Consuela Colțan este învățătoare la Școala 280 din Sectorul 5 al Capitalei, iar 2025 este, pentru ea, an aniversar: în 1 septembrie a împlinit 30 de ani de când se află la catedră. Momentul acesta, pe care-l visa ca fiind de sărbătoare, i-a fost umbrit de măsurile de austeritate luate recent în educație. „Nedreptate și lipsă de considerație”- este ceea ce simte în acest moment, cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar. Am întrebat-o în ce fel o afectează schimbările recente, cum își va primi elevii în clasă și cum crede că vor resimți cei mici tensiunea din cancelarie. Redăm mai jos răspunsul primit:
„Cu ce stare de spirit încep școala anul acesta? Dacă ar fi să răspund cu sinceritate, aș spune că într-un amestec de emoție și tristețe. Emoția e aceeași pe care o simt de fiecare dată când îmi revăd elevii, când le aud vocile, când le observ schimbările fizice și le văd zâmbetele largi. Iar tristețea vine din atmosfera care mă înconjoară, din greutatea pe care o simțim toți, noi, profesorii. Nu este ”văicăreală”, așa cum spun unii, este dezamăgire și suferință pentru mulți dintre noi.
- PENTRU A O CUNOAȘTE MAI BINE PE CONSUELA COLȚAN, CITEȘTE ȘI: O învățătoare altfel, într-o școală de stat. Lecțiile ei îi fac pe copii să spună: ”Doamna, a fost cea mai tare zi!”
Lucrez într-o școală cu trei schimburi și nu știu unde voi realiza orele în plus, remediale
Ca profesori pentru învățămât primar, măsurile de austeritate din domeniul educației ne afectează atât financiar (norma de hrană se acordă pentru salarii de până la 6000 lei; scăderea tarifului pentru plata cu ora, în cazul celor care predau la două clase, din cauza lipsei de personal calificat), cât și în ceea ce privește postul didactic. Sunt colegi cărora li s-a desființat clasa din cauza numărului mic de elevi, alții care s-au trezit că vor preda în sistem simultan, având la clasă elevi cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. În ceea ce privește creșterea normei didactice, la noi nu este o mare problemă, oricum făceam ore remediale cu elevii noștri, din dorința de a nu lăsa pe nimeni în urmă.
Îngrijorarea, în cazul meu, care lucrez într-o școală ce funcționează în trei schimburi, este că nu știu unde voi realiza aceste ore în plus (neavând spațiul necesar), fără a perturba programul turelor următoare… Pe de altă parte, prezentul plan cadru pentru învățământul primar se bate cap în cap cu noua măsură impusă, ceea ce ne bulversează total.
Două bănci în plus. Nu mai contează calitatea, ci cantitatea
Creșterea numărului de elevi la clasă a deschis ”cutia Pandorei”, școlile fiind asaltate cu cereri de transfer de la o clasă la alta sau de la o școală la alta. Nu mai contează calitatea, ci doar cantitatea… ”mai punem două bănci în plus”, ce mare lucru! Și, din păcate, acest lucru îl voi face și eu, căci voi avea elevi noi în clasă.
Anul acesta, la 1 septembrie, am împlinit 30 de ani de activitate și ar fi trebuit să fie un prilej de bucurie…Sunt trei decenii de educație, sunt generații de povești, sunt trăiri pe care nu le mai întâlnești în nicio altă profesie. Dar când vezi atâta nedreptate și lipsă de considerație, este greu să îți păstrezi entuziasmul și motivația.
Munca noastră contează, nu e doar o povară pe umerii statului
Fiecare început de an școlar era pentru mine o adevărată sărbătoare, un eveniment memorabil pe care îl pregăteam minuțios pe toată perioada verii: începând de la tematică, surprize pentru elevi (confecționate de mine), invitați (trupe de teatru, magicieni, artiști păpușari, scriitori de cărți pentru copii, roboțelul Pepper) și terminând cu rochița pe care urma să o port, personalizată cu simbolurile specifice clasei respective. De asemenea, în fiecare an școlar apelam la ajutorul unui ”asistent”, o marionetă realizată de mine, pe care le-o prezentam copiilor chiar în prima zi de școală (Moș Alfabet, D-ra Alfabet, Factorel).
Din păcate, în acest an școlar lucrurile stau diferit. Deși am păstrat tradiția pregătirilor la debutul anului școlar (chiar și noua marionetă, pe nume Gramatica, este gata), nu pot să nu fiu solidară cu colegii mei, cu elevii și studenții care își vor pierde bursele, cu părinții care nu vor mai putea asigura copiilor cele necesare pentru școală sau pentru traiul zilnic. Este trist că, după 30 de ani la catedră, sunt nevoită să lupt pentru demnitate, pentru resurse și pentru a arăta tuturor că munca noastră chiar contează și nu este doar o povară pe umerii statului.
Elevii merită dascăli care să nu fie împovărați, ci respectați și susținuți
Regimul de austeritate a tăiat din demnitate, dar nu mi-a afectat dragostea față de copii. Ei îmi sunt ancoră și pentru ei încă mai găsesc o fărâmă de energie pentru a continua. Nu doresc să sufere sau să simtă dezamăgirea și nesiguranța noastră, a profesorilor. De aceea, știind ce va urma, le-am trimis prin poștă o scrisoare (acest lucru fac, de fapt, în fiecare vară), în care i-am înștiintat despre cum vor sta lucrurile la începutul acestui an școlar. Astfel, părinții și copiii au înțeles importanța demersului meu și îmi sunt alături.
Încă mai sper ca lucrurile să se îndrepte în educație. Nu doar pentru profesori, ci mai ales pentru elevi, pentru că ei merită să învețe într-un mediu în care să evolueze, să se dezvolte armonios și în care dascălul lor să nu fie împovărat de sarcini și de griji, ci respectat, apreciat și susținut.”
