La un an de la emigrarea în Norvegia, cititoarea noastră Larisa M. ne-a scris cum a decurs adaptarea ei și a copilului în noua țară, cum a fost ajutat cel mic să se integreze la școală și care sunt diferențele care au surprins-o, de la atitudinea norvegienilor în fața bolilor, la disciplina în trafic și aerul curat, care a făcut ca astmul bronșic al copilului ei să dispară ca prin minune. Redăm integral povestea Larisei, așa cum a fost scrisă de ea:
Decizia de a emigra la 40 de ani
Fiecare persoană și familie are dreptul de a lua propriile decizii în viață. Deși unele par a fi radicale, câteodată sunt cele mai bune alegeri. Personal, cred că deciziile se cântăresc, se iau cu o foaie și un pix în mână, rațional, cu argumente pro și contra. Apoi se trage linia și se hotărăște. Da sau nu. La noi a fost Da. Da pentru o nouă aventură, începută poate mai târziu, la 40 de ani, împinși de mai mulți factori care nu corespundeau cu principiile noastre la acel moment.
28 iulie 2022 a devenit o dată memorabilă pentru familia noastră, data când eu, fiul meu de 6 ani, soțul și cățelul plecam într-o nouă etapă a vieții, într-o țară nordică, rece, depărtată, care avea să ne fie o nouă casă: Norvegia.
Deși știam unde vom merge, cunoșteam orașul, pe care îl vizitasem într-un concediu, acum era diferit. Nu mai era vacanță, nu mai eram turiști, deveneam locuitori cu acte în regulă. Eram fericiți că suntem împreună, după doi ani în care soțul lucra deja acolo, departe de casa, iar eu jonglam singură în București cu toate atribuțiile zilnice: copil, cățel, grădiniță, job, casă, finanțe, activități, pandemie, spitale, internari. Eram atât de obosită, atât de încărcată, atât de copleșită! Mulți și multe ne regăsim în vâltoarea zilnică de a face toate lucrurile și nu oricum, ci de a le face perfect. Apoi ne dam seama că viața nu este despre asta.
Birocrația. Aproape totul s-a desfășurat online
Înregistrarea venirii noastre a fost un proces simplu, online, și cu o vizită la UDI (Poliție) pentru confirmarea documentelor. După înregistrarea la Poliție, am așteptat în jur de 4-6 luni până au ieșit actele, am obținut dreptul de ședere permanent, ni s-a alocat un medic de familie și am putut deschide un cont bancar. În afară de identificarea de la Poliție (UDI), unde am mers personal, totul s-a facut online. Documentele s-au încărcat în platformă, aprobările și informările au venit acasă.
Necesarul la școală: haine de schimb, haine de ploaie și pachețel de prânz
Cele mai mari emoții le-am avut în privința școlii, însă lucrurile s-au așezat firesc, într-un proces extrem de simplu. Noi ajunsesem pe 28 iulie în Norvegia, iar pe 22 august deja începea școala. Actele nu aveau cum să iasă atât de repede, însă totuși am aplicat online la școala din proximitate. Copiii încep clasa I la 6 ani, nu există clasa pregătitoare. Cu o săptămână înainte de începerea școlii, am fost chemați toți trei la o întânire cu doamna director și viitoarea învățătoare. Nu știam ce acte vor fi necesare pentru înscriere sau dacă putem înscrie copilul (obisnuiți cu dosarul cu șină din România).
Și iată că după o discuție în limba engleză de aproximativ 30 de minute, timp în care ni s-a prezentat școala, structura anului școlar, programa și ne-au pus câteva întrebări, am completat o cerere de 1 pagină privind înscrierea și ni s-a spus că E. este așteptat cu brațele deschise în clasa I în data de 22 august. Nu este nevoie să aducem nimic, să cumpărăm nimic, doar să aibă un set de haine de schimb și de ploaie, căci vor petrece mult timp afara, la joacă, indiferent de vreme. Și un pachețel pentru prânz, pentru că fiecare își aduce mâncare de acasă.
Priorități pentru copii: joaca în natură, munca în echipă
Despre sistemul școlar sunt multe de discutat, am să subliniez doar câteva aspecte care mi se par foarte importante. În primul rând, este un sistem de educație diferit de România. Nu spun că este mai bun, ci spun că este diferit. Și este potrivit și aliniat cu nevoile, așteptarile și valorile noastre ca familie în acest moment. Copiii sunt respectați, sunt validați, opiniile lor contează, independența este încurajată. Socializarea, munca în echipă, joaca în natură și creativitatea sunt principalele caracteristici.
Temele sunt puține, în vacanță sau în weekend nu se dau teme. Și nu pentru că nu ar fi cazul, ci pentru că recreerea este importantă, timpul liber al copilului poate fi umplut și altfel. Cu joacă, sport, activități, plimbări. Noi am optat să continuăm înotul început în țară și handbalul într-un club local. De asemenea, copiii multiculturali sunt integrați și acceptați cu ușurință, se oferă suport și ajutor de către autorități pentru ei. Totul este atât de firesc și atât de frumos, copiii crescând într-o societate care acceptă oamenii așa cum sunt, fără judecată.
E. a fost integrat cu ușurință în sistemul școlar. Deși la început m-am gândit că o școală cu predare în limba norvegiană poate avea un impact prea mare pentru el, am mizat pe vârsta mica și pe dorința lui de socializare, precum și pe încrederea noastră că va fi bine. Nu i s-a predat diferențiat, însă, fiind o clasă cu copii de alte naționalități, atenția lor a fost centrată pe o comunicare ușoară, integrată. A avut alocat personal care îl ajuta cu google translate în anumite momente, fiind mai mult ca o joacă, învățând împreună cuvinte și asemănări romano-norvegiene. I s-a intocmit un caiet cu imagini și cuvinte traduse de ei din norvegiană în română.
Din clasa a doua a primit o decizie că îi poate fi alocat un profesor de la municipalitate care să îl ajute bilingv – asteptam să se implementeze acest ajutor. Apreciez foarte mult că ședințele cu părinții au două forme. O întâlnire sau mai multe generale, cu toți părinții, în care discutăm despre structura anului școlar, programa școlară etc și întâlniri 1 la 2 cu învățătorul, părintele și copilul, când se discută evaluarea și progresul copilului, se fac recomandări și copilul este întrebat ce îi place și ce îi displace la școală, ce ar vrea să fie diferit și de ce.
E. a reușit să își facă mai greu prieteni în primul an din cauza barierei lingvistice, însă, ușor – ușor, printr-un mix româno-norvegiano-englez a reușit să comunice cu colegii. ÎI este dor de România, de prietenii lăsați acasă și se mândrește cu faptul că este român. La școala desenează steagul României și le explică elevilor de unde vine, unde se află țara natală și vorbește cu drag despre personalitățile sau valorile noastre. (De esemplu, David Popovici este unul dintre preferații lui).
- CITEȘTE ȘI: Copiii și mutarea în străinătate. De ce unii se integrează ușor, iar alții devin ținta bullyingului
Medicul de familie mi-a recomandat să merg la pescuit
Recunosc că sunt inspirată zilnic și motivată să fac mișcare. Plimbare, alergare ușoară sau drumeții montane. Vârstnicii (și când spun vârstnici mă refer la 70+) sunt mai activi, mai energici și au o rezistență mult mai bună decât mine câteodată. Mă înclin și respect aceste valori. A prețui sănătatea, mișcarea, sportul și natura este o mare inspiratie. Când vezi un vârstnic că te depășește când urci muntele sau scările, brusc conștientizezi că viața poate fi lungă, frumoasă și sănătoasă.
Anul trecut am avut o durere groaznică în gât. Doar pentru așa ceva nu mergem la medicul de familie. Am zis să merg la farmacie să iau ceva pentru gât. și m-am întors acasă la fel cum am plecat, cu nimic, niciun medicament sau supliment. Pentru durere în gât mi s-a spus să iau un paracetamol la nevoie și atât. Știm cu toții vizitele la farmaciile din România, de unde plecăm cu o pungă de medicamente pentru o simplă durere în gat. Și am mai învățat ceva. Că oamenii sunt puternici și că trebuie să lăsăm corpul în pace să se refacă. Mai târziu mi s-a confirmat ceea ce părea un gând ciudat. Medicul de familie mi-a recomandat, înainte de a prescrie niște vitamine, să merg la plajă, să închiriez o barcă și să merg la pescuit pentru vitamina D.
Copilul nu a mai făcut nicio criză de astm
Pentru noi, aerul curat de aici a făcut minuni. Plecând dintr-un oraș poluat, am putut să comparăm beneficiile, care s-au văzut din prima. E. avea astm bronșic. Nimic nou și neobișnuit printre copiii din orașele mari. Ne-am însușit acest diagnostic, pus cu certitudine prin spirometrii și răspunsuri la tratamente. Am venit cu medicația necesară după noi, pregătiți pentru ce o fi mai rău. După începerea școlii, am stat în stres, gândindu-mă la repetatele răceli care vor urma, alături de vizite la spital, la UPU, insuficiență respiratorie, ventolin și tone de antibiotice. Scenariul apocaliptic a fost rupt în bucăți de maximum 2-3 răceli ușoare, fără absență de la școală pe parcursul întregului an scolar. Nu pot descrie surpiza și întrebările care s-au ridicat de aici. Răspunsurile probabil că sunt legate de calitatea aerului, orele petrecute în aer liber la școală și la joacă, precum și educația. E. nu a mai făcut nicio criză de astm și sunt din ce în ce mai convinsă că această afecțiune va dispărea în curând.
Integrarea, cultura si limba
Cred că aș putea scrie o carte despre integrare, limba și cultura din Norvegia. Sunt foarte multe lucruri de spus. Cine știe, poate va deveni un proiect de viitor. Eu fac parte din categoria persoanelor flexibile, interesate de cunoaștere și dezvoltare și respect toate culturile și oamenii. Iubesc mediile internaționale, în care multiculturalitatea este acceptată și nu este vazută în sens negativ. Cred că suntem cu toții egali, indiferent unde ne naștem și, de asemenea, că este dreptul și libertatea fiecăruia de a alege unde să-și trăiască viața pe această planetă mare și frumoasă.
De asemenea, atunci când alegi să trăiești într-o nouă țară sau cultură, consider că este de bun simț să vrei să înțelegi oamenii, societatea și cultura în care urmează să conviețuiești. Nu îmi place denigrarea, compararea și nici să aud deja celebrele fraze cu titlu de certitudine: ,,avem și noi x lucru sau la noi nu se poate/se poate dar nu se vrea’’. Sunt lucruri total diferite, este normal să existe diferențe, sunt țări/ medii diferite. Sunt nevoi diferite, oameni diferiți, mentalități diferite, sunt vieți și istorii diferite.
M-a surprins atenția șoferilor în trafic, politețea față de pietoni, respectarea strictă a regulilor de circulație și calmul traficului. Odată ce îmi arăt intenția de a traversa, mașina se oprește la câțiva metri de trecerea de pietoni și nu suntem grăbiți sau apostrofați de șoferi. De asemenea, multitudinea de mașini electrice, care face ca orașul să aibă un trafic silențios. Aici am reînvățat să nu mă grăbesc.
M-a mai surprins în mod plăcut lipsa fumatorilor stradali și amenajarea locurilor speciale pentru fumători (chiar dacă de obicei sunt mai mult goale). Practic, multitudinea de reguli bine stabilite, care impun un anumit nivel de auto-educare si corectitudine, precum și respectarea lor de toată lumea, fac ca lucrurile să meargă mult mai ușor și firesc.
Mi-am dorit să mă integrez, nu doar să exist într-o comunitate restrânsă de români
Cred că dacă îți dorești să rămâi într-o țară, nu doar să o experimentezi sau să o vizitezi într-o vacanță, atunci ar trebui să înțelegi viața lor, cultura, ce mănâncă, ce ascultă, ce fac în timpul liber, ce citesc, cum se distrează, cum este simțul umorului, care sunt valorile și limitările. Am început din prima lună să iau cursuri de norvegiană tocmai pentru că mi-am dorit să mă integrez, nu doar să exist într-o comunitate restrânsă de câțiva români. Mi-am dorit să înțeleg unde mă aflu, am mers la întâlniri în cafenele lingvistice, la evenimente culturale, la muzee, am căutat oameni cu aceleași convingeri și aceleași preocupări. Recunosc că nu mulți români îmbrățișează aceste interese, lucru care mă întristează.
Acomodarea nu este ușoară, este, poate, cea mai grea acțiune, pentru că implică motivație, deschidere, flexibilitate în gândire, respect pentru cel diferit de tine și istoria țării lui într-un melanj cu istoria țării tale, sunt trăiri diferite de ambele parti. Bariera lingvistică nu mai este demult o problemă per se, având în vedere că limba engleză este utilizată la scară largă, chiar și de cei cu vârste înaintate.
O experiență care m-a îmbunătățit
Cum m-a schimbat un an de locuit în Norvegia? Nu m-a schimbat, ci m-a îmbunătățit. Mi-a adus mai multă liniște, claritate, mai mult timp liber, mai mult timp petrecut în natură. Mai mult accent pe sport și sănătate. Mi-a întărit valorile familiei și mi-a adus o viață mai simplă, dar cu mult mai multă însemnătate. Mi-a adus un sentiment de libertate dat de lucrurile simple. Am împrumutat un cuvânt care îmi place: hygge = biniște, care este de fapt mai mult un sentiment, un concept folosit pentru a arăta modul de viață frumos. Pentru asta nu este nevoie să pleci din România, este suficient să te dai un pas mai în spate și să vezi viața printr-o lentilă nouă”.
