„Scopul școlii nu este să-i facă pe copii fericiți. Scopul școlii este să formeze competențele necesare vieții”, spune Daniel David într-un interviu acordat Totul Despre Mame. Ca fost ministru al Educației, el vorbește despre responsabilitatea pentru rezultatele PISA, reformele pe care a reușit să le înceapă și schimbările pe care nu le-a putut duce la capăt. Din perspectiva psihologului și a profesorului universitar, avertizează că limitele impuse prost adolescenților pot deveni ele însele o problemă, iar atunci când refugiul în telefon ascunde o stare emoțională negativă, interdicția nu mai este suficientă.
Daniel David își menține una dintre cele mai controversate afirmații din mandat: „Pentru copiii care vin la școală, responsabilitatea de a-i scoate din zona analfabetismului funcțional revine profesorilor”. Fostul ministru susține că rezultatele slabe la PISA nu arată că România nu are elevi capabili sau profesori buni, ci că școala îi învață încă mai ales să reproducă materia, nu să folosească ceea ce știu în situații noi. Daniel David avertizează și că inteligența artificială obligă școala să schimbe felul în care verifică ce știu copiii: „Sistemul de evaluare nu se mai poate baza pe verificarea temei, ci pe verificarea competențelor care stau în spatele realizării ei”. Părinții ar trebui să urmărească același lucru acasă, pentru ca tehnologia să nu ajungă să înlocuiască gândirea copilului.
În noiembrie 2025 ați spus că profesorilor le revine cea mai mare parte din responsabilitatea pentru analfabetismul funcțional. Rezultatele PISA 2025 sunt mai slabe decât cele din 2022, inclusiv la lectură, matematică și științe. Mai susțineți această afirmație? Cât din acest eșec aparține școlii și cât modului în care societatea românească își crește și își educă copiii?
Daniel David: Știu bine ce am spus și de ce, astfel încât rămân pe aceeași poziție, chiar dacă aceasta se opune unor narațiuni populiste care mi-ar servi mai bine imaginea personală. Școlii i-ar face însă rău. Așadar, direct spus, pentru copiii care vin la școală, consider că responsabilitatea de a-i scoate din zona de analfabetism funcțional revine profesorilor. Nu vorbesc despre a-i face „olimpici” și nici măcar nu vorbesc despre performanță în zona mediei, ci de a-i scoate din zona de analfabetism funcțional, după ce îi ai la clasă, zi de zi, pe parcursul mai multor ani. Pentru cei care au abandonat școala și/sau pentru cei care absentează frecvent, cauza ține mai mult de familie și societate (ecosistemul educațional), inclusiv de condițiile socioeconomice, profesorul putându-se implica, dar fără a fi actorul sau responsabilul principal.
De ce școala românească nu reușește să-i învețe pe copii să folosească în viața reală ceea ce învață la clasă, așa cum le cere PISA?
Daniel David: Rămân la cauza principală, așa cum o văd eu: nu putem avea rezultate mai bune la PISA dacă nu avem această paradigmă funcțională în sistemul de educație. De aceea spuneam și ca ministru că nu este suficient să continuăm să ne dezvoltăm în vechile paradigme, ci trebuie să le schimbăm. De ani de zile vorbim despre PISA, dar nu schimbăm paradigma!
Reglementăm anumite lucruri, de exemplu prin profilul absolventului și prin curriculum, și organizăm activități de formare pentru ca profesorii să predea mai relevant pentru viață, dar apoi nu evaluăm consecvent aceste competențe. Abia din 2025 am cerut o evaluare mai consistentă în logica PISA la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Pentru clasa a VIII-a, timpul a fost prea scurt. Dacă introducem schimbările în documente, dar nu le verificăm și nu le aplicăm în procesul educațional, riscăm să rămânem cu „forme fără fond”.
În relația cu viața cotidiană, PISA nu înseamnă doar să-i învățăm pe elevi cum pot folosi matematica în diferite situații. Aceasta este mai degrabă logica TIMSS. PISA le cere să formuleze o situație din viața reală cu ajutorul cunoștințelor de matematică, să găsească soluția și apoi să o folosească în situația de la care au pornit. Poate și de aceea elevii noștri au rezultate bune la TIMSS, o evaluare mai apropiată de paradigma actuală a școlii românești și mai concentrată asupra programei, dar rezultate mai slabe la PISA. Această diferență dintre TIMSS și PISA îmi spune că avem copii capabili să învețe și profesori capabili să predea bine, deci avem și școli bune, dar nu avem încă paradigma PISA asimilată ca mecanism funcțional în procesul educațional.
Ca ministru am elaborat și implementat un Program Ministerial de Reforme QX, bazat pe un diagnostic al sistemului. Mă bucur că educația românească funcționează în noile paradigme ale Școlilor QX și sunt convins că, dacă le menținem măcar pe durata unui ciclu de studiu, rezultatele naționale și internaționale vor fi mai bune. Cred că modelul Școlilor QX este cea mai bună versiune a sistemului educațional pe care am putea să o avem în România. Rezultatele PISA 2025 arată de ce această schimbare este necesară. Am explicat pe blog mai pe larg cum interpretez rezultatele și care cred că este răspunsul Școlilor QX.
- CITEȘTE ȘI: CITEȘTE ȘI: „Dacă are 9 sau 10 în catalog, cum poate să nu fie la nivelul avansat?” Ce a descoperit o învățătoare când a evaluat elevii după noile standarde, care intră în vigoare de luni
Spuneați că școala trebuie să verifice dacă elevul poate folosi ceea ce a învățat, nu doar dacă a memorat informația. Cum mai poate face acest lucru când inteligența artificială îi poate rezolva tema sau scrie eseul? Cum trebuie schimbată evaluarea și ce ar trebui să urmărească părinții acasă pentru ca tehnologia să nu înlocuiască gândirea copilului?
Daniel David: Școala trebuie să-și schimbe sistemul de evaluare! Acesta nu se mai poate baza pe verificarea temei, ci pe verificarea competențelor care stau în spatele realizării ei. Și părinții trebuie să introducă și să monitorizeze folosirea tehnologiei de către copii pornind de la aceeași idee. Altfel, tehnologia, mai ales inteligența artificială, poate afecta negativ dezvoltarea minții umane. Dar nu tehnologia este de vină. Ea nu este bună sau rea în sine, ci devine astfel în funcție de modul în care o folosim. Trebuie să învățăm să o utilizăm bine, iar reformele QX au inclus demersuri care să sprijine această adaptare. Am explicat mai pe larg această direcție într-o analiză despre reforma QX pentru deceniul inteligenței artificiale.
Privind în urmă, ce reproș legat de mandat considerați nedrept, ce măsură continuați să apărați și ce admiteți că s-a făcut în grabă sau nu ați reușit să duceți la capăt?
Daniel David: Normele didactice și bursele nu au fost decizii luate exclusiv de ministrul Educației. Discuția despre aceste două puncte-cheie a început încă din Acordul Politic al Coaliției Pro-occidentale, după discuțiile de la Cotroceni. Viziunea și strategia au fost stabilite prin Programul de Guvernare, susținut de întreaga coaliție în Parlament, iar aplicarea s-a realizat prin Legea nr. 141/2025 și prin actele adoptate ulterior de Guvern și Minister.
Bursele de merit ajunseseră să-și piardă valoarea educațională atunci când se obțineau cu nota 5 sau când ajungeau la peste 50% dintre elevii unei clase. Le-am regândit astfel încât să reflecte cu adevărat meritul și cred că a fost o măsură adecvată. Am protejat însă toate bursele sociale, ca angajament social, și toate bursele pentru învățământul dual, ca angajament socioeconomic.
Creșterea normei didactice până în jurul mediei europene a urmărit reducerea normelor la plata cu ora. A fost o măsură fiscal-bugetară temporară, nu o reformă QX pe care mi-aș fi dorit-o. Este adevărat că unele comasări s-au făcut „pe repede înainte”, sub presiunea începerii anului școlar. Știam însă că, dacă nu se dovedeau sustenabile, puteau fi corectate în anul următor. Reforma educației din mediul rural, unde avem unități școlare mici care nu pot susține o educație adecvată, rămâne o urgență despre care am vorbit ca ministru, dar nu am avut timpul și contextul necesare pentru a o pune în practică.
Avem copii tot mai anxioși, părinți tot mai preocupați de performanță și o școală care pare să ceară foarte mult. Unde se rupe echilibrul și câtă presiune este, de fapt, sănătoasă pentru un copil?
Daniel David: Scopul școlii nu este să-i facă pe copii fericiți. Scopul ei este să formeze competențele necesare vieții. Evident, este de dorit ca această formare să se desfășoare într-un context emoțional pozitiv, dar trebuie să înțelegem că formarea competențelor presupune uneori efort și stres. Când apare, acest disconfort trebuie să fie motivant și funcțional, nu blocant. Copilul poate fi îngrijorat înaintea unui test, pentru că această stare îl mobilizează să învețe, dar nu trebuie să ajungă la panică sau anxietate, care îl blochează. Poate fi nemulțumit în fața unei nedreptăți și astfel să caute soluții, dar nu furios sau agresiv. Poate fi trist după o pierdere sau un eșec, fără să ajungă la depresie și abandon.
Din perspectiva psihologului, cum poate un părinte să deosebească adolescentul care are nevoie de limite în folosirea telefonului de cel care se refugiază în tehnologie pentru că trece printr-o problemă emoțională? Ce se întâmplă dacă părintele tratează ambele situații doar prin interdicții?
Daniel David: Uneori, retragerea în tehnologie este susținută pur și simplu de plăcerea asociată acestui comportament. În acest caz, trebuie stabilite limite pentru a reduce riscul dependenței. Limitele trebuie însă discutate și introduse în acord cu ghidurile de bune practici sau cu ajutorul unui psiholog. Impuse prost, ele pot deveni o problemă suplimentară și pot complica întreaga situație.
Alteori, copilul se retrage în tehnologie pentru a evita o stare psihologică negativă. În acest caz, discuția despre limite nu mai este suficientă. Trebuie să ajungem la cauza stării respective, prin intervenții adecvate de consiliere psihologică. Scopul nu este doar să-l facem pe copil să se simtă mai bine pe moment, ci să-l ajutăm să se facă bine și să rămână bine. Cele două mecanisme se pot combina. În acest caz, schimbarea este mai dificilă, iar implicarea unui psiholog devine și mai importantă.
