O asistentă educațională („surveillant” care asigură disciplina elevilor, în sistemul școlar francez) în vârstă de 31 de ani a fost ucisă într-un atac cu cuțitul în momentul în care efectua controlul ghiozdanelor elevilor dintr-o școală din Nogent (Franța). Atacatorul, un elev de 14 ani, a scos un cuțit din rucsac și a înjunghiat-o de mai multe ori. În timpul atacului cu cuțitul, care a avut loc la intrarea în școală, a fost rănit ușor și unul dintre jandarmii care încercau să îl imobilizeze pe adolescent. Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru fapta comisă.
Fapta băiatului i-a șocat pe profesorii săi, chiar dacă acesta era cunoscut ca fiind un elev problematic, care primise două excluderi temporare la începutul acestui an – tocmai pentru comportamentul său în cadrul școlii. Potrivit declarațiilor lui Elisabeth Borne, ministrului francez al Educației, tânărul nu are antecedente penale și nimic din contextul său familial nu pare să justifice astfel de manifestări agresive.
Întreaga comunitate a școlii a fost plasată în carantină psihologică temporară: cursurile au fost suspendate pentru o zi și au fost aduși consilieri pentru a ajuta elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar să depășească cu bine acest incident grav.
- CITEȘTE ȘI: Agresivitatea copilului, cauze puțin știute
Val de violențe în școlile franceze
Verificarea ghiozdanelor elevilor înaintea de a intra în curtea școlii este o măsură luată de ceva vreme în Franța, care se desfășoară cu ajutorul Jandarmeriei, ca răspuns la creșterea violenței în școli. Astfel de verificări aleatorii au fost instituite după ce în luna martie, în urma unei altercații în fața unui liceu din Essonne, un tânăr și-a pierdut viața.
După acel incident tragic, ministrul francez de Interne a promis că în apropierea instituțiilor de învățământ vor fi luate mai multe măsuri de descurajare a violențelor și se vor aplica mai multe sancțiuni. Acesta a mai precizat că în decurs de doar două luni, între 26 martie și 23 mai, s-au desfășurat 6.000 de astfel de controale ale ghiozdanelor. În cadrul acestor verificări au fost confiscate nu mai puțin de 186 de cuțite și au fost reținute 32 de persoane. De asemenea, în același interval de timp, s-au întrunit 587 de consilii disciplinare pentru deținere de cuțite.
„Nimic nu poate fi complet sigur”
Élisabeth Allain-Moreno, secretar general al sindicatului profesorilor, a declarat că asistenta educațională ucisă astăzi pur și simplu își făcea meseria, întâmpinând elevii la intrarea în școală. Ea a mai spus că „atacul arată că nimic nu poate fi complet sigur” și că lucrul cel mai important îl reprezintă acum prevenirea unor astfel de incidente dramatice.
Jean-Rémi Girard, președintele Uniunii Naționale a Școlilor Gimnaziale din Franța a declarat că „este imposibil să fii vigilent 24 de ore pe zi. Nu putem spune că fiecare elev reprezintă un pericol sau o amenințare, altfel nu ne-am mai da jos din pat dimineața”.
92 de atacuri cu cuțitul într-un singur an – doar în școlile din Paris
Președintele Emmanuel Macron a vorbit despre „o violență fără sens” și a declarat că națiunea este în doliu, așa cum citează și în thesun.co.uk. „În timp ce îi proteja pe copiii, o asistentă educațională și-a pierdut viața, victimă a unui val de violență fără sens. Țara este în doliu, iar guvernul se mobilizează pentru a reduce criminalitatea”, a spus președintele Macron.
Și lidera principalului partid de opoziție, Marine Le Pen, a reacționat, denunțând ceea ce ea a numit „normalizarea violenței extreme, încurajată de apatia autorităților”. „Nu trece o săptămână fără ca o tragedie să lovească o școală. Poporul francez s-a săturat și așteaptă un răspuns politic ferm, fără compromisuri și hotărât la flagelul violenței juvenile”, a spus ea.
În anul școlar 2023–2024 au fost raportate 92 de atacuri cu cuțitul doar în școlile din Paris. În plus, în aprilie 2025, o altă tragedie s-a produs la Nantes: un elev de 15 ani a ucis o colegă și a rănit trei persoane, pe fondul problemelor mintale și al radicalizării. Ca răspuns, autoritățile franceze au intensificat controalele la intrarea școlilor și au lansat programe pentru sănătatea mintală și prevenirea violenței în rândul tinerilor.