„Gagicuța body show/ mișcă bine din popou” la un banchet de clasa a VIII-a. Școala: „Artista a fost angajată de părinți”. Inspectoratul: „Așa e tradiția în zonă”

Cristina Călin, redactor
scris pe
alexandra cotruș banchet
Alexandra Cotruș, cântăreață de manele și muzică de petrecere, a cântat la un banchet pentru clasa a VIII-a la o școală din județul Sibiu. FOTO: social media

    Un clip din social media cu o domnișoară cântând muzică de petrecere și manele înconjurată de copii îmbrăcați la patru ace mi-a stârnit curiozitatea, mai ales că la descriere scria „Banchet clasa a VIII-a Poiana Sibiului”. M-am uitat mai atentă și căutam motive să nu cred că poate fi real mai ales că artista, Alexandra Cotruș, cânta cât o țineau plămânii, acompaniată de copii, ”gentuța de la Chanel are cel mai scump BBL”. Dacă nu știți ce e BBL, vă spun, deocamdată, doar că nu are nicio legătură cu Evaluarea Națională.

    UPDATE, 22 aprilie 2026: Alexandra Cotruș a șters de pe Instagram și Tiktok toate clipurile în care apărea cântând la banchetul claselor a VIII-a de la o școală din Poiana Sibiului. Totuși, pe contul ei de Facebook a rămas clipul care a declanșat scandalul în online.

    Articolul inițial:

    Înconjurată de fete și băieți ce termină în câteva săptămâni gimnaziul, deci de 14-15 ani, cântăreața îi îndeamnă ”mișcă bine din popou/ gagicuța body show”. Pe lângă ea, se bucură băieți puberi îmbrăcați la costum, cu cocarda în piept, și fete în rochii de seară satinate, coafate cu bucle și cocuri perfecte. Iar alături de ei sunt și frați mai mici, fete și băieți de școală primară, ce cântă și se unduiesc în sala de evenimente a unui local din Poiana Sibiului. Din clipurile de la eveniment, postate în social media, reiese că acolo sunt și părinții și profesorii acestor copii.

    Capucina care ”bagă, bagă, bagă!”

    Ce s-a cântat la petrecerea respectivă? Printre altele, piesa al cărei titlu te face să crezi că a fost scrisă special pentru copii: Balerina Cappucina. Versurile însă sunt pentru oameni mari cu fantezii și mai mari: ”Balerina Cappucina/ Se mișcă ca-n Argentina/Mamă, cum e amandina/ Și cu forme ca latina”. Formele ca formele, dar Balerina din cântec are și o geantă Chanel „care are cel mai scump BBL”. Pentru cei care nu sunt la curent cu trendurile, BBL este o operație estetică de mărire a feselor.

    Conform clipurilor din social media, copiii știau foarte bine versurile și cântau la unison cu solista, semn că piesa este un adevărat hit printre elevi. ”Dansează Capucina mea/Ondulează-te așa”. Apoi urmează un șir foarte lung și insistent de ”Bagă! Bagă! Bagă!”

    Fesele sunt o temă recurentă la această petrecere, pentru că într-un alt clip de la același eveniment auzim cum copiii sunt îndemnați să miște bine din ”popou”. Piesa nu pare să aibă și alte versuri pentru că preț de câteva minute se repetă obsesiv ”gagicuța body show/ mișcă bine din popou”, ca un refren ce se lipește de creier ca guma de mestecat de pantofi.

    „Fă, cu cine umbli?”

    O altă piesă de la petrecere vorbește despre „o țigancă creolă” care și-a luat Ferrari ca să se ducă undeva cu „iubirea ei”. ”Zi, fă, cu cine umbli tu, de nu-mi răspunzi la telefon” e continuarea.

    În aproape toate clipurile se văd în spatele grupului de copii strânși în jurul cântăreței părinții, mame și tați, îmbrăcați și ei la patru ace, care privesc distrați spectacolul. La un moment dat, artista îi invită și pe ei pe ring, spunându-le fetelor să își invite tații la dans, și băieților să danseze cu mamele lor.

    Reacția școlii

    Un reprezentat al școlii din Poiana Sibiului, care nu și-a dorit să fie citat cu nume și prenume, ne-a spus că banchetul a fost organizat de către părinți, care au fost tot timpul acolo și au supravegheat copiii. ”Petrecerea a fost organizată fără acordul școlii, iar cântăreața a fost angajată de părinți. Nu știu ce s-a discutat între părinți și ea. Din punctul de vedere al școlii, banchetul a fost organizat în afara programului, școala nefiind implicată cu nimic, chiar dacă au participat profesori. Așa se țin discursuri de final de ciclu. Știți că și la liceu, și la gimnaziu, peste tot, chiar și la București, se practică așa ceva. Eu am stat foarte puțin și am plecat acasă. Ceea ce vreau să punctez: copiii au fost permanent cu părinții. Din punctul meu de vedere, nu trebuie să asociați școala cu banchetul respectiv.”

    Ce spune Inspectoratul Școlar Sibiu

    Inspectoratul Școlar Sibiu este în asentimentul reprezentantului școlii din Poiana Sibiului. Prin vocea purtătorului de cuvânt, Constantin Dincă, ne-a transmis că ”din informațiile disponibile și din discuțiile profesionale avute cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei a VIII-a, rezultă că părinții sunt cei care au decis, au organizat, au rezervat locația și au achitat costurile banchetului. Aceștia au și participat, împreună cu alți copii din propriile familii la acest banchet, așa cum este „tradiția” în această zonă.”

    În punctul de vedere trimis către redacție se mai menționează că profesorii nu sunt obligați să organizeze sau să administreze un astfel de eveniment, ei fiind invitați de către elevi la petrecere. „Practica este confirmată și în comunitățile de cadre didactice, unde se arată că banchetul nu figurează în fișa postului diriginților și nu intră în atribuțiile instituției școlare. Discuțiile cadrelor didactice de pe anumite forumuri profesionale confirmă același lucru: banchetul nu este o activitate școlară și școala nu are responsabilitate organizatorică sau financiară.”

    Concluzia Inspectoratului Școlar Sibiu este că ”evenimentele private nu reprezintă sistemul de învățământ, dar expunerea minorilor la conținut sexualizat este nepotrivită și intră în responsabilitatea părinților și a organizatorilor.”

    Artista: „Dacă era chemat un DJ, le punea copiilor operă?”

    Am încercat să luăm legătura și cu Alexandra Cotruș, însă nu a răspuns până la ora publicării acestui articol. Însă, ieri, a spus pentru Spy News că ”petrecere ca acolo nu am mai găsit. Toată lumea s-a distrat, inclusiv părinţii, pentru că au fost şi părinţii prezenţi la eveniment. Dacă era chemat un DJ, vă întreb aşa: ce muzică se punea? Le punea copiilor operă? Ce le punea să cânte? Nu ştiu muzică rock? Eu zic că tot manele se puneau.”

    Nu este prima dată când redacția Totul Despre Mame semnalează astfel de derapaje la evenimente pentru copii, în special la balurile bobocilor, unde pe scenă urcă traperi care cântă despre droguri, sex explicit, violență. De-a lungul timpului am documentat și publicat o serie de articole, rezultate în urma discuțiilor cu părinți, profesori, directori și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai ministerului Educației (le puteți citi AICIAICI și AICI). Pare că vârsta la care copiii sunt expuși la astfel de mesaje scade tot mai mult, iar fără o implicare a autorităților, prin stabilirea unor norme legale în baza cărora să fie organizate banchetele și balurile bobocilor care au în centrul lor elevii, lucrurile pot scăpa ușor de sub control.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa