Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a vorbit deschis despre regulile parentale din propria familie atunci când vine vorba de tehnologie. Cei doi părinți au decis să amâne accesul fiicei lor, Aheea, la telefon mobil până la vârsta de 14 ani. Discuția despre accesul la smartphone și despre adicția digitală vine în contextul participării la summitul internațional despre copii, educație și riscurile tehnologiei, organizat la Washington de Melania Trump, prima doamnă a Statelor Unite.
În interviurile acordate după eveniment, pentru Antena 3 CNN și Euronews România, Mirabela Grădinaru conturează ideea că tehnologia este inevitabilă în viața copiilor și tinerilor astăzi, însă accesul trebuie gestionat conștient de către părinți și adulți.
„Televizorul a fost împachetat”
Decizia legată de vârsta la care Aheea va primi un telefon mobil nu este una izolată, ci face parte dintr-un stil de parenting asumat încă de la început, de când cei doi au devenit părinți. „În momentul în care s-a născut primul copil, televizorul a fost împachetat și a rămas împachetat. Copiii n-au avut acces la telefon, la nimic, nici desene animate, la absolut nimic, până la vârsta de trei ani”, a declarat Mirabela Grădinaru pentru Antena 3 CNN.
Partenera de viață a președintelui Dan spune că expunerea la ecrane a fost introdusă treptat și controlat și că de pe la patru ani copiii „văd niște desene animate împreună cu părinții, nu singuri”. Legat de accesul la telefoanele mobile, Mirabela mărturisește că decizia este una fermă: „Am anunțat-o pe fiica noastră că până la 14 ani nu va avea niciun telefon, chiar dacă colegii au deja. Și de aici vine presiunea…”
Presiunea socială și argumentul decisiv: „Dacă ceilalți consumă droguri?”
Partenera președintelui admite că presiunea socială este resimțită și în familia lor, însă nu acesta ar trebui să fie criteriul după care părinții iau decizii. Este de părere că o informare corectă a părinților privind pericolele ascunse din lumea digitală și a social media ar putea fi cel mai bun mijloc de prevenție. Îi îndeamnă pe părinții care se simt presați de faptul că ceilalți copii de la școală au telefoane și copilul lor nu, să facă o paralelă cu drogurile. „Dacă aș spune că în clase se consumă droguri, părinții ar fi de acord? I-ar spune copilului: «ok, dacă ceilalți colegi consumă droguri, îți dau voie să consumi?». Cred că răspunsul ar fi nu”, adaugă aceasta.
Pentru Mirabela Grădinaru, ideea centrală rămâne una simplă: părintele decide și își asumă, chiar dacă deciziile grele sunt mai greu de dus.
O relație apropiată cu Aheea: „Sunt mamă, dar și prietenă”
În interviul acordat în exclusivitate în 2025 pentru Totul Despre Mame, Mirabela Grădinaru descria relația cu fiica sa ca fiind una deschisă, în care regulile există, dar sunt dublate de dialog. „În relația cu Aheea, încerc să fiu și mamă, dar și prietenă în același timp. Povestim… dar încerc să nu pun vreo povară pe umerii ei (…)”.
Cu toate că descrie relația cu ambii săi copii ca fiind una caldă, în care se vorbește despre emoții și despre trăirile sau nedumeririle fiecăruia, regulile și limitele sunt foarte clar trasate. „Sunt mamă atunci când trebuie să iau decizii ce țin de sănătatea ei, nu stau să negociez reguli”, mărturisea Mirabela Grădinaru în interviul acordat publicației noastre.
Această abordare empatică dar și cu reguli ferme este similară cu abordarea proiectelor privind siguranța online a copiilor pe care ea le susține.
Summitul de la Washington: copiii, în centrul unei preocupări globale
Participarea Mirabelei Grădinaru la summit-ul organizat la Washington de prima doamnă a SUA, Melania Trump, a adus în prim-plan exact aceste teme: educația copiilor, dezvoltarea lor emoțională și impactul tehnologiei. „Viitorul nostru sunt copiii”, a spus aceasta, explicând că, dincolo de diferențele culturale sau de politici publice, toate discuțiile de la summit au avut un numitor comun: responsabilitatea adulților de a crea un mediu sigur și echilibrat pentru dezvoltarea celor mici.
Mirabela Grădinaru a subliniat în interviurile acordate post eveniment că orice proiect legat de copii trebuie să pornească de la „dragoste, responsabilitate și foarte multă deschidere”, iar investiția în educația și sănătatea lor nu este doar o alegere individuală, ci o direcție esențială pentru fiecare societate.
Un moment important a fost intervenția primei doamne a Franței, Brigitte Macron, care a propus reguli stricte privind utilizarea tehnologiei de către copii, bazate pe studii. Mirabela Grădinaru spune, însă, că astfel de măsuri trebuie luate după consultarea cu societatea și specialiștii și adaptate contextului local: „Nu putem să mergem pe modelul francez și trebuie să existe un echilibru”.

De la experiența personală la politici publice
După participarea la summit-ul din SUA, aceste teme sunt aduse și în agenda publică din România. Pe 31 martie, Administrația Prezidențială, prin programul România în Lumină, în care Mirabela Grădinaru se implică în proiecte care țin de sănătatea și educația copiilor și a familiilor, organizează un eveniment dedicat prevenirii adicțiilor în rândul copiilor și adolescenților, în parteneriat cu organizația Zi de Bine și mai multe instituții, printre care Ministerul Sănătății și Ministerul Educației.
„În momentul de față nu avem un plan național. Se fac lucruri, dar punctual, în anumite zone ale României”, a explicat Mirabela Grădinaru. Aceasta atrage atenția că problema nu este doar a copiilor, ci și a părinților, care nu mai reușesc să țină pasul cu schimbările rapide. „Familiile […] nu mai au timp să se informeze corect și de aceea cred că este nevoie, în primul rând, să sprijinim părinții, oferindu-le informații, dar informații corecte”, precizează partenera de viață a Președintelui Nicușor Dan. „Părinții trebuie să conștientizeze că în spate (în spatele tehnologiei și accesului la rețelele sociale – n.r.) se ascund și niște pericole”, a adăugat aceasta.
















