Dr. Ioana Stavrositu: „Evitați presiunea și obligarea copilului să consume alimente ca la carte”

Dr. Ioana Stavrositu va vorbi despre diversificarea și alimentația copilului la Atelierul ”Soluții pentru poftă bună”, organizat pe 9 decembrie 2023 de Totul Despre Mame la Galateca.

Cristina Călin, redactor
scris pe
interviu cu ioana stavrositu
Pentru unii copii, diversificarea este, în mod natural, o plăcere. Alții au nevoie de răbdare și ajutor pentru a descoperi gusturi și texturi noi. FOTO: Shutterstock

Multe griji are o mamă, iar mâncarea este una dintre cele care o însoțesc pe tot parcursul vieții copilului. Preocupările legate de alimentație apar încă de dinaintea nașterii și e firesc să fie așa. Medicul endocrinolog și nutriționist Ioana Stavrositu spune că gusturile se formează încă din burtă, iar alimentația influențează atât dezvoltarea fizică a copilului, cât și pe cea cognitivă.

Dr. Ioana Stavrositu este medic endocrinolog și nutriționist și lucrează cu părinți și copii, în special cu cei aflați în faza de diversificare. Inspirată de propria ei experiență de mamă și de pacientele sale, a dezvoltat programul de Mamtriție – un sistem de ghidaj nutrițional și psihologic pentru mame, ghidaj care ia în considerare nevoile de sănătate atât ale mamei, cât și ale bebelușului. În interviul de mai jos, găsiți o serie de sfaturi care vă ajută să vă împriteteniți copiii cu mâncarea.

Dr. Ioana Stavrositu va vorbi despre diversificarea și alimentația copilului la Atelierul ”Soluții pentru poftă bună”, organizat pe 9 decembrie 2023 de Totul Despre Mame la Galateca. Le va răspunde la întrebări punctuale participantelor și va oferi informații prețioase mamelor cu copii mofturoși.

Dr. Ioana Stavrositu, speaker la Atelierul ”Soluții pentru poftă bună”

Totul Despre Mame: De ce începutul diversificării aduce atât de multă anxietate pentru părinți? 

Dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist: Diversificarea alimentației este un capitol esențial în creșterea copilului, dar adesea însoțit de anxietate pentru părinți. Această preocupare provine din incertitudinea privind alergiile, preferințe alimentare și asigurarea unei nutriții corecte. Apare și din teama de înec și de necunoscut apărute odată cu această etapă. În conferință, vom afla cum să identificăm semnele de pregătire ale copilului pentru alimente solide, cum să introducem noi gusturi și texturi în modul cel mai sigur și sănătos, și cum să gestionăm propriile emoții în acest proces. Vom discuta despre echilibrarea nevoilor nutriționale cu acceptarea varietății naturale în apetitul și preferințele copiilor.

Totul Despre Mame: Cât de grav este dacă bebelușul nu mănâncă așa cum scrie în cărți, dar totuși mănâncă?

Dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist: Fiecare copil este unic, iar alimentația nu este o știință exactă. Este normal ca bebelușii să aibă variații în apetit și preferințe. Dacă bebelușul mănâncă, dar nu urmează exact recomandările din cărți, nu este neapărat un motiv de îngrijorare. Fiecare copil este unic și poate avea un ritm propriu de dezvoltare a apetitului și preferințelor alimentare.

Este important să monitorizați starea generală de sănătate a copilului, creșterea și dezvoltarea sa. În cadrul conferinței, vom explora importanța adaptării la nevoile individuale ale fiecărui copil, recunoscând că abaterile minore de la ghidurile standard sunt adesea normale. Vom găsi strategii pentru a recunoaște când variațiile sunt semn de îngrijorare și cum să abordăm fiecare situație cu calm și înțelegere, menținând o alimentație echilibrată.

Totul Despre Mame: Cum pot introduce alimentele noi în dieta copilului fără a provoca stres sau anxietate legate de mâncare?

Dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist: Introducerea alimentelor noi în dieta copilului poate fi o provocare, dar și o oportunitate de a cultiva obiceiuri alimentare sănătoase. Pentru a introduce alimente noi în dieta copilului fără a provoca stres sau anxietate, adoptați o abordare graduală și pozitivă. Prezentați alimentele noi alături de cele deja familiare, implicați copilul în alegerea și pregătirea mâncărurilor, evitați presiunea sau forțarea consumului și încurajați explorarea senzorială a alimentelor prin joc și curiozitate, creând astfel o experiență plăcută și relaxată în jurul mesei.

Vom discuta în cadrul atelierului tehnici practice și ne-stresante pentru a face această tranziție, cum ar fi, așa cum spuneam și mai sus, expunerea graduală la noi gusturi și texturi, respectând ritmul natural al copilului, sezonalitatea, obiceiurile din familie. Vom explora, de asemenea, cum să evităm dezvoltarea anxietăților legate de mâncare, creând o experiență pozitivă la masă și cum să încurajăm copiii să exploreze alimente diverse fără presiune.

Totul Despre Mame: Bebelușului i se poate face poftă de ceea ce mâncăm noi? Este acest lucru o justificare corectă a celor care le dau copiilor de la vârste mici alimente ”de oameni” mari?

Dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist: Copiii sunt observatori naturali și adesea doresc să imite alimentația părinților. Nu există dovezi concludente că bebelușii dezvoltă pofte pentru alimentele pe care le consumă mamele sau îngrijitorii lor. Totuși, expunerea la arome variate prin laptele matern poate influența preferințele gustative ale copilului.

Introducerea alimentelor „de oameni mari” la o vârstă prea fragedă este recomandată doar daca urmăm ghidurile de alimentație pentru bebeluși, adaptându-le treptat dieta pe măsură ce cresc și se dezvoltă. Vom analiza împreună cum această abordare influențează dezvoltarea lor alimentară și cum putem folosi acest lucru în avantajul nostru. Vom aborda și riscurile introducerii premature a alimentelor ”de adulți“’, discutând despre momentul adecvat și modalitățile de a introduce în siguranță aceste alimente, dar și de excepții. Discutăm sfaturi despre cum să echilibrăm dorința copiilor de a ”mânca precum adulții” cu nevoile lor nutriționale specifice.

Totul Despre Mame: De când începe formarea gustului copilului?

Dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist: Gusturile se formează încă dinainte de naștere și continuă să se dezvolte în primii ani de viață. 

Astfel, formarea gustului la copii începe chiar din viața intrauterină, deoarece fătul este expus la arome prin lichidul amniotic. Continuă să evolueze semnificativ în primii ani de viață, o perioadă crucială pentru dezvoltarea preferințelor alimentare. Vom explora cum și când începe acest proces fascinant, și cum experiențele timpurii influențează preferințele alimentare pe termen lung. Discutăm despre importanța expunerii la o gamă variată de gusturi și texturi, și cum părinții pot juca un rol activ în modelarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și diverse.

Totul Despre Mame: Ce strategii pot folosi pentru a învăța copilul să fie deschis la alimentele noi și să exploreze o gamă variată de opțiuni?

Dr. Ioana Stavrositu, medic endocrinolog și nutriționist: Încurajarea copilului să fie deschis la noi alimente este crucială pentru dezvoltarea unei diete echilibrate. O strategie eficientă este să-l implici în procesul de pregătire a mâncărurilor, oferindu-i oportunități de a alege și a experimenta cu ingrediente diverse, într-un mediu plăcut și fără presiune.

În cadrul conferinței, voi prezenta strategii creative și eficiente pentru a stimula curiozitatea culinară a copilului, cum ar fi implicarea lor în pregătirea mesei și explorarea împreună a preparatelor sub diferite forme sau texturi. În plus, voi oferi sfaturi despre cum să gestionăm respingerea inițială a unor alimente și cum să încurajăm copiii să guste și să exploreze diverse arome și texturi, fără a pune presiune, însă punând în acest timp bazele unui comportament alimentar sănătos pe termen lung.

Atelierul ”Soluții pentru poftă bună”

Atelierul organizat de Totul Despre Mame îți va da instrumentele necesare pentru a-ți împrieteni copilul cu mâncarea și te va învăța cum să abordezi meniul familiei indiferent de particularitățile sale. Specialiștii îți vor vorbi aplicat și sincer despre soluțiile pe care le ai pentru a aborda alimentația copiilor și îți vor răspunde la întrebări ce privesc familia ta.

Speakeri la Atelierul ”Soluții pentru poftă bună”

  • Ioana Stavrositu este medic specialist endocrinologie, nutriționistă și mama unui băiețel de 3 ani. Inspirată de propria ei experiență de mamă și de pacientele sale, a dezvoltat programul de Mamtriție – un sistem de ghidaj nutrițional și psihologic pentru mame, ghidaj care ia în considerare nevoile de sănătate atât ale mamei, cât și ale bebelușului.
  • Claudia Dionise este content creator pe Instagram și actriță la Teatrul Coquette. Are doi copii mici, iar diversificarea a fost diferită cu fiecare dintre ei: una foarte dificilă, una foarte lină. De aceea, și-a dorit să împărtășească din experiența ei cu alte mame.
  • Ilinca Tranulis este medic pediatru specialist, consultant în lactație IBCLC și mamă de trei copii alăptați și diversificați cu succes. Din dorința de a ajuta și sprijini mamele, în 2012 a înființat primul call-center de consiliere în alăptare din România, 07ALAPTARE. Este autoarea cursului “Diversificare fără stres”.

AGENDA EVENIMENTULUI

11.00-11.30 –Welcome coffee

11.30-13.00—Ioana Stavrositu, medic endocrinolog, nutriționist

  • Nutriția mamei în perioada alăptării
  • Diversificarea alimentației copilului
  • Identificarea și gestionarea alergiilor alimentare la Copii
  • Rolul nutriției în dezvoltarea copilului
  • Sfaturi pentru crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase. Strategii practice pentru mese echilibrate în familie

13.00 – 13:15 — Coffe break

13:15 – 14:00 – Claudia Dionise, content creator Instagram @mamamofturescu

  • Sfaturi practice despre cum se pot organiza mamele cât mai bine atunci când încep diversificarea bebelușului astfel încât să economisească timp și bani

14:00 – 14:30 – Brunch

14.30-16.00—Ilinca Tranulis, medic pediatru specialist, consultant acreditat IBCLC

  • Când și cum începem diversificarea pentru a ne asigura ca avem un copil dornic să testeze gusturi și texturi noi
  • Idei jucăușe pentru a spori interesul copilului pentru mâncare
  • Introspecție despre atitudinea noastră față de mâncare și obiceiuri la masă și cum influențează ea pofta celui mic

16.00-16.15 – Tombolă

PARTENERI

  • Partener principal: Aqua Carpatica Kids
  • Parteneri: Boiron, Republica Bio, Bio Oil
  • Cu sprijinul: Mustela, ZYX Books

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa