Un studiu realizat de Salvați Copiii România la sfârșitul anului trecut a arătat o creștere cu 44,33% a costului total mediu acoperit anual de familie pentru școlarizarea fiecărui copil, comparativ cu anul 2021.
Creșterea relevată în acest sondaj este cu atât mai îngrijorătoare cu cât în 2021 familiile cu copii de vârstă școlară au avut cheltuieli uriașe generate de trecerea la educația online, fiind obligate la cheltuieli suplimentare pentru achiziționarea dispozitivelor necesare învățământului online (computere, tablete, internet etc.). Comparativ cu anul 2021, costul mediu anual suportat de părinți pentru educația copiilor a crescut cu circa 3.100 lei, ajungând la 9.818 lei. Majoritatea banilor alocați de către părinți educației se duc pe meditații (aproximativ 3.700 lei) și costurile de after-school (2.500 lei), conform studiului realizat de Salvați Copiii.
Examenele naționale turează motoarele meditațiilor
Aproape jumătate dintre părinții care au participant la sondajul pe baza căruia s-a realizat studiul au menționat meditațiile ca fiind un cost asociat educației copiilor. Acestea reprezintă al doilea cost ca nivel mediu, atingând pragul de 6.234 lei/copil/an școlar, mult peste nivelul mediu obținut în sondajul realizat în februarie 2021 (2.471 lei). Analiza pe niveluri de educație arată niveluri similare pentru gimnaziu și liceu (64%, respectiv 66%) și un nivel mult mai redus, dar totuși impresionant, în cazul elevilor din ciclul primar (19%).
Cei mai mulți dintre respondenții care apelează la meditații pentru copiii lor fac acest pas în vederea pregătirii pentru examenele naționale (58%), următorul motiv fiind recuperarea materiei pe care copilul nu reușește să o parcurgă la clasă (36%) și îmbunătățirea performanțelor deja atinse de copil (32%).
Bucureștiul este (și) „capitala meditațiilor”
Incidența meditațiilor este cea mai ridicată în București (60%), cu aproximativ 20 de procente mai mult decât în alte orașe și în mediul rural. Majoritatea copiilor fac meditații la matematică, limbi străine și limba română. Materii precum informatica, fizica, chimia sau biologia sunt materii la care fac meditații mai ales elevii de liceu, în celelalte cicluri de studii acestea având o incidență marginală. De regulă, un copil face meditații la două materii, costul lunar al acestora ajungând undeva la 1.000 de lei.
Sumele cheltuite pentru plata meditațiilor sunt resimțite de către părinți (aproximativ un sfert dintre respondenți) ca un efort semnificativ, care presupune amânarea unor cheltuieli necesare. Sondajul a relevat faptul că incidența meditațiilor este mai scăzută în cazul familiilor care câștigă sub 5.000 lei net și constantă în cazul celor care câștigă între 5.000 și 20.000 lei lunar. Incidența meditațiilor crește, însă, în cazul familiilor al căror venit este peste 20.000 lei.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Meditațiile sunt o necesitate. Un paravan grotesc, după care ascundem impostura la clasă”
Părinții fac sacrificii pentru a plăti meditațiile
Sumele alocate meditațiilor sunt acoperite cu anumite eforturi financiare de către 62% dintre părinții participanți la sondaj. Pentru a putea susține aceste plăți, părinții renunță la anumite cheltuieli opționale, așa cum sunt ieșirile în oraș, la film sau teatru.
Sacrificii mari în acest sens fac 18% dintre părinți. Pentru a putea plăti meditațiile, părinții amână plata utilităților sau a ratelor, sau reduc – in extremis – bugetul pentru unele alimente. Doar 12% dintre părinți susțin că nu resimt ca pe un efort financiar plata meditațiilor, în vreme ce, la polul opus, 7% reduc semnificativ bugetul pentru sănătate sau chiar se împrumută în acest scop.