Cum poți dona lapte matern pentru banca de lapte de la Spitalul „Marie Curie”

Banca de lapte matern din cadrul Spitalului Marie Curie din București a fost înființată de Asociația Inima Copiilor. În România, este singura până acum. Banca se ocupă cu colectarea laptelui matern de la mămicile doritoare. Laptele matern este analizat, pasteurizat și stocat. Apoi este folosit pentru bebelușii internați în secția de Terapie intensivă a spitalului.

Laura Udrea, redactor
scris pe
hrănirea unui bebe cu lapte matern la Terapie intensivă

Mai știți bebelușul abandonat într-o pungă în București, în preajma Crăciunului 2020? Știrea a apărut atunci și pe site-ul Totul despre mame. Iar povestea, care se putea terminat tragic, s-a transformat într-un miracol de Crăciun. Ei bine, parte din acest miracol se datorează laptelui matern pasteurizat oferit micuțului de banca de lapte matern de la Spitalul „Marie Curie” din București.

Laptele matern face foarte mult în sănătatea celor mici. E o întreagă literatură medicală care susține beneficiile laptelui matern. Niciunul din bebelușii prematuri internați la noi în secție, și sunt mulți, nu a dezvoltat enterocolita ulceronecrotică, care este cea mai frecventă complicație a prematurității. Este o inflamație necrotizantă a intestinului care poate avea urmări foarte grave, necesită intervenție chirurgicală dacă apare. E o cauză majoră în mortalitatea prematurilor.

Dr. Cristina Enyedi, Spitalul Marie Curie

Cristian Ștefan, miracolul de Crăciun

Cristian Ștefan a avut noroc. A fost găsit în preajma Crăciunului 2020 și adus la Spitalul Marie Curie. Nu doar că a fost abandonat, dar era și prematur. Însă micuțul a beneficiat din start de lapte pasteurizat și, în mod miraculos, nu a dezvoltat nici complicațiile prematurității, dar nici complicațiile infecțioase legate de expunerea la frig. A evoluat foarte bine și e bine sănătos, a fost adoptat și din când în când își vizitează salvatorii. A primit numele de Cristian, pentru că a fost găsit în preajma Crăciunului, dar și numele medicului care era de gardă atunci când a fost adus, Ștefan.

Cum poți dona lapte pentru banca de lapte matern

Dacă vrei să donezi lapte matern pentru banca de lapte de la Spitalul Marie Curie scrie-le sau sună-i ([email protected] sau 0723.346.124/0744.543.346). Vei sta de vorbă cu un consultant în lactație din cadrul băncii. Vei fi supusă unui chestionar scris și verbal, realizându-se un raport medical, dar și unul legat de stilul tău de viață. Va trebui apoi să faci o serie de analize de sânge specifice (testarea HIV, hepatita B și C, HTLV și sifilis). Aceste analize sunt gratuite.

Eugenia Dobrescu, voluntară la Asociația Inima copiilor, „mămica“ băncii de lapte.

Vei primi sfaturi despre cum se extrage și se manipulează laptele matern. Spălarea riguroasă a mâinilor și tăierea unghiilor sunt absolut necesare. Vei avea, de asemenea, obligația să anunți banca de lapte despre fiecare schimbare în starea ta de sănătate, pentru a se putea decide dacă poți continua sau nu să donezi laptele.

„La noi în secție ajung cei mai bolnavi nou-născuți din toată țara. Cele mai dificile cazuri. Și atunci, beneficiarii sunt de aici, din zona asta. Foarte mici, cu malformații, cu probleme digestive, metabolice pentru care laptele matern este foarte important“.

Dr. Cristina Enyedi, coordonatoar medical BANCĂ de lapte, Spitalul „Marie Curie”

Poți colecta acasă laptele matern

Dacă ai trecut cu brio de testele cerute de banca de lapte, poți colecta laptele la domiciliu și îl poți aduce la spital din două în două săptămâni. Spitalul, prin Asociația Inima Copiilor, asigură donatoarelor toate lucrurile de care au nevoie în vederea colectării laptelui lor: pompă de sân, consumabile pentru pompă, dezinfectanți, mănuși, termometru, bonete, genți frigorifice. „Mama nu are nimic altceva de făcut decât să extragă laptele și să ni-l aducă“, concluzionează Enona Chiriac de la Asociația Inima Copiilor.

Vei putea dona lapte cel puțin până când bebelușul tău va împlini vârsta de 1 an, dar și după.

Mai trebuie să știi că donarea de lapte matern este voluntară. În afara analizelor gratuite pe care le faci și a kitului de colectare a laptelui nu vei primi alte recompense. Dar zeci de alte mămici fac asta pentru că înțeleg nevoia de a ajuta și alți copii.

Pot lua medicamente dacă sunt donatoare de lapte?

Toate medicamentele au un potențial de a fi asimilate în laptele matern în diferite cantități, depinzând de modul în care reacționează organismul la ele. În general, doar cantități mici ajung în organismul bebelușilor, însă, în majoritatea cazurilor, aceștia pot fi hrăniți în continuare, dacă au fost născuți sănătoși și la termen.

Nou-născuții cu probleme au nevoi speciale și o sensibilitate mai ridicată, iar expunerea lor la diverse substanțe trebuie să fie limitată mai strict decât în cazul copiilor sănătoși. Iar beneficiarii laptelui matern pe care vrei să-l donezi sunt chiar acești nou-născuți prematuri sau cu probleme medicale.

Așa se face hrănirea unui bebeluș la Terapie intensivă cu lapte matern donat

Poți lua medicamentele din lista de mai jos, dar trebuie să verifici cu banca de lapte fiecare situație:

  • paracetamol;
  • vitamine;
  • acid folic;
  • tratament pentru pediculoză;
  • remedii/antiacizi pentru indigestie;
  • remedii pentru alergii;
  • spray-uri nazale pentru răceli;
  • siropuri simple pentru tuse care să nu cauzeze amețeală sau să conțină lămâie, miere sau glicerină;
  • tablete pentru gât inflamat;
  • remedii pentru diaree;
  • creme pentru a elimina simptomele eczemei;
  • laxative;
  • picături pentru ochi, pentru conjunctivite. În cazul conjunctivitelor, care sunt foarte contagioase, igiena mâinilor este foarte importantă!

În plus, este important să-ți notezi întotdeauna pe eticheta de pe recipientul cu lapte donat, medicamentele luate cu 24 de ore înainte.

Medicamente naturiste pe care nu trebuie să le ia donatoarele pe parcursul perioadei de donare:

  • schinduf;
  • sunătoare;
  • ginko biloba.

Ne-am concentrat pe donatoarele mai potente, care au un surplus considerabil de lapte, din motive mai degrabă economice pentru că le plătim niște analize ca să fie înrolate ca donatoare. Acesta a fost criteriul principal de selecție, dar mămici dornice să doneze laptele sunt foarte multe. Dorința există!

Enona Chiriac, Asociația Inima Copiilor

De cât lapte are nevoie un prematur în fiecare zi?

  • un prematur cu o greutate de 900 g poate primi 100-150 ml
  • un prematur cu o greutate de 2.400 g poate primi 200-250 ml
  • un prematur cu o greutate de 2.950 g va primi 300-400 ml

Laptele matern neprocesat nu poate fi mai vechi de 3 luni. Odată pasteurizat, se poate păstra maxim 6 luni.

Pregătirea laptelui pentru mesele bebelușilor

De ce nu pot dona lapte, dar îmi pot hrăni bebelușul cu laptele meu?

Laptele matern al unei mame este perfect pentru copilul ei. Dacă este vorba de un alt copil, cu atât mai mult cu cât acesta este și prematur, laptele matern donat are nevoie de fortifiere.

În pandemie, nevoile s-au schimbat

„Înainte de pandemie, aveam 2-4 copii hrăniți din banca de lapte. În 2019, banca de lapte dădea 280 litri de lapte matern pe an în secție. În pandemie, lucrurile s-au inversat. În secție sunt locuri de cazare pentru 8 mame, și mai mult de atâtea nu au putut rămâne în spital. Și pentru că mamele au fost mai mult acasă decât în spital, proporția s-a inversat. Așa că acum avem 3-4 copii hrăniți cu lapte de la mamele lor și maximul, în august anul trecut, 12 copii hrăniți cu lapte din bancă! Asta însemna că jumătate din copiii care mâncau au primit lapte din banca de lapte – 690 de litri de lapte pe an procesat. Capacitatea băncii a crescut de la 280 litri la 690 litri.“, ne spune Enona Chiriac, Asociația Inima Copiilor.

Dr. Cristina Enyedi, alături de un mic pacient

Pentru a suplini nevoia de lapte matern pregătit pentru cei mici a fost nevoie de un pasteurizator mai mare. Și acesta a apărut din grija celor de la Asociația Inima Copiilor și cu ajutor financiar din partea fundației „O șansă în plus“. S-a achiziționat un nou pasteurizator, cu o capacitate de 9 litri și un analizator nutrițional, un aparat care arată conținutul nutrițional al laptelui donat de mămici pentru a adapta cât mai bine nutriția copiilor la nevoile lor.

Asta înseamnă că treaba merge mai repede. Adică reușim să pasteurizăm cu el o singură dată 9 litri pe zi decât să pasteurizăm de mai multe ori. E un echipament scump, undeva spre 30.000 de euro. Bani am avut de la fundația „O șansă în plus“. A fost și primul proiect al fundației. Și am cumpărat și un analizor nutrițional, vreo 40.000 de euro, cel mai folosit pe plan internațional.

Enona Chiriac, Asociația Inima Copiilor

Cum a luat naștere ideea unei bănci de lapte

Când oameni frumoși, cu drag de a face lucruri bune pentru alții se întâlnesc, nu au cum să se nască decât lucruri frumoase. Așa s-a născut și ideea de a face o bancă de lapte matern în România.

O voluntară la Asociația Inima Copiilor, Eugenia Dobrescu, a avut ideea să ajute mamele să alăpteze. Era consultant în alăptare și a insistat pe lângă doctorul Cătălin Cârstoveanu, cel care coordonează astăzi secția ATI de la Spitalul Marie Curie, să fie lăsată să le vorbească mamelor internate despre alăptare.

Împreună cu o colegă, veneau la început în fiecare joi după-amiaza, apoi, încet, încet, au ajuns să stea toată ziua.

„Am cumpărat două pompe de sân și rezultatele au început să apară. Eugenia povestește și azi că aveau o mămică, asistentă medicală în Sibiu, care a reușit, la sfaturile ei, să mulgă 320 ml de lapte. O mămică să scoată lapte cât toată secția! Știam de băncile de lapte și credeam că ar trebui să avem și noi una. Dar ideea a fost a Eugeniei, voluntara noastră care, cu permisiunea domnului doctor Cârstoveanu, a reușit consolidarea mentalității echipei, pregătirea neonatologilor care nu știau să consilieze mamele pe alăptare, apoi colectarea laptelui de la mămicile internate și donarea primelor porții de lapte către micuții care aveau nevoie. Eugenia Dobrescu, prietena noastră, voluntară la Asociația Inima copiilor, este mămica băncii de lapte. Eu sunt soacra băncii de lapte“, povestește, amuzată, Enona Chiriac.

Într-o aripă nouă a Spitalului Marie Curie, două săli de conferință au fost sacrificate pentru a face loc primei bănci de lapte din România. Din donații, cu implicarea Asociației Inima Copiilor, cu o naștere grea din cauza birocrației românești, a luat naștere, în 2018, banca de lapte matern.

Secția de Terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Marie Curie. Pssst! Aici cresc cei mai mici bebeluși cu cea mai mare forță de viață!

A durat mai mult să obținem aprobările pentru înființarea băncii decât să o facem. Acesta a fost momentul în care a intrat și doamna dr. Enyedi în povestea noastră, coordonator medical al băncii. Singura, deocamdată, dar sperăm să mai putem deschide și altele.

Enona Chiriac, Asociația Inima Copiilor

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa