucru direct în comunități și activități de advocacy, activism, a transmis următorul mesaje pe pagina lor de Facebook:
„Corpurile noastre nu sunt obiectul plăcerii bărbaților, valoarea noastră ca femei nu este dată de felul în care ne percep bărbații în raport cu standardele lor. Nu mergem la „săliță” să ai după ce să întorci capul pe stradă, ci sunt alegerile noastre privind propriul stil de viață. Îți reamintim că genul acesta de reacții și comportamente se încadrează la hărțuire.”
Reprezentantele Centrului Fila critică și referința la soția care arată precum o minoră: „Ne-a șocat inadecvarea acestei declarații și lejeritatea cu care George Buhnici promovează sexualizarea minorelor. La 41 de ani, este mai mult decât problematic ca ”minorele” să fie standardul tău de frumusețe și atracție fizică. În Romania, ăn fiecare săptămână sunt înregistrate în medie două cazuri de viol sau act sexual cu o victimă minoră în familie. Astfel de declarații nu fac decât să normalizeze violența împotriva fetelor și să contribuie la un mediu nesigur, mai ales când vine din partea unei persoane publice, al cărei discurs influențează opinia sutelor de mii de urmăritori pe care îi are.”
Publicul l-a taxat imediat pentru această declarație
George Buhnici e unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din România, având 311.000 de urmăritori pe Instagram, 638.000 pe Facebook, 1,14 milioane de abonați pe YouTube și 210.000 pe TikTok.
Nu multă lume a fost de parte lui George Buhnici după această declarație. Atât pe pagina postului de televiziune căruia i-a acordat interviul, cât și pe pagina de Facebook a vloggerul-ului la ultima sa postare, oamenii și-au exprimat indignarea și dezacordul cu opinia sa despre femei și cum ar trebuie să arate la plajă. Iată câteva dintre ele:
„Să știi ca aceste comentarii profund misogine nu fac decât să arate cât de mic și de meschin ești, din toate punctele de vedere.” (Magda Pop)
„Buhnici, mai bine te duci pe la vreun doctor să îți faci și tu o rinoplastie, ceva…nu de alta dar dacă mergi la mare, înainte de a vedea vergeturile femeilor de pe plajă o să le lovești cu nasul ala urât și băgăcios.
Ți-ar mai merge și alte operatii dar creierul ăla nu ți-l mai rezolva nici naiba. (Delia Ioana)
„Boss mersi de recomandarea de a merge la săliță să arăt de 14 ani. Eu îți recomand un psihiatru care să-ți povestească de Freud oleacă.” (Roxana Ionescu)