Când devin băieții bărbați care vorbesc urât despre femei? Când încep aceștia să vadă femeile ca pe niște obiecte de consum? Cum pot mamele, soțiile și fiicele lor să înțeleagă și să iubească astfel de bărbați? Unde greșim în educația băieților noștri?
Structural, un băiat este diferit de o fată. Nu o spun eu, ci mai multe studii. Fetele sunt mai liniștite, băieții preferă acțiunea. Băieții se exprimă în mai puține cuvinte, pe când fetele sunt mai vorbărețe. Sunt acestea stereotipuri sociale? Educația face diferența?
Dizabilitățile societății
Mai, 2022. Luându-și inima în dinți după ani de psihoterapie, actrița Viorica Vodă și-a dus până la capăt ultimul act al vindecării în fața publicului pe care-l credea alături de ea – confesiunea. Se întâmpla pe scena Premiilor Gopo. A fost îngropată în reacții care de care mai abjecte, venite atât din partea bărbaților, cât și a femeilor.
Iulie, 2022. Copiii abuzați ai unei familii din Suceava au fost preluați, într-un final, de Protecția Copilului. Încă din 2015 toate autoritățile menite să salveze copiii aceia știau de drama lor…
Iulie, în centrul Capitalei. Zilele trecute niște bipezi care înfulecau pizza se manifestau zgomotos față de femeile care treceau prin fața terasei, dându-le note pentru aspectul fizic și adresându-le diverse onomatopee.
Sunt femeie. Am fost nevoită să renunț recent la o slujbă din cauza avansurilor sexuale venite din partea șefului meu, un sexagenar în prag de pensionare. Tată de fată. Privim stupefiați la bullying-ul din școli, ignorând faptul că aceste situații se întâmplă zilnic, pe toate palierele sociale și la toate vârstele. Poate ați zice și că astea nu au nicio legătură cu Buhnici. Dar tocmai asta e: are! Ele arată o societate plină de dizabilități, în care atitudini sexiste, grobiene și ofensatoare ies la lumină livrate fiind chiar de cei cărora lor le dăm importanță.
Ar trebui să ignorăm sau să sancționăm? Să sancționăm, dar să nu ne coborâm la nivelul buhnici.
Reacțiile la declarațiile publice ale vlogger-ului Buhnici au umplut internetul. În câteva ore, fiecare după valoarea lui, fie l-a înfierat, fie l-a ignorat (scriind, totuși, despre asta!). Mai jos declarațiile unor altfel de oameni pe care i-am putea urmări, citi, asculta. Și dacă am face asta, poate lumea s-ar schimba. Dar să le luăm pe rând:
„Te-aș lua cu mine într-o secție de Terapie Intensivă să vezi cum se roagă un bărbat adevărat pentru soția lui, să mai fie lângă el, cu toate bolile și cicatricile din lume.“
Domnule Buhnici, v-aș lua cu mine într-o maternitate să vedeți prin câte chinuri trece o gravidă după nouă luni de sarcină. Să vedeți cu ce cicatrici rămân! Dar nimic nu mai contează în ochii mamei și ai proaspătului tătic, decât conexiunea care se creează între ei în momentul în care își țin în brațe copilul. Pentru acești părinți, singurul gând este… copilul lor să fie sănătos!
Mama mea a născut cinci copii, iar corpul ei a suferit modificări perfect normale. Imperfecțiunile pe care le-ați înșiruit le are și mama mea și cu siguranță multe femei. Pentru ea nu a fost mai importantă pielea imperfectă, dar atât de perfectă în ochii tatălui meu, ci fericirea pe care au avut-o la venirea noastră pe lume. Și sacrificiul ei nu s-a oprit aici. Dacă ar fi mers zi de zi la «săliță» cu siguranță nu ar mai fi putut să petreacă timp cu noi și să ne îndrume atât de frumos.
Mândria, satisfacția ei nu stă într-un corp perfect lucrat, fără vergeturi. Bucuria ei suntem noi: un doctor, o profesoară de fizică, un programator, o arhitectă și un copil care își face viitorul ghidat de părinți și de frații lui.
Te-aș lua cu mine într-o secție de Terapie Intensivă să vezi cum se roagă un bărbat adevărat pentru soția lui, să mai fie lângă el, cu toate bolile și cicatricile din lume. Cam despre asta este iubirea!!! Sunt un om realist și nu sunt fan political correctness, dar unele subiecte sunt de neatins.
Amin Zahra, medic specialist Anestezie și Terapie intensivă
- CITEȘTE ȘI: Mămica aceasta își poartă cu mândrie vergeturile
„Body shaming-ul e o formă de bullying care vine de la un bully nemulțumit de corpul lui“
Body shamingul ne face să ne urâm și mai mult corpul, lucru care ne duce în mâncat compulsiv, în anorexie sau alte tulburări de comportament alimentar, care pot fi extrem de periculoase și ne pot pune în pericol chiar viața. În plus, e bine de știut că persoana care face body shaming are propriile ei insecurități pe care le proiectează asupra altcuiva. Deci body shaming-ul e o formă de bullying care vine de la un bully nemulțumit de corpul lui și care proiectează nemulțumirea lui spre alte persoane, în încercarea de a se simți mai bine despre el însuși. Bineînțeles că nu funcționează.
Ana Szabadszalasi, consultat nutriție
„Indignații l-au făcut omniprezent și atotputernic. Rețeta fiind atât de simplă, mulți alții vor abuza de ea“
Indignații lucrează pro bono pentru căutătorii de notorietate cu orice preț. Așa am auzit și eu de d-l Buhnici. Indignații l-au făcut omniprezent și atotputernic. Rețeta fiind atât de simplă, mulți alții vor abuza de ea, pentru a obține un ciclon de publicitate gratuită. Faptul că e aparent negativă n-are nicio importanță. Indignații de serviciu trăiesc o clipă iluzia superiorității morale, fără să iasă din anonimat, în vreme ce «provocatorul» își monetizează traficul crescut pe internet.
Teodor Baconschi, diplomat, scriitor, teolog, autorul cărții „Averea bunei educații“
Să le spunem fiicelor noastre că feminitatea e potențată și prin ce ascunde, nu doar prin ce exhibă. Că excesul de make-up și accesorii, ca și atitudinea provocatoare (ca să nu mai vorbim de piercing, tatuaje, implanturi cu silicon sau profilări prin botox) pot obține rezultate surprinzător de proaste (inclusiv pentru sănătatea lor). Să le spunem fiilor noștri că virilitatea e mai mult decât capacitatea erectilă: ea implică mai curând sobrietatea cultivată, stăpânirea de sine, afecțiunea protectoare, rafinamentul comportamental lipsit de pedanterie, umorul de calitate și, la timpul cuvenit, oficiul discret suveran al paternității responsabile. „Averea bunei educații“, Teodor Baconschi, Editura Univers, 2019
Și totuși, unde greșim în educația băieților?
Cât încă sunt mici, în primii ani de viață, mama e totul pentru copii. Dar copiii cresc, ajung să interacționeze cu alții, mai întâi la grădiniță, apoi la școală, în viață. Alți adulți voi interveni în procesul lor de formare. Copiii vor căuta alte modele, se vor adapta grupului.
Ana Szabadszalasi este consultat nutriție și mamă a doi băieți de 5 și 1,6 ani. Ea este de părere că avem tendința să ne facem băieții să fie «duri», să le spunem că ei nu plâng. „Nu facem decât să creștem băieți furioși. Eu încerc să îi învăț să fie atenți și la sentimentele celorlalți. Atunci când sunt nepoliticoși sau deranjează alți copii sau adulți, discutăm despre cum asta îi poate afecta pe cei din jur și cum s-ar simți ei dacă alt copil sau adult le-ar face același lucru. Foarte important este ca atunci când ne jucăm, să nu ne jucăm doar jocuri de băieți. Vorbim despre sentimente cu fetele atunci când ne jucăm «păpușa e tristă», de exemplu. Dar cu băieții inventăm doar jocuri de acțiune, unde nu avem ocazia să vorbim despre sentimente. Copiii fac ce facem noi, mai degrabă decât ce zicem noi.“
„E vina noastră. Nu le vorbim băieților despre emoții“
Educația prin stereotipuri naște buhnici. Ne creștem băieții cu exemple situate la polul opus de cele pe care le oferim fetelor. Când e mic și plânge, un băiețel află că nu e potrivit să facă asta, „că doar fetele plâng“. I se spune o dată, de două ori, de n ori, până când învață că plânsul nu-l ajută să fie înțeles. Și nu doar asta, dar i se oferă și modelul pe care trebuie să-l urmeze pentru a fi demn de genul pe care îl poartă – fii bărbat, fii dur, luptător, necruțător. Băieții aceștia sunt bărbații de azi. Nu știu să arate empatie, nu știu să asculte, nu știu să-și câștige respectul. Îl cumpără, asigurând financiar (cei care o fac…) familia.
Uite, un exemplu – un copil, băiat, o întreabă pe mama lui: «De ce trebuie să stau în scaunul auto?» Și mama îi explică 10 minute despre siguranță, despre scaun… Apoi băiatul vede un alt copil plângând și întreabă: «De ce plânge acel copil?» Mama zice: nu știu, hai să mergem, nu te mai uita, e nepoliticos! E vina noastră. Nu le vorbim băieților despre emoții așa cum le vorbim fetelor. Iar ei nu știu să identifice emoțiile la ceilalți copii, la femeile din viața lor… efectiv nu știu.
Ramona Ivan, psiholog
„Mai ales la vârsta adolescenței, un băiat mai emotiv este rapid marginalizat, atât de băieți cât și de fete“
„Întreaga societate îi împinge pe băieți spre inhibarea unor emoții (mai ales la vârsta adolescenței, un băiat mai emotiv este rapid marginalizat, atât de băieți cât și de fete). Avem discuții despre emoții, despre emoțiile personajelor din cărți sau filme, despre emoțiile noastre și ale altora, dar nu pot spune că este un subiect central. Fetița este cea care participă (probabil în mod natural) cel mai des la astfel de discuții“, spune Adrian Păscuță, fondatorul comunității „Familii monoparentale“ și tatăl a doi băieți, 15 și 11 ani, și a unei fete de 12 ani.
Și-atunci, ce facem din băieți? Mafioți sau fătălăi?
De multe ori m-am regăsit în situația tatălui de mai sus. Cum să ne educăm copiii astfel încât să-și regăsească locul în societate? N-ai vrea să fie nici „fătălău“ sau marginalizat din această cauză, dar nici „mafiot“ sau grobian doar pentru a se încadra în tipare. În plus, există presiunea turmei, iar modelele precare sunt cel mai ușor de copiat. Citez din cartea „Averea bunei educații“, de Teodor Baconschi:
A fi politicos pare greșit în degradata societate de azi. Obrăznicia, tupeul și dezinvoltura deplasată, de țoapă, par învingătoare. Nu sunt! În realitate, mitocanul e dezagreabil în toate acțiunile sale. Poate că agresivitatea lui grobiană inhibă, lăsându-i culoar. Dar el displace și irită. Lasă oricui o amintire negativă și pierde ocazia conlucrării de care are, de fapt, nevoie. O persoană politicoasă le poate părea unora (sau în primă instanță) cam „timidă“, lipsită de punch (n.red. vigoare, energie), numai că suntem politicoși în primul rând pentru că ne prețuim pe noi înșine, cerând și prețuirea celorlalți.
„Am forțat lucrurile rupând o legătură funcțională. Aceea dintre iubire și sexualitate“
De ce bărbații de azi nu mai sunt cei care văd în femeie o ființă fragilă care trebuie protejată, căreia trebuie să îi deschizi ușa, să îi dai mâna, să o porți în brațe și să îi vorbești frumos, altfel decât vorbești când nu ești în prezența unei doamne sau domnișoare?
De ce fetele de azi menționează în mod parazit în adresările familiare organe genitale masculine a căror posesie și-o arogă în mod impropriu și nefiresc (p*** mea)?
Ce s-a întâmplat cu noi de am ajuns aici?! Răspunsul meu (cu valoare de opinie, evident) este următorul: în procesul educației, din dorința (foarte bună, de altfel) de scoatere a subiectelor ce țin de eros și de intimitate din zona «tabu», unii dintre noi am forțat lucrurile rupând o legătură funcțională, care exista de veacuri. Aceea dintre iubire și sexualitate. Într-unul dintre ghidurile pentru educație sexuală am citit la un moment dat ce ar trebui sa comunicăm noi, educatorii, adolescenților: că ei au dreptul de a «da sau primi plăcere sexuală de la un partener de același sex sau de sex opus». Cred că, dacă așa vrem să le definim sexualitatea, ca pe un troc de plăcere, nu ar trebui să ne mire ce se întâmplă in zilele noastre. Oameni care se uită la alți oameni ca la niște «dispozitive» furnizoare de plăcere.
Gabriela Alexandru, formator la Asociația Școala Familiei
Buhnici ar putea deveni exemplu de „Așa nu!“
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat după declarațiile făcute de vloggerul Buhnici. Dacă în urma raportului pe care îl vor întocmi se va constata că este vorba despre o faptă de discriminare, George Buhnici ar putea primi o amendă contravențională între 2.000 și 100.000 de lei. Între timp, BCR a renunțat la parteneriatul cu el după declarațiile făcute de acesta.
