Discursul curajos al unei șefe de promoție de la Liceul „Mihai Viteazul” din localitatea Ineu, județul Arad a uimit o țară întreagă. În loc să aducă laude și mulțumiri, cum se așteptau colegii și profesorii ei, tânăra a tras un semnal de alarmă privind situația actuală a sistemului românesc de învățământ. A vorbit sincer despre hibele școlii, despre sistemul rigid, despre obsesia notelor, despre ipocrizie. Eleva nu a uitat să le mulțumească profesorilor care, în ciuda inconvenientelor, și-au făcut treaba cu dăruire.
Discursul inedit și autentic al Iuliei Cociuba a încins internetul în aceste zile, când elevii de clasa a XII-a termină școala. Eleva nu a avut nicio reținere în a-și exprima în fața colegilor și a profesorilor toate nemulțumirile și frustrările acumulate timp de 12 ani de școală. „Școala m-a învățat să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde”, a spus ea.
- CITEȘTE ȘI: Vocea ta. Învățământul, acest câine fără stăpân
Când decența învinge obediența
„Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici”, a mai punctat ea. „Știu că acest discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp”.
Deși dezamăgită de sistem, tânăra le mulțumește profesorilor care i-au fost aproape. „Nu voi mulțumi sistemului care m-a dezamăgit, însă vreau să-i celebrez pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi.”
Profesor: Școala românească nu își pune copiii pe primul loc
Pentru că am vrut să vedem ce efect are un astfel de mesaj în rândul profesorilor, am cerut opinia Mariei Manea, profesor și fost secretar de stat în Ministerul Educației. Iată ce spune ea:
„Am citit într-un amestec de stări și de sentimente discursul șefei de promoție de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ineu. Am început cu evaluarea impactului discursului asupra profesorilor de la prezidiu, punându-mă în locul lor. Nu ai cum să nu simți dezamăgire, frustrare, furie. Important ar fi de lămurit în ce direcție să meargă toate acestea. Chiar dacă primul instinct, cel uman, este acela de apărare, nu poți, în calitatea ta de profesor, să nu te gândești: are dreptate copilul acesta, care nu este orice copil, ci unul din prima linie, cu rezultate, căruia nu i se pot imputa ignoranța, lipsa de strădanie. Eu cred cu sinceritate, cu amărăciune față de neputințele personale și ale unui întreg sistem, că are dreptate.
Școala românească nu își pune copiii pe primul loc, dar școala românească este oglinda societății românești. Am spus de multe ori, nu avem o cultură a copilului, un respect față de nevoile lui reale, care aparțin deopotrivă generațiilor din care face parte, suntem închiși în preconcepții, concepții și autosuficiență. Știm mai mereu noi, adulții, ce trebuie, poate, merită să facă, să spună un copil. Și avem dreptate până într-un punct, în care orice decizie se bazează doar pe așa-zisa cercetare științifică, la noi încremenită în timp, pe propriile experiențe școlare și de viață. Foarte puține sunt vocile din educație valoroase, care se apleacă asupra cercetării contemporane în științele educației, asupra rezultatelor la nivel mondial în sistemele de învățământ performante, în sistemele în care echilibrul între învățare și stare de bine există.
În calitatea noastră de profesori suntem, mai degrabă, spectatori și participanți pe scene politice, electorale, captivi în formari profesionale învechite, obosiți psihic de birocrație și rutine profesionale și mai puțin minți deschise, dornice să învețe mereu câte ceva despre realitatea psihică, emoțională, cognitivă a copiilor pe care îi păstorim. Iulia Cociuba a dat o lecție uriașă de curaj profesorilor ei, aceia care reclamă un statut profesional respectat în societate, dar care nu au, adesea, curajul să lupte împotriva mediocrității și a intereselor de masă.”
Redăm mai jos discursul integral al elevei din Ineu, județul Arad. Varianta video, aici:
„Mă numesc Cociuba Iulia și, deși unii nu m-ați vrut aici, diferența fiind de doar 3 sutimi, iată-mă! Astăzi vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele. Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut.
Am dobândit cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala. În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici.
Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde. Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă. Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral.
Astăzi, în fața dumneavoastră, îmi reafirm dorința de a fi autentică și de a lupta pentru valorile în care cred. Știu că acest discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp. În încheiere, vreau să transmit un mesaj clar: școala ar trebui să fie un sprijin, nu un obstacol. Nu voi mulțumi sistemului care m-a dezamăgit, însă vreau să-i celebrez pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi. Cu bune și cu rele liceul ne-a unit pentru aveam un scop comun: să absolvim. Și uite că am făcut-o! Mult succes! Mulțumesc!”
