Comunicat de presă: Un Dineu regal de poveste

TOTUL DESPRE MAME
scris pe

Un Dineu regal de poveste organizat de Fundația Policlinici Sociale Regina Maria în beneficiul celor două Policlinici Sociale

Fundația Policlinici Sociale Regina Maria organizează cea de-a treia ediție a Galei Din Inimă pentru Viitor, pe 29 octombrie, la Muzeul Național de Artă Românească, Palatul Regal. Vom spune povestea Policlinicilor Sociale Regina Maria, în cadrul unui Dineu regal de poveste, cu sprijinul Administraţiei Prezidenţiale, cu ocazia împliniri a 140 de ani de la naşterea Reginei Maria, Regina care ne inspiră în toate proiectele noastre.

Scopul evenimentului este unul caritabil, sumele strânse din cadrul Galei fiind direcționate către Policlinicile Sociale, asigurând astfel dezvoltarea și susținerea serviciilor medicale și sociale oferite beneficiarilor noștri.

Dr.Wargha Enayati, Președinte Fundația Policlinici Sociale Regina Maria: „A fost un an incredibil pentru Fundaţia Policlinici Sociale Regina Maria! Am reuşit împreună să deschidem cea de-a doua Policlinică Socială şi să fim astfel mai aproape de visul nostru de a veni în ajutorul persoanelor defavorizate social. Nu am fost însă singuri. Acest lucru a fost posibil datorită generozităţii tuturor celor care ne-au susținut. Cred că am reușit împreună cu echipa să arătăm că este sustenabil să menținem o Policlinică Socială cu servicii medicale gratuite. Aceasta a doua Policlinică Socială este, din nou un fel de pionerat, în care vrem să ajungem la cât mai mulți beneficiari. Ştim cât de mare este provocarea în perioada următoare pentru a susţine toate aceste servicii, însă ne bazăm in continuare pe sprijinul comunităţii.”

În Bucureşti prin intermediul primei Policlinici Sociale am transformat vieţile a peste 1.700 de pacienţi, 40 de cadre medicale voluntare au oferit peste 5.000 de consultaţii şi investigaţii mediciale gratuite anuale. De când am deschis cea de-a doua Policlinică Socială, din 27 mai 2015 am ajutat peste 500 de pacienți și am oferit peste 1.200 de consultații și investigații medicale.

Acest eveniment de strângere de fonduri este foarte important pentru noi şi sperăm să obţinem suportul mediului de business şi a societăţii civile în eforturile noastre de a oferi asistenţă medicală de calitate celor care au cea mai mare nevoie şi pentru care accesul la serviciile medicale nu ar trebui să fie un lux. Gazdele evenimentului vor fi doctorul Wargha Enayati și Melania Medeleanu. Ei vor avea alături invitați de marcă, precum reprezentanți ai Administrației Prezidențale, personalități publice și invitați surpriză: Loredana, The Colors, Andreea Esca, Grigore Leșe, Ozana Barabancea.

Ne bucurăm de încrederea și sprijinul oferit de: Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Groupama, Asigurări, Fundația Vodafone România, Porsche România, WIPRO, Agricover, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, KPMG, Pepsico, Pfizer, Raiffeisen Bank, Stoica și Asociații, Fundația Sensiblu, Bosch România, Garanti Bank, Genpact, FanCourier, Credyt Inkaso, Intermedicas, Premier Clinic.
Oricine poate fi parte din acest proiect, fie printr-o donație (http://united.fundatiareginamaria.ro/), fie prin implicarea în programele noastre de voluntariat. Mai multe detalii pe: www.fundatiapoliclinicisocialereginamaria.ro.

Despre Fundația Policlinici Sociale Regina Maria:
Fundaţia Policlinici Sociale Regina Maria oferă servicii medicale integrate pentru persoanele fără venit, fără asigurare medicală şi pentru persoanele cu venituri mici din Bucureşti, prin intermediul Policlinicilor Sociale. De 5 ani oferim servicii medicale de calitate în mod necondiţionat şi şansa la o viaţă decentă celor mai puţin norocoşi decât noi, prin proiecte sustenabile şi durabile în domeniile sănătăţii şi educaţiei. În clădirea unei lumi mai bune credem că actul medical este o formă de a-ţi iubi semenii şi că activităţile pe care le facem pentru binele celorlalţi sunt importante, nu doar pentru cei care au nevoie, ci şi pentru fiecare dintre noi.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa