Cu ce acte poate călători un minor în străinătate dacă este însoțit doar de unul dintre părinți

Ce documente sunt necesare când un copil iese din România doar cu mama sau cu tatăl său, cât timp este valabil acordul notarial și în ce situații legea permite călătoria fără declarația celuilalt părinte.

Laura Udrea, redactor
scris pe
acte călătorie minor cu un singur părinte
Ce act este obligatoriu la călătoria unui minor în străinătate cu un singur părinte și în ce situații acesta poate lipsi? FOTO: Shutterstock

    Un copil care călătorește în străinătate doar cu mama sau cu tatăl are nevoie de propriul document de călătorie, dar și de acordul celuilalt părinte. Declarația autentificată la notar, numită adesea „procură”, trebuie prezentată în original și poate fi valabilă cel mult trei ani. Regula se aplică și părinților divorțați, dacă aceștia exercită împreună autoritatea părintească.

    Faptul că România face parte din spațiul Schengen și că la multe granițe nu mai există controale de rutină nu înseamnă că un părinte poate pleca singur cu copilul având asupra lui doar pașaportul sau cartea de identitate a minorului. Polițiștii de frontieră pot face verificări punctuale inclusiv în aeroporturi, iar lipsa documentelor cerute de lege poate opri călătoria înainte de îmbarcare.

    Actele necesare depind de documentul de identitate al copilului, de persoana care îl însoțește și, în anumite situații, de destinație. Când minorul pleacă doar cu unul dintre părinți, regula generală este că are nevoie de un document individual de călătorie valabil și de declarația autentificată a părintelui care rămâne acasă. Certificatul de naștere nu poate înlocui pașaportul sau actul de identitate, iar declarația notarială trebuie prezentată în original, nu sub forma unei fotografii păstrate în telefon.

    Ce acte sunt necesare când copilul călătorește doar cu unul dintre părinți

    Pentru a ieși din România însoțit doar de mama sau de tatăl său, copilul trebuie să aibă:

    • un document individual de călătorie valabil: pașaport sau o carte de identitate care are valoare de document de călătorie și este acceptată în statul de destinație;
    • declarația autentificată a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia pentru călătoriile minorului în străinătate.

    Aceste condiții sunt prevăzute de Legea nr. 248/2005 și explicate pe site-ul Poliției de Frontieră.

    Declarația, numită frecvent „procură”, se întocmește la notar și trebuie prezentată în original. O copie sau o fotografie a declarației nu înlocuiește documentul original, precizează Poliția de Frontieră.

    Acordul poate fi dat pentru mai multe călătorii și pentru o perioadă de cel mult trei ani de la data întocmirii declarației. Nu mai este obligatoriu ca în declarație să fie menționate scopul călătoriei, traseul sau fiecare stat în care va ajunge copilul. Părintele care îl însoțește trebuie să aibă, la rândul său, un document de călătorie valabil.

    Ce se schimbă dacă părinții sunt divorțați

    Divorțul nu schimbă automat actele necesare pentru ieșirea copilului din țară. Dacă părinții exercită împreună autoritatea părintească, părintele care călătorește cu minorul trebuie să prezinte în continuare declarația autentificată a celuilalt părinte. Regula se aplică și atunci când, după divorț, domiciliul copilului a fost stabilit la părintele care îl însoțește, dacă autoritatea părintească este exercitată în comun.

    Declarația nu mai este necesară dacă părintele însoțitor exercită singur autoritatea părintească. În acest caz, el trebuie să prezinte hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă acest lucru. Simpla hotărâre de divorț nu este suficientă dacă aceasta stabilește că autoritatea părintească este exercitată în comun.

    Dacă celălalt părinte refuză să își dea acordul sau nu și-l poate exprima, părintele care vrea să călătorească împreună cu minorul poate cere instanței să îi suplinească acordul. La ieșirea din țară va prezenta hotărârea instanței, în condițiile prevăzute de Legea nr. 248/2005.

    Când poate copilul pleca fără declarația celuilalt părinte

    Legea prevede câteva situații în care părintele care călătorește cu minorul nu trebuie să prezinte declarația autentificată a celuilalt părinte. Potrivit Poliției de Frontieră, copilul poate ieși din țară fără această declarație dacă:

    • părintele însoțitor exercită singur autoritatea părintească și prezintă hotărârea judecătorească definitivă care dovedește acest lucru;
    • celălalt părinte a decedat, iar părintele însoțitor prezintă certificatul de deces în original sau în copie legalizată;
    • o instanță a pronunțat o hotărâre care înlocuiește acordul celuilalt părinte;
    • copilul are domiciliul sau reședința în străinătate și se deplasează chiar în statul în care locuiește;
    • copilul călătorește pentru a urma un tratament medical fără de care viața sau sănătatea îi sunt puse în pericol.

    Dacă minorul se întoarce în statul în care are domiciliul sau reședința, părintele trebuie să prezinte documente care dovedesc acest lucru, precum pașaportul în care este înscris domiciliul, permisul de ședere sau o adeverință de rezidență. Destinația călătoriei trebuie dovedită și prin biletele emise pentru întregul traseu.

    În cazul unei deplasări pentru tratament, părintele trebuie să prezinte documentele medicale în original și copie, emise sau avizate de autoritățile medicale române. Din acestea trebuie să rezulte perioada și statul sau statele în care urmează să fie acordat tratamentul. Aceste excepții sunt prevăzute la articolul 30 din Legea nr. 248/2005.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa