O fetiță de doi ani și șapte luni din județul Maramureș a fost filmată în timp ce fumează o țigară electronică. În videoclipul distribuit online copilul se află în brațele surorii sale mai mari (tot minoră), iar imaginile sugerează lipsa intervenției unui adult care să oprească gestul. După apariția filmării în spațiul public, Poliția Maramureș a anunțat DGASPC Maramureș, pentru evaluarea situației copilului și a mediului familial. Videoclipul care a stârnit un val de reacții negative a fost, între timp, șters de pe rețeaua de socializare.
Poliția s-a sesizat din oficiu și a anunțat Protecția Copilului
După apariția imaginilor în spațiul public, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Maramureș, instituția responsabilă de evaluarea situațiilor în care un copil poate fi pus în pericol, a dispus o anchetă la domiciliul familiei. „La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii orașului Șomcuta Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la un material video apărut pe o rețea de socializare, în care se observa o adolescentă care ținea în brațe o minoră, ce folosea o țigară electronică. Verificările efectuate au condus la identificarea celor două persoane, din localitatea Finteușu Mic, surori de 15, respectiv 2 ani și 7 luni”, anunță autoritățile, citate de News.ro.
Autoritățile urmează să stabilească în ce condiții a fost realizată filmarea, cine sunt adulții responsabili și dacă se impun măsuri de protecție pentru copil.
Vaporii sunt toxici, mai ales pentru plămânii unor copii
Expunerea copiilor foarte mici la fum de țigară sau la aerosolii proveniți din țigări electronice reprezintă un risc major pentru sănătate, cu efecte mult mai grave decât în cazul adulților. Medicii și specialiștii avertizează încă de la apariția țigărilor electronice asupra faptului că plămânii copiilor sunt încă în dezvoltare, iar contactul cu substanțe toxice poate produce inflamații severe și leziuni rapide. Aerosolii inhalați pot conține nicotină, metale grele și substanțe iritante care afectează direct căile respiratorii.
Cazuri grave de afecțiuni pulmonare la copii și adolescenți după vaping
Dincolo de discuția teoretică, există deja exemple clinice care arată cât de grav poate fi impactul țigărilor electronice asupra plămânilor tinerilor. În Marea Britanie, medicii au raportat că în secțiile de urgență au ajuns copii de 9 ani cu sângerări la nivelul plămânilor și colaps pulmonar după utilizarea dispozitivelor de tip vape. Doar în prima jumătate a anului 2023, potrivit NHS (National Health Service), au fost internați 15 copii cu afecțiuni pulmonare asociate vaping-ului, față de doar 3 cazuri în aceeași perioadă a anului anterior, un semnal de alarmă privind creșterea frecvenței acestor probleme.
Aceste situații nu sunt cazuri izolate. În SUA au fost raportate zeci de decese și mii de cazuri de leziuni pulmonare asociate vaping-ului, iar experți din domeniul pneumologiei avertizează că termenii „vape” și „lipsite de riscuri” nu trebuie confundate cu siguranța reală pentru sănătatea copiilor.
Un studiu publicat în NPJ Primary Care Respiratory Medicine (2022) arată că utilizarea țigărilor electronice de către minori este asociată cu probleme respiratorii, inclusiv agravarea astmului, bronșitei și iritațiilor tractului respirator. Cercetarea atrage atenția asupra expunerii inutile a copiilor la riscuri de sănătate, inclusiv afectarea funcției pulmonare și potențiale deficiențe cognitive din cauza nicotinei, care este prezentă în majoritatea produselor de vaping.
- CITEȘTE ȘI: Țigările electronice, o epidemie printre adolescenți. Plămânii celor care vapează pot intra în colaps
Situație la fel de gravă și în România
Dincolo de cazul punctual al fetiței din Maramureș, există în ultimii ani numeroase astfel de incidente în rândul copiilor și adolescenților. Deși sunt promovate ca fiind o alternativă „mai blândă” față de fumatul clasic, țigările electronice provoacă adevărate epidemii de boli pulmonare., mai ales la vârste fragede. Plămânii copiilor sunt fragili și continuă să se dezvolte până la adolescență, iar contactul cu substanțe toxice — fie fum clasic, fie vapori — poate avea consecințe grave, uneori ireversibile.
Medicul Beatrice Mahler, pneumolog și manager al Institutului de Pneumologie „Marius Nasta” din București, avertiza încă de acum câțiva ani: „Am avut situații în care patologia respiratorie pe care am evidențiat-o la tineri s-a suprapus cu începerea consumului de astfel de produse. Afecțiunile pot fi acute. Din punct de vedere imagistic, leziunile pulmonare pe care le întâlnim la utilizatorii de astfel de produse sunt mai repede similare cu cele pe care le-am văzut la COVID”.
















