Ministerul Sănătății din Rusia intenționează să trimită la terapie femeile care nu vor să aibă copii. Într-un demers național de evaluare a sănătății reproductive, femeile de peste 18 ani trebuie să completeze un chestionar care cuprinde și o întrebare privind numărul de copii pe care îi au sau pe care îi doresc. Cine completează „0” va fi trimis la consiliere și terapie. Măsura a fost criticată deja în spațiul public, inclusiv de o membră a Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia, care a spus că o astfel de practică poate transforma o decizie personală într-o formă de presiune instituțională.
The Moscow Times, citând agenția de stat TASS, scrie că femeile care spun că nu plănuiesc o sarcină ar urma să fie trimise la terapie sau consiliere cu scopul de a fi încurajate să își reconsidere poziția. Aceeași sursă notează că formularul privind sănătatea reproductivă este aplicat atât femeilor, cât și bărbaților, însă varianta pentru bărbați nu include întrebări despre intenția de a avea copii.
Medic: „Pare desprins dintr-un scenariu SF”
Măsura a fost criticată chiar în Rusia. MedVestnik relatează că medicul Olga Demiceva, membră a Consiliului pentru Drepturile Omului de pe lângă președintele rus, a spus că o asemenea practică ar putea descuraja tinerii să participe la aceste controale și i-ar putea împinge să dea „răspunsuri convenabile” în chestionare.
„Îmi vine greu să cred că Ministerul Sănătății din Rusia a aprobat cu adevărat un document prin care o femeie care nu intenționează să aibă copii să fie trimisă la psiholog pentru a i se «forma» motivația reproductivă. Pare desprins dintr-un scenariu SF – o formă de constrângere de a te reproduce. Această inițiativă transformă femeia dintr-o persoană liberă într-un instrument pentru îmbunătățirea situației demografice”, a declarat Olga Demicheva.
Apărarea „valorilor tradiționale” sau costul ridicat al vieții?
Noua recomandare apare într-un context mai larg în care autoritățile ruse încearcă să crească natalitatea. În noiembrie 2024, parlamentul rus a adoptat o lege împotriva așa-numitei „propagande child-free”, într-un moment în care rata natalității ajunsese la cel mai scăzut nivel din ultimii 25 de ani, potrivit Reuters. Agenția nota atunci că autoritățile de la Moscova leagă scăderea numărului de nașteri de apărarea „valorilor tradiționale”, în timp ce o parte dintre femeile intervievate invocau, în schimb, insecuritatea economică și costul ridicat al vieții.
Organizația Human Rights Watch a avertizat luna trecută că Rusia restrânge tot mai mult accesul femeilor la informații și servicii legate de sănătatea reproductivă și că aceste politici fac parte dintr-o campanie mai amplă de stimulare a natalității prin măsuri care afectează autonomia reproductivă a femeilor.
- CITEȘTE ȘI: Doi parlamentari români cer limitarea dreptului la avort. Reacții dure: „Ar fi un pas înapoi spre comunism”
Cum „nu-mi doresc copii” devine problemă psihologică
În majoritatea țărilor, politicile pentru creșterea natalității se bazează pe stimulente – sprijin financiar, concedii, servicii pentru părinți. Aici, intervenția este mutată în cabinetul medicului și al terapeutului, iar acest lucru ridică întrebarea: Unde se termină grija pentru sănătate și unde începe presiunea asupra alegerilor personale?
















