Copil cu probleme cardiace, mort la școală. Făcea sport de performanță

Cristina Călin, redactor-șef
scris pe
copil cu probleme cardiace
Școala nu avea cunoștințe despre problemele de sănătate ale copilului.

Unui băiețel de 10 ani din Ploiești i s-a făcut rău în timpul orelor și a fost transportat la spital, la Terapie Intensivă. Medicii au constatat că a făcut stop cardiac. În ciuda manevrelor de resuscitare, copilul a murit.

În timpul orei de religie, băiețelul a acuzat dureri abdominale. Profesoara a mers la cabinetul medical pentru a cere ajutor, dar când s-a întors în sala de clasă copilul leșinase deja. A fost chemată o ambulanță, iar medicii i-au acordat primul ajutor chiar în școală.

Școala nu știa de problemele de sănătate ale copilului

Ilona Rizea, inspectorul școlar general al județului Prahova, a spus că elevul nu era cunoscut la școală cu probleme de sănătate: „Școala nu a fost anunțată oficial și nu sunt acte medicale la cabinet că ar fi avut probleme medicale”.

Băiatul a fost dus la spitalul de pediatrie din Ploiești unde i s-au făcut manevre de resuscitare pentru că intrase în stop cardiac. Copilul nu a putut fi salvat.

Potrivit surselor, elevul care era în clasa a II-a avea probleme cardiace congenitale. Mama copilului a specificat acest lucru medicilor de pe ambulanță. Băiatul a făcut fotbal de performanţă în trecut şi a mai fi avut episoade de leşin. Din această cauză părinții l-au dus la medic și așa au aflat că are probleme cardiace.

Poliția cercetează decesul copilului

La școala ”Sfânta Vineri” din Ploiești s-a deplasat un echipaj de poliție pentru a se cerceta dacă s-au respectat toate protocoalele. Conform procedurilor legale, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Ploiești, un elev de clasa a II-a, un băiat în vârstă de 10 ani, ar fi leșinat în timpul cursurilor. A fost solicitat un echipaj al ambulanței, fiind efectuate manevre de resuscitare. Băiatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat și o echipă operativă din cadrul IPJ Prahova pentru efectuarea cercetării la fața locului. Din nefericire, copilul a decedat la spital”, informează IPJ Prahova. 

Controlul la cardiolog, obligatoriu pentru copii

Copiii ar trebui să facă ecografie cardiacă la naștere și să o repete până la vârsta de 7 ani, pentru că aceștia intră la școală și ar trebui să facă educație fizică și sport. Mai mult, unii copii fac sporturi competitive, fac sport mai mult decât în mod normal, deci obligatoriu ar trebui să meargă la un consult cardiologic.

”La copii, pe lângă ecografie cardiacă, consult și să fie ascultat dacă are suflu, respectiv să facă o analiză care se numește exudat, pentru a observa dacă are streptococul betahemolitic, pentru că acesta este răspunzător de afectarea valvelor. Această bacterie migrează în organism și produce afectarea valvelor, a valvei mitrale, a valvei aortice și, în timp, după ani de zile, îți dai seama că ai o afecțiune severă fiindcă n-ai tratat-o în copilărie cu un antibiotic banal”, explică Alice Munteanu, medic cardiolog.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa