În fiecare an, prima zi de școală aduce emoții și bucurii nu doar pentru copii, ci și pentru părinți. Vedetele din România nu fac excepție, iar mulți dintre ei au ales să își însoțească juniorii la începutul unui nou an școlar. Această tradiție a devenit un prilej pentru părinți celebri de a-și arăta susținerea și de a-și împărtăși mândria cu fanii lor prin postări pe rețelele sociale. Iată ce au postat câteva din persoanele publice din România, imediat după ce au participat la ceremonia de deschidere a anului școlar. I-am împărțit în 3 categorii, în funcție de mesajul transmis.
Ținute atent alese, buchete de flori, un amalgam de emoții, speranță, gânduri bune, și, pe alocuri nostalgia începuturilor de ordinioară, cam așa am descrie în doar câteva cuvinte cum a fost prima de zi școală pentru vedetele din România care și-au însoțit copiii la ceremonia de deschidere de an școlar.
Vedete în prima zi de școală alături de copii: optimiștii incurabili
- Primarul Capitalei, Nicușor Dan: „Mult succes tuturor elevilor în noul an școlar! Le doresc să aibă încredere în ei, să-și descopere pasiunile și să-și cultive curiozitatea!” Nicușor Dan este tatăl a doi copii, o fetiță născută în 2016, Aheea, și un băiețel născut în 2022, Filip.
- Andreea Mantea: „Șiiii…am început! Să fie un an școlar plin de reușite, momente frumoase, cât mai multe descoperiri, lucruri noi învățate, răbdare, multe zâmbete și un strop de distracție, atât pentru copiii noștri cât si pentru profesori!
- Pepe (care și-a mutat recent fetele la o școală privată): Sunt mândru pentru dorința voastră de evoluție și curajul de care ați dat dovadă când ați ales mutarea. Examenele de admitere au fost luate cu succes și argumentele voastre legate de timpul pierdut în trafic până acum sunt dovada faptului că sunteți deja mari și știți ce vreți de la viață. Ați reușit, felicitări și mult succes la învățătură! Vă iubește tati!
- Paula Seling: Mult succes în noul an școlar, tuturor copiilor și părinților!
- Dana Rogoz: „Of, ce emoții! Din nou! Mult succes copiilor și părinților în noul an școlar!
- CITEȘTE ȘI: Copii de vedete care au început deja școala și grădinița. Ce avantaje le aduce sistemul privat de învățământ
Vedete în prima zi de școală alături de copii: motivaționalii
- Smiley: „Mult succes în noul an școlar! Mai ales părinților”…
- Claudia Pătrășcanu: „Deschiderea anului școlar! Multă răbdare domnilor profesori….iar copiilor, le doresc sa învețe cu drag, cu motivație și dăruire!”
- Andreea Bălan: Gataa, am început școala: Ella clasa a doua și Clara grupa mare la grădi, în cadrul Colegiului Național de Muzică „George Enescu”. An bun școlar tuturor!
- Oana Roman: Prima zi de școală din clasa a IV a! Voi fi lângă tine în fiecare moment și te voi susține mereu. Știu ca ți-ai fi dorit sa simți și sprijinul celuilalt părinte, dar eu voi face tot ce este omenește posibil pentru că sa nu simți nici o lipsă! Mult succes, iubirea vieții mele! Te iubesc infinit!
- Mirela Viada: „Gata! A început școala! Nu știu cum au zburat cele 3 luni de vacanță mare! Parcă au fost 3 săptămâni! Nu știu cum zboară timpul, și cum, de la an la an, copiii se înalță din ce în ce mai mult, parcă nu mai sunt copii, parcă se maturizează prea repede, parca vremea asta trece cu așa o viteză, că mi-e teama să și clipesc, ca să nu pierd ani din copilăria lor! Am băiețel de grupa mare (Tudor), băiat de clasa a II-a (Vladimir), fetița de clasa a III-a (Carla). Am emoții la fiecare început de an scolar! Pentru ei, cu copilăria lor fără griji, pentru noi, părinții, cu temerile, responsabilitățile, grijile și speranța că vor avea un destin frumos! Mult succes tuturor copiilor în noul an școlar! Să ne bucurăm că îi avem!”
Vedete în prima zi de școală alături de copii: nostalgicii incurabili
- Mircea Radu: „Puştiul din fotografie începea școala pe 15 septembrie. Baftă celor care încep azi!”
- Aurelin Temișan: „Atunci și acum. Prima zi de școală. Clasa 0 și clasa a 8-a. Timpuleeee…!!!”
- Andreea Marin: Vedeta de televiziune a fost cuprinsă de nostalgie în curtea liceului, alături de Violeta care a ajuns deja în ultimul an de liceu. Andreea Marin, extrem de emoționată a postat recent un mesaj pe contul său de Facebook, după începerea școlii:
„An de an, de când era de-o șchioapă, fotografia din curtea școlii, împreună. Dar azi, a fost o emoție specială și lacrimi ascunse de partea mea: e ultimul an de studiu în locul în care a început la vreo 3 anișori ca un țânc de grădiniță, a continuat cu primii ani de școală primară, gimnaziul și acum e anul final de liceu.”