Adolescenții din România sunt la un pas de colaps. Recent, trei adolescenți și-au pus capăt zilelor: un adolescent din Cluj s-a spânzurat cu cordonul halatului de baie, alți doi la doar patru zile distanță de un altul, în același cartier din Baia Mare. Am crezut că ne-am obișnuit… Cu izolarea socială, cu despărțirea de familii, de prieteni, cu lipsa activităților împreună, cu școala online. Însă acum încep să curgă notele de plată ale copiilor noștri: tulburări de anxietate, depresii și cazuri severe care merg până la suicid.
Zilele trecute, urmăream împreună cu fiica mea, elevă în clasa a opta, filmul Liceenii. Povestim mult despre viața de licean și despre cât de frumos va fi să-și facă noi prieteni cu care va putea discuta subiectul ei preferat, literatura. Pentru mine, filmul ăsta este viață. Cu bune, cu rele. Cu tot ce înseamnă prietenie, probleme ale vârstei (eșecuri, revolte, corigențe). Este un film care vorbește liceenilor despre liceeni. Mi s-a părut cea mai bună abordare. Ei nu i s-a părut deloc așa.
După câteva remarci care mi-au înghețat zâmbetul pe buze – „Hm, ăștia stau fără mască…“ sau „Ce ciudat vorbeau adolescenții pe vremea ta!“ –, mi-am dat seama că reperele adolescentei de lângă mine s-au schimbat. Și, brusc, un alt film mi s-a derulat în fața ochilor: un ecran mare pe care stau aranjate, unul lângă altul, pătrate colorate care poartă câte un nume. Unele dintre ele au și poză, dar cele mai multe nu au.
Sigur știi cum arată dacă ai intrat măcar o dată în camera copilului tău cât a făcut școală online. Un tabel. O matrice. Șiruri și coloane de nume grupate într-un tablou dreptunghiular. Și printre toate numele acelea este și numele copilului tău. La asta s-a redus totul. La pătratul cu numele tău. Un nume într-un registru. Atât.
Adolescență trăită în online. Stima de sine numărată în like-uri
„Credeam că totul e bine, avea aceleași note bune la școală, așa cum a avut din clasa a cincea. Dar a apărut un fel de oboseală. Eu am pus-o pe seama orelor de meditații online la matematică și română și a stresului legat de examen. Apoi au început crizele de nervi. Plângea din orice! Nu mai știam ce să-i spun. Credeam că se obișnuise cu școala online, cu meditațiile, dar mi-a zis NU MAI POT! M-am săturat să fac să fie bine, când nimic în jur nu e bine”.
mama unei eleve din clasa a opta la o școală din București
Adolescența, vârsta marilor schimbări, a descoperirii de sine, a celor mai intense trăiri își rescrie regulile în contextul celor doi ani de pandemie. Vârsta marilor experiențe și experimente sociale trăite pentru prima oară este crucială pentru transformarea adolescentului în adultul de mai târziu. Dar ai noștri adolescenți trăiesc o perioadă ciudată. Și noi pe lângă ei. Fiecare în pătrățelul lui, mimând interacțiunea socială în online, petrecând cea mai mare parte din timpul liber în rețele sociale, încercând să adune like-uri pentru a pune deoparte ceva stimă de sine.
Mi-aduc aminte de un filmuleț de pe TikTok în care o mămică îi spunea copilului ei, adolescent, „Bucură-te! Aceasta este cea mai frumoasă perioadă a vieții!“ Iar el plângea și se întreba: „Aceasta e cea mai frumoasă perioadă?! Cum o să arate următoarea perioadă, dacă asta e cea mai frumoasă?!“ Pe bună dreptate. Ce să le spunem adolescenților despre vremurile astea?
„Această perioadă a adus pierderea conexiunilor pentru noi toți, nu numai pentru copii și adolescenți. Ceea ce ne ajută acum este să ne acceptăm și validăm unii altora trăirile firești derivate din tot ceea ce am trăit și să ne fim sprijin reciproc, părinți, copii, profesori, și să ne redefinim modul de trai întrebându-ne ce ne-a lipsit cel mai mult, ce am învățat mai mult despre noi și despre relațiile noastre din această perioadă, ce am vrea să păstrăm și să luăm cu noi din toate acestea. Nu vom putea niciodată controla în mod absolut ceea ce ni se întâmplă dar avem puterea de a decide ce facem cu ceea ce ni se întâmplă. Și acesta mi se pare un exercițiu foarte bun de realizat cu adolescenții, fie că vine din relația cu părinții fie că vine din direcția profesorilor: să le punem astfel de întrebări prin care să realizeze că încă sunt actori în propria viață, nu spectatori, chiar și în astfel de perioade”.
Oana Mihalcea, psiholog clinician și consilier psihologic experiențial
Comunicarea e cheia, dar dacă a lipsit până în acest moment, e ca și cum ai avea o cheie în fața unei uși fără broască
Părintele este primul care poate observa semnele depresiei. Dar pentru asta trebuie să-și cunoască copilul. Depresia la copii și adolescenți poate îmbrăca mai multe forme, iar părintele trebuie să poată face deosebirea între tristețe, o emoție normală pe care o trăim cu toții, și depresie, care manifestă pierderea interesului pentru activități, altminteri făcute cu plăcere, dar și a energiei.
Uneori, depresia poate lua forma iritabilității. Adolescentul devine foarte ușor de supărat și enervat, pare că nimic nu-i mai este pe plac, orice remarcă îl enervează.
Apare agresivitatea, verbală sau fizică, în situații care nu sunt amenințătoare:
„Din cauza unui cuvânt nepotrivit adresat unei colege, a fost exclus din grupul de prieteni din care făcea parte pe rețelele de socializare. Pentru că era școală online și nu se mai vedea cu colegii, nu a putut sa regleze situația pentru care se simțea vinovat și pentru care fusese exclus din grupul de prieteni (parcă se aștepta ca împăcarea să vină de la sine, în mod natural). A acuzat dureri, a somatizat și am fost la medic cu el. La psiholog nu a vrut să meargă, deși îl programasem. Se autoizolase. Deși observam că se întâmplă ceva cu el, nu voia să ne detalieze. După ce am aflat amănunte, am fost mult mai atentă (mai exact îngrijorată) la ceea ce face, cu cine vorbește, cum se manifestă. Am vorbit mult cu el despre această întâmplare, i-am oferit sprijin și l-am încurajat să-și ceară scuze de la colega lui și să revină în grupul de prieteni.“
Alții se retrag din activitățile pe care le făceau cu plăcere, manifestă lipsă de chef, ori plâng mai frecvent. Ca părinte, e posibil să nu realizezi că sub aceste stări se ascunde perfida depresie, mai ales că adolescența este o perioadă în care individul devine mai secretos față de familie, mai rezervat față de obiceiurile acesteia, preferând lumea lui în schimbare. Lumea lui în care aprecierea celorlalți devine extrem de importantă. Contactul fizic cu lumea lui îl ajută să se modeleze înfruntând criticile, prejudecățile și valorile celorlalți. Lipsa vieții sociale sau semnalele negative venite din partea grupului de prieteni îl pot destabiliza:
„Îl interesează părerea colegilor despre el. Dacă este apreciat de aceștia, atunci înflorește și i se pare totul frumos, obiectivele ușor de realizat. Își face planuri, este interesat de autodezvoltare, dar renunță când dă de greu, găsindu-și scuze și argumentând pentru a susține amânarea. Preferă să fie el cel care este contactat/sunat de colegi, iar dacă aceștia nu o fac, preferă să aștepte chiar dacă suferă.“
În prima linie de observare a adolescenților sunt părinții
Iar comunicarea e cheia, însă dacă aceasta a lipsit până în acest moment, e ca și cum ai avea o cheie în fața unei uși fără broască. Și, adesea, părinții sunt fie plecați la muncă în străinătate, fie încărcați cu propriile probleme create de haosul pandemiei, fie incapabili să dărâme zidurile dintre ei și copiii lor.
La începutul pandemiei, când știrile curgeau fără încetare pe toate canalele de comunicare lăsându-ne muți în fața realității, m-am gândit că vom strânge rândurile, ne vom izola în case, vom vorbi cu cei dragi pe video call-uri și când se va termina ne vom întoarce la viețile noastre. Izolarea socială nu-mi ridica nicio problemă la acea vreme. Ce putea fi atât de rău în a sta împreună cu cei dragi? Școală online, ședințe online, joburi online – viața noastră se mutase într-un mediu aseptic ce părea sigur. Dar se dovedise repede că mediul acesta era unul toxic pentru viață. Cea socială. Esența omenirii.
„Semnele de depresie la adolescent sunt diverse și adesea, foarte diferite cele descoperite în cabinet față de cele observate în familie. Depresia la adolescenți este dificil de recunoscut de către adulții din jur pentru că ei au tendința de a disimula trăirile lor emoționale, de a-și ascunde vulnerabilitățile, de a evita să îi supere pe ceilalți. Mai ales dacă ne luăm ca reper ceea ce știm despre depresie la adulți, ne este și mai dificil să observăm semnele acestei tulburări la copii și adolescenți. Îi observăm că socializează, că se bucură și râd în anumite activități și nu ne punem problema că realitatea din interiorul lor este mult diferită.
Semnele care ar putea să le atragă atenția părinților ar fi schimbările în ritmul lor obișnuit de viață (dintr-o dată dorm mai mult sau mai puțin, se schimbă modul în care se hrănesc, se concentrează mai greu, nu le mai plac activități care le produceau plăcere), o irascibilitate crescută (pe care părinții o iau, uneori, personal sau o pun pe seama etapei de vârstă), plictiseala, tendința de a sta ore în șir fără să facă nimic, somatizări. Ce descoperă specialistul, în cabinet, după ce adolescentul prinde încredere în acesta sunt: consum de substanțe, automutilări, bullying, sentiment de vinovăție pentru aspecte care nu sunt doar în responsabilitatea lor, senzația de gol interior și lipsă de sens, sentimentul de neputință etc.
Diagnosticul de depresie se pune de către medicul psihiatru care are rolul și de a recunoaște semnele acestei tulburări dar și de a elimina orice alți factori, medicali sau de mediu, care ar putea da simptome asemănătoare. Din fericire, în ultimii ani, și în România, specialiștii au început să colaboreze între ei, oferind astfel un suport mult mai bun pentru copil și familia acestuia în gestionarea unui astfel de diagnostic. Atunci când copilul are o echipă de sprijin formată din părinți, medicul psihiatru și psihoterapeut, procesul de tratare și de învățare a mecanismelor de gestionare emoțională și de rezolvare de probleme, devine mult mai eficient.“
OANA MIHALCEA, psiholog clinician și consilier psihologic experiențial
Adolescenții sunt cei care cer ajutorul
De aici și până la autovătămare și gânduri despre suicid sau moarte poate fi doar un pas. Iar în vremurile astea ciudate pe care le trăim parcă prea curând se ajunge aici. Și prea des. Crezi că exagerez? Întreabă-ți copilul dacă are colegi sau prieteni care se scrijelesc pe mâini. Eu am făcut-o și eram sigură că răspunsul va fi negativ. Dar n-a fost.
„Mama ei doar îi spune: vreau să iei 10 la testul cutare! Și dacă se întâmplă să nu ia, merge la baie și se crestează pe mâini sau pe picioare cu creionul mecanic.“
Totul despre mame: Ați avut cazuri de tentative de suicid în rândul adolescenților? Care sunt etapele ce pot fi observate de părinți înainte de a se întâmpla acest gest dramatic?
Oana Mihalcea, psiholog: Vorbesc, adesea, cu colegii mei psihiatrii care îmi oferă informații îngrijorătoare, din țările unde se fac astfel de cercetări, despre sinuciderea ca principala cauză de mortalitate în rândul adolescenților. Sentimentul de pierdere, de lipsă de sens, de neputință, de inadecvare sau de vinovăție pot fi atât de copleșitoare pentru un adolescent încât să ducă la o astfel de hotărâre.
Tocmai pentru că adolescenții au tendința de a își disimula trăirile în relație cu adulții, le recomand părinților să nu minimalizeze nici unul dintre semnele de care vorbeam mai devreme și să meargă la un specialist. Înainte de a apela la un astfel de gest, marea majoritate a persoanelor încearcă să strige după ajutor în mediul său dar fiecare strigăt este diferit la adolescenți si avem nevoie să facem câțiva pași către lumea lor pentru a putea traduce acest mesaj. Dacă avem deschiderea și le cerem acordul de a cunoaște părți din lumea lor exterioară, putem să primim cu mult mai multă ușurință informații despre lumea lor interioară.
Din păcate, vestea că fiul/ fiica sa are o suferință profundă sau o tulburare, reprezintă o traumă pentru orice părinte iar când vorbim despre traumă se consideră că oamenii au tendința să treacă prin mai multe etape precum: negare, furie, negociere, depresie și acceptare.
Aceste etape sunt internalizate și depășite foarte diferit, de la om la om. Negarea unui diagnostic de depresie primit de către copilul său se poate manifesta în cazul unui părinte prin punerea de etichete precum: „toanele adolescenței“ sau „vrea să atragă atenția“, în timp ce în cazul altor părinți se poate exterioriza prin punerea la îndoială a competenței specialistului, minimalizarea motivelor pentru care copilul ar putea suferi, culpabilizarea anumitor persoane din jur, filme sau jocuri care au făcut din depresie ceva la modă etc. (acestea sunt doar câteva exemple cu care m-am întâlnit foarte des).
Deși este firesc acest mecanism de apărare emoțională, cu cât părinții vor rămâne mai mult în starea de negare, cu atât se va prelungi timpul până când copilul va beneficia de tratament și suport terapeutic. De aceea este important ca, în astfel de situații și părintele să beneficieze de sprijin psihologic și să învețe să facă față propriilor trăiri.
Totul despre mame: Cum ajung cazurile adolescenților cu probleme depresive la specialist?
Oana Mihalcea, psiholog: Din fericire, societatea noastră a devenit mult mai deschisă spre a discuta despre problemele psihologice și spre a cere ajutor de specialitate, iar adolescenții de azi cu atât mai mult. Marea majoritate a clienților mei adolescenți au ajuns la mine după ce au cerut ei părinților să îi pună în legătură cu un psiholog sau psihiatru.
Ei vorbesc cu destul de multă deschidere între ei despre ajutorul pe care l-au primit și chiar își fac unul altuia recomandări. Cum spunea unul dintre adolescenții cu care lucrez: Oana, de când vin la tine, am devenit promotor al terapiei printre prietenii mei. De asemenea, cărțile, serialele, filmele, informațiile de pe internet la care ei au acces, i-au ajutat să dezvolte altă abordare față de tot ce înseamnă ajutor psihologic sau psihiatric.
CITEȘTE ȘI: „Mama știe doar să îmi dea ordine!” 9 tehnici ca să vă înțelegeți cu copiii adolescenți (totuldespremame.ro)
Studiu: Fiecare val nou al pandemiei de COVID-19 crește riscul de sinucidere în cazul adolescenților
Un studiu realizat în perioada martie-septembrie 2020 și publicat recent în Journal of Affective Disorders Report arată că, în contextul pandemic actual, adolescenții cu istoric psihiatric sunt mai vulnerabili atât la ideea de suicid, cât și la comportamente de punere în act.Studiul a comparat ideația suicidară (gânduri de sinucidere) și comportamentul suicidar al unui eșantion de adolescenți cu istoric psihiatric internați în timpul pandemiei cu aceleași idei și comportamente ale unui alt eșantion de adolescenți internați cu un an înaintea izbucnirii pandemiei.
Concluzia studiului este că ideația suicidară și tentativele suicidare sunt mai mari la eșantionul internat în perioada pandemiei COVID-19 decât la celălalt grup. Factorii de stres asociați – lipsa contactului social, problemele financiare, conflictele intrafamiliale și schimbarea stilului de viață.
Suicide Ideation and Attempts in a Pediatric Emergency Department Before and During COVID-19 – PubMed (nih.gov) (n.red. ideația și comportamentul suicidar în departamentul de Urgențe Pediatrice înainte și în timpul COVID-19) este un alt studiu cu aceleași concluzii. Comparând perioada ianuarie-iulie 2020 cu aceeași perioadă a anului 2019, studiu relevă o creștere a ideației și a comportamentelor de suicid, însă cu mențiunea că a existat o fluctuație a simptomelor, corelată cu fiecare val nou în care a evoluat pandemia.
Astfel, în lunile în care numărul de îmbolnăviri și decese asociate pandemiei creșteau iar contextul social era mai limitativ, adolescenții înregistrau creșteri semnificative ale ideației și ale tentativelor suicidare din cauza stresului contextual. Perioada de lockdown a fost percepută ca una deosebit de stresantă de către adolescenți, iar acest lucru a influențat și ideația suicidară.
Un alt studiu privind sechelele lăsate de pandemia de COVID-19, realizat în Statele Unite ale Americii în perioada 27 aprilie-13 iulie 2020 pe un eșantion de 4909 participanți (adolescenți, adulți și persoane care oferă îngrijiri medicale) a demonstrat că există o creștere semnificativă a simptomelor de depresie, anxietate și tulburări de stres post-traumatic, precum și al comportamentului și a ideației suicidare.
În cazul adolescenților, arată studiul, singurătatea și expunerea la informațiile din media cu privire la evoluția pandemiei au fost asociate unui risc mai mare de apariție și menținere a ideației și comportamentelor suicidare. Dintre toți participanții la studiu, adolescenții s-au dovedit cei mai reactivi la simptomele de depresie, anxietate, tulburări de stres post-traumatic și ideație/comportament suicidar.
Depresia la adolescenți în România
În anul 2021, în România, s-a înregistrat cea mai mare rată de suicid în rândul copiilor și adolescenților. Peste 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an au dezvoltat tulburări emoționale legate de contextul pandemic. Unul din doi adolescenți a fost diagnosticat cu anxietate, după cum arată un studiu realizat de Salvați Copiii România în perioada martie 2020 – martie 2021. Pentru aceștia, arată același studiu, izolarea pare să fi generat cele mai mari dificultăți.
Nevoia rapidă de adaptare la școala online, imposibilitatea interacțiunilor directe, dereglarea rutinelor cotidiene au produs un disconfort emoțional greu de gestionat. Părinții, la rândul lor, s-au simțit epuizați psihic și emoțional, nemaigăsind soluții adecvate pentru a oferi ajutor copiilor. În cazul adolescenților, peste jumătate dintre cazurile înregistrate de centrele de consiliere ale Salvați Copiii reprezintă cazuri de anxietate. Îngrijorător este și faptul că, la această grupă de vârstă, s-au înregistrat și cinci tentative de suicid (din 678 de cazuri de copii și adolescenți preluate), conform Salvați Copiii România.
România nu e singura țară care raportează cifre alarmante în rândul persoanelor afectate de restricțiile impuse de pandemie. După 11 ani în care s-au înregistrat scăderi ale numărului de sinucideri, Japonia raportează o creștere a numărului în 2020. Țara cu cea mai mare rată la acest capitol, problemă pusă pe seama excesului de tehnologie și ecrane, a raportat 21.000 de sinucideri în 2020, cu 750 mai multe decât în 2019. Cele mai multe cazuri sunt femei, dar există o creștere alarmantă, cu 30%, a cazurilor de suicid și în rândul tinerilor sub 18 ani.
Franța, considerată țara cu cea mai mare rată de sinucideri din Europa (9.000 de decese pe an), a cunoscut o creștere a cazurilor în timpul crizei sanitare.
Și acesta este doar începutul, iar cifrele sunt departe a fi cele finale.
Numărul apelurilor la liniile telefonice gratuite în creștere
În Franța, încă de anul trecut au apărut mai multe platforme de informare unde tinerii au acces direct la specialiști în sănătate. Tot în Franța, studenții pot beneficia de trei consultații gratuite la un psiholog sau psihiatru în baza unui act eliberat de autorități.
Deși la noi lucrurile se mișcă greu, există mai multe linii telefonice gratuite pentru momentele-limită:
Alianța Română de Prevenție a Suicidului – o platformă antisuicid are o linie telefonică gratuită 0800 801 200, care este disponibilă însă doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între șapte seara și șapte dimineața. Cei care răspund sunt voluntari, în special studenți și masteranzi la psihologie, care au absolvit un program în care au fost învățați cum să gestioneze astfel de apeluri.
Linia telefonică Family Tel (0800 070 009) a fost lansată printr-un parteneriat între Salvați Copiii, grupul DIGI și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adulți. Aici, de luni până vineri, între orele 10.00-16.00, părinții pot găsi consiliere și suport psihologic, conform unui protocol specific pentru situațiile generate de criză.
depreHub – primul HUB antidepresie din România vine și el cu o linie telefonică anti-anxietate (0374 456 420) la care poți obține ajutor de specialitate 24/7. depreHub este un proiect inițiat de Asociația Happy Minds și psiholog Yolanda Crețescu cu scopul de a reuni, sub cupola unui nou concept în România (HUB dedicat comunităților care au predispoziție spre depresie), totalitatea serviciilor de consiliere și terapie pentru prevenția, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul depresiei.
