Într-o înregistrare audio apărută în spațiul public, elevi de gimnaziu sunt apostrofați cu expresii jignitoare și amenințări. Incidentul a fost reclamat de părinți, iar școala a început o anchetă.
O înregistrare audio realizată de un elev de clasa a V-a la Colegiul Național „Școala Centrală” din București a stârnit luni un val de îngrijorare între părinți și cadre didactice. În materialul audio se aud replici dure adresate copiilor: „Dacă îți dau una, acolo înțepenești, în banca aia!”, „Nu fi nesimțit! Nu fi nesimțit!”, „Mă, dacă mă hotărăsc să vin vreodată la voi să facem Română, mai întâi vă bat pe toți de nu mai mișcă nimeni din bancă, pe urmă facem Română”.
Cuvintele aparțin unei profesoare de limba română care își ținea ora la o clasă de a X-a, din apropierea clasei cu elevi de a V-a, unde s-a produs incidentul. Aceștia erau singuri în clasă, fără profesor, și făceau gălăgie. Inițial, profesoara ar fi trimis un elev de a X-a la colegii mai mici să le spună să facă liniște. Din înregistrare (care a fost făcută cu un smart watch) reiese și faptul că elevul de liceu trimis de profesoară la cei mici ar fi lovit unul dintre elevi.
Cum a reacționat conducerea școlii
Părinții au depus plângere, iar conducerea unității a confirmat, pentru Kanal D, deschiderea unei anchete. Potrivit directorului adjunct Daiana Irenne Azamfirei, procedura prevede completarea unei fișe de semnalare, audierea elevilor, a părinților și a cadrului didactic implicat, și formarea unei comisii care va întocmi un raport ce va fi înaintat consiliului profesoral.
Ancheta internă analizează două planuri: comportamentul elevului de liceu acuzat că a lovit un copil și comportamentul cadrului didactic. Ulterior, comisia va prezenta raportul spre decizie la Consiliul de Administrație al școlii. Conducerea școlii intenționează să finalizeze ancheta până la încheierea modulului școlar (la finalul acestei săptămâni), dar subliniază că audierea elevilor depinde și de prezența părinților. „Copilul, când noi vrem să-l întrebăm, să ne povestească ce s-a întâmplat, părintele trebuie să fie de față. Și atunci, în situația în care părinții sunt la serviciu, nu pot să vină, trebuie să decalăm până când părintele poate să vină și putem să ascultăm acel copil”, a declarat directoarea adjunctă pentru Știrile Kanal D.
- CITEȘTE ȘI: Ce faci când educatoarea/ învățătoarea este abuzivă? Care sunt pașii legali pe care trebuie să-i urmezi
Ce arată cazul despre limitele autorității și siguranța elevilor
Cazul de la „Şcoala Centrală” readuce în discuție o dilemă veche în sistemul de educație: cum se exercită autoritatea didactică fără a o transforma în abuz verbal sau fizic? Profesorii sunt, prin natura profesiei, figuri de ghidare și disciplinare, dar standardele profesionale cer clar ca orice măsură de ordine să rămână în limitele respectului față de elev.
Psihologii școlari avertizează că limbajul agresiv folosit de adulți poate genera anxietate, teamă de a participa la ore și poate legitima violența ca modalitate de rezolvare a conflictelor. În paralel, presupusa implicare a unui elev de liceu care ar fi lovit un copil ridică întrebări despre supraveghere și eficiența măsurilor de disciplină informale (cum ar fi trimiterea unui elev să „păzească” altă clasă).
Ce măsuri ar trebui luate
Primul pas este solicitarea unui raport oficial al anchetei interne. Ceea ce s-a și făcut deja. Părinții pot cere, de asemenea, asigurări privind măsurile pe termen scurt: separarea temporară a părților implicate dacă riscul de escaladare e real, consiliere pentru copilul afectat și monitorizarea comportamentelor în clasă. Pe termen lung, e justificată o solicitare colectivă pentru implementarea unor sesiuni de formare a cadrelor didactice pe teme de management al clasei, comunicare empatică și intervenție non-violentă.
De asemenea, părinții pot cere revizuirea protocoalelor interne privind atribuțiile elevilor (de exemplu: când și cine poate fi trimis la o altă clasă) și clarificarea sancțiunilor pentru cadrele didactice care folosesc limbaj inadecvat. Părinții au dreptul să fie informați despre rezultatul anchetei și măsurile aplicate.
Conform legii, sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic, personalului didactic auxiliar și de conducere din unitățile școlare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:
- Observație scrisă;
- Avertisment;
- Diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;
- Suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare sau pentru obținerea gradelor didactice ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control;
- Destituirea din funcția de conducere, de îndrumare și de control din învățământ;
- Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
















