Evenimente pentru copii în weekendul 23 – 24 septembrie 2017

Anca Vlad
scris pe

Weekendul 23 – 24 septembrie. Toamna începe să-și facă simțită prezența, dar temperaturile sunt încă plăcute, așa că părinți și bunici, luați copiii și distrați-vă! Nu știți ce să faceți? Iată câteva sugestii pentru gusturi cât mai diverse:

Evenimente pentru copii în weekendul 23 – 24 septembrie

SÂMBĂTĂ, 23 septembrie

TEATRUL LA CINEMA

11.00 Ariciul și țestoasa uriașă (la Afi Palace Cotroceni)

Un pui de vulpe naiv, încrezut și obraznic pleacă din vizuina sa la vânătoare fără voia Vulpoiului, pentru că se săturase să tot mănânce iepure. Moș Martin (cel mai vechi locuitor al pădurii), la rugămintea Vulpoiului, îl are în pază pe acest Pui de Vulpe, pentru a nu i se întampla vreun rău. Însă, cu toată grija sa Puiul de Vulpe, dorind atât de mult să vâneze o Țestoasă Uriașă sau un Pui de Arici, devine el însuși păcălit.

CASA UNIVERSITARILOR

Bounty Fair#28 – ediție de toamnă   

Peste 60 de artiști și branduri românești își expun creațiile spre vânzare. 15 ateliere de creație pentru cei mici, cu vârstă peste 3 ani, ateliere pentru cei mari, tombolă (cu premii pe loc, oferite de câteva dintre brandurile participante), zonă de hamace în pădure, restaurant (mâncare gătită, bere și sucuri, limonadă și prăjituri), selfie foto-corner și expoziție foto în foișor.

11.00 Spectacol interactiv – Cesuleț Timpulescu vrea să fie șoricel   

Cine este domnul Cesulet Timpulescu. Ce îi place să facă? Ce nu-i place? Care este programul lui zilnic? La ce visează? Surpriza cea mai mare va fi că…domnul Cesuleț Timpulescu va veni în persoană la spectacol și va răspunde la toate întrebările.

ATELIERE RECREATIVE TEI

11.30 Atelier ceramic – Opera lui Brâncuși  

Copiii înscriși la atelier vor descoperi ce înseamnă frumusețea liniilor simple, cât de puternică este această simplitate și de ce trebuie să ne bucurăm de miracolul românesc care a fost Constantin Brâncuși.

TĂRÂMUL MAGIC VOI REUȘI

11.00 Sistemul solar – atelier interactiv   

În cadrul atelierului, copiii vor colora un Sistem Solar pe care îl vor lua acasă. Apoi vor fi proiectate imagini din spațiul cosmic și ei vor învăța să recunoască planetele. Se vor uita pe enciclopedii potrivite vârstei, vor juca jocul „Cosmonauții” și vor primi cele mai frumoase abtibilduri cu steluțe.

PARCUL MOGHIOROȘ

Magic Fest 2017 – Fetivalul cullinar stradal de weekend

Festival tradițional dedicat toamnei, mustului și pastramei. Manifestarea în aer liber, într-un cort special, în Parcul Drumul Taberei – Moghioroș, la Magic Place Parc, îmbină un celebru festival de import cu tradiționalele sărbători românești de toamnă ale recoltei, culesului viei, mustului și pastramei, pentru o varietate largă de gusturi.

CARO HOTEL BUCHAREST

11.00 Ghergheful senzorial    

Sunteți invitați cu mic, cu mare la atelierul senzorial în cadrul căruia veți mirosi, aduna şi înşirui plante şi alte materiale naturale creând cel mai frumos covor senzorial. Distracţia şi voia bună nu vor lipsi!

MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ

Atelier de mozaic     

În cadrul acestui atelier copiii cu vârste între 7 și 12 ani vor experimenta împreună cu artistul Sorana Țăruș atât modul în care se poate compune imaginea din elemente geometrice, cât și posibilitățile de expresie specifice acestei tehnici, totul adaptat vârstei participanților.

SPORTCAFE

11.00 Povestea pisicilor aristocrate 

Edgar, majordomul Dnei Adelaide își dorește sa fie unicul moștenitor al averii avesteia. El este de părere că dragile pisicuțe nu merită afecțiunea si răsfățul cu care sunt obișnuite și hotărăște să le facă pierdute.

TEATRUL ȚĂNDĂRICĂ

11.00 Motanul încălțat 

Montarea redă cu fidelitate întâmplările pline de haz şi umor prin care trec mezinul nedreptăţit de soartă şi năzdrăvanul său motan, în drumul lor spre bogăţie şi fericire. Păpuşi la paravan şi marionete uriaşe, măşti, pantomimă, muzică, un dialog interactiv între scenă şi sală – ne îndeamnă să evadăm în lumea poveştii lui Charles Perrault.

TEATRUL COQUETTE

11.00 Greierele și furnica 

Greierele, foarte pasionat de muzica lui, nesocotește venirea iernii. Când dă de greu, el va apela la strângătoarea Furnicuță Fifi, care îl va trece prin niște probe de hărnicie.

OPERA COMICĂ CPENTRU COPII

10.00 Bastien și Bastienne 

Peisajul pastoral din opera lui Mozart se transformă în această producție într-o sală de lectură, unde cele două personaje principale sunt colegi de școală. Lumea lor se intersectează cu cea a imaginației, realitatea se întrepătrunde cu o lume fantastică, stăpânită de un vrăjitor.

MALL VITAN

18.00 Gașca Zurli Show 

Gașca Zurli vă așteaptă la spectacol! Intrarea este liberă, iar de la ora 19.00 are loc sesiune de autografe.

PURA VIDA

19.00 București dansează în stradă

Pura Vida vă invită să dansați în fiecare sâmbătă seară în piața principală din centrul vechi, la intersecția străzilor Lipscani și Smârdan. Se vor dansa Salsa, Bachata, Merengue, Reggaeton, Kizomba, Semba, Hip Hop și multe altele.

DUMINICĂ, 24 septembrie

HARD ROCK CAFE

Gașca Zurli  

Gașca Zurli vă invită la distracție! Concertul începe la ora 11, dar copiii sunt așteptați de la ora 10.

ȚĂPUȘELE

11.00 Umbrela veselă

Împreună cu părinții lor, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani sunt așteptați la un atelier plin de culoare.

CASA UNIVERSITARILOR

Bounty Fair#28 – ediție de toamnă   

Peste 60 de artiști și branduri românești își expun creațiile spre vânzare. 15 ateliere de creație pentru cei mici, cu vârstă peste 3 ani, ateliere pentru cei mari, tombolă (cu premii pe loc, oferite de câteva dintre brandurile participante), zonă de hamace în pădure, restaurant (mâncare gătită, bere și sucuri, limonadă și prăjituri), selfie foto-corner și expoziție foto în foișor.

TEATRUL MIC

11.00 Apa vie  

Adaptarea după povestea fraților Grimm îi are ca personaje pe Printzul Mic, Printzul Mijlociu, Printzul Mare și Printzesa Bună.

TEATRUL COQUETTE

11.00 Muzicanții din Bremen

Un măgarus, un cătel și o pisică sunt alungați de către stăpânii lor, așa că se împrietenesc și hotărăsc să plece în căutarea unui trai mai bun. Pe drum, însă, prind de veste despre marele circ din Bremen, care a fost jefuit de hoți. Cum toți se visează artiști și mari muzicanți pornesc spre Bremen.

TEATRU LA CINEMA

17.30 Cei trei purceluși (la Auchan Titan)

      /

Cu toţii ştim povestea celor trei purcei care îşi construiesc case, dar e mult mai amuzant să îi vedem la treabă, să îi punem piedică lupului sau să-l ajutăm să sufle peste case. Şi asta nu fiindcă am fi răi, ci ca să le arătăm tuturor că graba şi lenea strică treaba şi că, dacă vrei să faci un lucru bun şi durabil, trebuie să îţi pui mintea la contribuţie şi să nu te fereşti de muncă.

TEATRUL ION CREANGĂ

18.00 De-a Micul Prinț  

Există câțiva oameni pentru care Asteroid B612 nu este doar un punct pe cer într-o noapte senină. Există câțiva oameni care știu că un asteroid este suficient de încăpător pentru câțiva vulcani (stinși), o floare și un Mic Prinț. Există puțini care chiar l-au cunoscut pe Micul Prinț, dar povestea lui a transformat toate vulpile, toți trandafirii și toți baobabii de pe Pământ.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa