Copilul român din Danemarca, care fusese preluat de autorități, a ajuns în grija bunicilor din România. Coșmarul trăit de familia Rotundu a luat sfârșit! Bebelușul a ajuns în sfârșit acasă, unde va fi crescut de bunici și nu de asistenții maternali danezi la care ajunsese după ce a fost externat din spital. Ministrul Familiei dă asigurări că toate cazurile românilor din Diaspora vor fi rezolvate cu aceeași atenție din partea autorităților române.
La începutul anului 2022 un caz tulburător zguduia opinia publică din România și din Europa. Sorana și Ionuț Rotundu au fost arestați de autoritățile daneze după ce copilul lor minor a fost internat cu hemoragie intracraniană. Cei doi părinți au fost acuzați de agresiune împotriva propriului copil și au stat în arest vreme de câteva luni. Autoritățile române au supravegheat atent cazul și au făcut tot posibilul ca micuțul să ajungă acasă, în grija bunicilor.
Copilul român din Danemarca a ajuns la începutul săptămânii în grija bunicilor
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea anunțat ieri, 18 iulie 2022, pe pagina sa de Facebook, finalul fericit al cazul cuplului de români reținuți în Danemarca. Reamintim faptul că Sorana şi Ionuţ Rotundu, soţ şi soţie, cetățeni români rezidenţi în Danemarca, au fost reţinuţi de către autorităţile daneze, la începutul lunii februarie 2022, la numai câteva zile după ce și-au dus copilul de o lună la spital, unde a fost internat, având hemoragie intracraniană.
„Vin vești bune, în continuare, de la Vaslui unde băiețelul român repatriat din Danemarca a ajuns în plasament la bunicii materni. Asistenții sociali au mers în vizită la micuțul M. R. și la bunici pentru a monitoriza integrarea în familie. Așa cum ne așteptăm cu toții, lucrurile decurg conform planului, iar băiețelul are parte de toată iubirea bunicilor. Repatrierea băiețelului în vârstă de șase luni a fost o reușită pentru autoritățile române și o bucurie nespusă pentru bunicii materni, care și-au manifestat încă din prima clipă disponibilitatea de a-l crește în plasament pe micuț. Cel mai important acum este că starea de sănătate a copilului este bună și a ajuns să crească în familia extinsă, nu în plasament la o familie complet străină.
Gabriela Firea, Ministrul Familiei
Ministrul Familiei a dat asigurări că specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui vor merge în continuare pentru a evalua starea copilului. De asemenea, vor fi transmise periodic rapoarte către autoritățile daneze, ca parte a angajamentelor stabilite de comun acord între cele două state. În plus, ministrul Familiei dă asigurări că orice caz similar va fi tratat cu aceeași atenție de către autoritățile române:
„Vreau să-i asigur pe toți părinții care ne scriu din afara țării, cu probleme similare cazului din Danemarca, de faptul că nu ignorăm și nu abandonăm nici un strigăt de ajutor. Pentru toate cazurile care au fost sesizate, mediatizate sau nu, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,
prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a făcut demersurile legale pe lângă Ministerul Afacerilor Externe sau reprezentanțele statelor respective. Drepturile fiecărui copil român trebuie apărate!” (Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook).

În rezolvarea cazului copilului romând din Danemarca s-a implicat și Ministerul Afacerilor Externe
Cazul, deloc simplu, care astăzi are un final fericit, a impus implicarea multor autorități române, printre care, un rol extrem de important l-a avut în aceste luni Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, încă de la semnalarea iniţială a cazului, M.A.E, prin intermediul Ambasadei României la Copenhaga, a menţinut permanent legătura cu părinţii copilului şi cu familia extinsă, cu autorităţile centrale şi locale daneze şi române şi a efectuat multiple demersuri, atât diplomatice, cât şi de asistenţă consulară, în favoarea copilului şi a părinţilor acestuia.
„În baza mecanismelor de cooperare existente la nivel naţional pentru cazurile de copii români faţă de care s-au dispus măsuri de protecţie pe teritoriul altor state, fiind rezultatul strânsei colaborări dintre MAE şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi instituţiile omoloage din Danemarca, cu sprijinul autorităţilor locale române responsabile în ceea ce priveşte protecţia drepturilor copilului”.
declarație MAE
Cum a început povestea de coșmar a copilului român din Danemarca
La începutul anului 2022 doi cetățeni români, rezidenți în Danemarca, soț și soție, au fost reținuți de autoritățile daneze la numai câteva zile după ce și-au dus copilul la spital unde fusese internat cu hemoragie intracraniană. Suspiciunea era că suferă de sindromul bebelușului scuturat. Ionuț și Sorana au fost arestați preventiv pentru patru săptămâni, fiind duși în centre de detenție diferite.
Cei doi români locuiau în oraşul danez Sander Omme, împreună cu Mathias, copilul lor nou-născut. La numai câteva zile după naştere, bebeluşul a început să plângă mult şi nu se odihnea mai deloc. A fost solicitat sprijinul moaşei în mai multe rânduri de la care au primit răspunsul că poate fi de la colici sau că aşa mai plâng bebeluşii. După apeluri repetate la ambulanţă, Mathias a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu hemoragie cerebrală. Medicii au sesizat poliția, iar cei doi părinți au ajuns în arest.
Această măsură a fost luată după ce personalul medical de la spitalul la care a fost internat copilul au cerut ajutorul poliției, suspectând că cel mic a fost agresat de către părinți. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat mai multe demersuri în acest caz, iar reprezentanţii Ambasadei de la Copenhaga i-au vizitat
pe părinţii bebeluşului şi i-au informat despre starea de sănătate a copilului.
Totodată, copilului i s-a emis certificat de naştere românesc.
Ministerul Familiei s-a implicat imediat în soluționarea cazului, dar, inițial, starea de sănătate a micuțului nu permitea o deplasare până în România.
„Nu ne dorim să îngreunăm în vreun fel activitatea autorităţilor daneze. Însă, informaţiile cu privire la situaţia copilului sunt îngrijorătoare. Măsura de plasament a fost, deja, instituită pentru un an de zile, iar băiatul se află la o familie maternală pe care părinţii nu o pot cunoaşte sau vizita. Tinerii români nu-l vor putea vedea pe băiat, indiferent de situaţia acestora, în următoarele şase luni”, declara la vremea respectivă Gabriela Firea.
Când toate condițiile au fost îndeplinite, autoritățile române au reușit, în sfârșit, să redea familiei copilul!