O femeie de 37 de ani din Iași a născut 4 băieți perfect sănătoși la Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna”. Este o premieră medicală pentru România, după cum a anunțat echipa medicală.
Femeia a născut la 34 de săptămâni și avea COVID-19. Copiii urmează să fie și ei testați pentru a se vedea dacă li s-a transmis și lor virusul. Pe lângă infecția cu SARS – CoV- 2, pacienta avea și trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Aceasta fusese operată în trecut la inimă, avea o patologie cardiacă și era diagnosticată cu tahicardie supraventriculară. Medicii spun că sarcina era de risc mare chiar și în lipsa infecției cu noul coronavirus.
Toți medicii din spital au fost prezenți în sala de nașteri
În sala de nașteri au fost prezenți majoritatea medicilor din spital de la momentul respectiv: toți neonatologii, trei obstetricieni, medicul de gardă la ATI și încă un medic care aștepta să ajute dacă existau complicații.
Bebelușii au venit pe lume prin operație de cezariană și au greutăți cuprinse între 1400 și 1800 grame. S-au adaptat foarte bine la viața extrauterină, iar mama este la terapie intensivă, dar în stare de sănătate bună.
„Fiecare copil a avut, practic, neonatologul lui, a fost o mobilizare a întregului sector de neonatologie. A fost o operație cu risc, pacienta tușea înaintea operației, avea testul rapid antigen pozitiv, a fost confirmat și cu un PCR. În 20 și ceva de ani de carieră nu am asistat la o astfel de naștere, este destul de rar. La tripleți, da, dar nu la cvadrupleți. Ca incidență sunt cam 1 la 100.000 de cazuri.” a declarat
dr. Răzvan Socolov, șeful secției de Obstetrică-ginecologie de la unitatea medicală, pentru Libertatea.
Un caz ce va rămâne în literatura medicală
Din cauza problemei cardiace, dar și a infecției cu COVID-19, cazul femeii din Iași este unul de literatură medicală.
„Este un caz foarte rar şi ne bucură că este un caz reuşit. Din punct de vedere medical, cazul este unul de literatură de specialitate – sunt foarte puţine cazuri de naşteri de cvadrupleţi din mame cu SARS-CoV-2. În momentul de faţă mama se recuperează după un efort de durată, fiind vorba despre o intervenţie care a durat mai multe ore. Sunt primii copii ai familiei, iar mama îşi pregătise inclusiv numele pentru fiecare. Am putea spune că este o mamă-eroină.”
dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna.
Femeia nu mai are alți copii acasă și și-a întâmpinat cu bucurie cei 4 băieți.
Alte cazuri de cvadrupleți născuți în România
Înainte de pandemie au mai fost cazuri de femei care au născut cvadrupleți. În 2017, la Maternitatea Cuza Vodă din Pașcani s-a prezentat o femeie de 29 de ani care susținea că este însărcinată cu gemeni. Irina Cozmin este originară din comuna Lespezi și mai avea acasă încă 4 copii, 3 fete și un băiat.
Un alt caz de naștere de cvadrupleți a fost la București, la Maternitatea Cantacuzino, în 2016. Doi băieți și două fete s-au născut la 29 de săptămâni și au fost concepuți prin fertilizare in-vitro.
În 2006, o clujeancă de 29 de ani a născut cvadrupleți: două fete și de doi băieți. Mama se numește Andreea Kallo, a născut la Clinica de Ginecologie I din Cluj-Napoca și mai avea acasă un copil.