Sunteți pregătiți de școală? Educația „gratuită” costă peste 30.000 de lei, bani pentru rechizite, „Școala altfel”, serbări

Cifra totală care a reieșit în urma unei analize recent publicate reprezintă costurile estimative pentru școlarizarea unui copil pe tot parcursul unui ciclu complet de învățământ.

Laura Udrea, redactor
scris pe
mamă și fiică își iau la revedere în fața școlii
În afară de manuale, caiete speciale, fondul de rulment al clasei, un copil mai are nevoie de cărți, de activități extrașcolare, dar și de bani de transport până la școală în unele zone. FOTO: Shutterstock

De peste 30.000 de lei are nevoie o familie exclusiv pentru școlarizarea unui copil, în ciuda faptului că în România, prin lege, educația este gratis, iar dreptul la educație este prevăzut în Constituție. Această sumă cuprinde rechizitele cumpărate de părinți, culegerile, serbările, programul after-school și un computer.

Un studiu legat de costurile creșterii unui copil în România, realizat de clubulcopiilor.ro pornind de la o analiză făcută de Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții, arată care sunt sumele pe care le plătesc părinții din România, defalcat, pentru creșterea și educarea copiilor lor. Estimarea costurilor în ceea ce privește educația au cuprins cheltuieli menite să încurajeze progresul academic și implicarea copilului în activitățile școlare. Iată o estimare a cheltuielilor:

  • Achiziționarea unui computer personal la 13 ani: odată cu intrarea în adolescență, copilul beneficiază de un instrument esențial pentru educație și explorare online (buget 1 990 RON).
  • Rechizite școlare: cumpărarea rechizitelor necesare, precum penare, caiete standard și stilouri, contribuie la pregătirea copilului pentru mediul școlar (buget alocat începând cu 3 ani de la 100 RON/an până la 544 RON/an în ultimul an de liceu).
  • Manuale școlare, culegeri și caiete speciale: asigurarea resurselor didactice esențiale pentru fiecare an școlar, inclusiv manuale, culegeri și caiete specializate (buget alocat începând cu 6 ani de la 140 RON/an până la 293 RON/an în ultimul an de liceu).
  • Sărbători și evenimente de sfârșit de an: participarea la serbările și evenimentele școlare, contribuind astfel la experiența educațională și socială a copilului (buget alocat începând cu 3 ani de la 46 RON/an până la 213 RON/an în ultimul an de liceu).
  • Fondul clasei: o contribuție voluntară la fondul clasei (buget alocat 200 RON/an). Chiar dacă oficial nu mai este legal, practica continuă datorită necesității de a acoperi cheltuielile specifice clasei. Părinții gestionează fondul și decid colectiv asupra utilizării banilor.
  • Program after school (doar pentru clasele primare, de la 6 ani la 11 ani, buget alocat 2 440 RON/an)
  • Excursie de recreere/Școala Altfel: O excursie care completează experiența educațională, oferind momente de relaxare și explorare în afara mediului școlar (buget alocat începând cu 6 ani de la 187 RON/an până la 390 RON/an în ultimul an de liceu).

Costurile educației depășesc 30.000 de lei, potrivit cercetării

Adunând cheltuielile, în tabelul de mai jos acestea sunt trecute pe grupele de vârstă, a reieșit un total de 32.944 de lei. Tabelul are aceste cheltuieli trecute defalcat, în costuri mediu pe an și costuri totale, care reprezintă sumele cheltuite de un părinte în anii de școlarizare ai copilului.

Cheltuieli pentru educație. SURSA: analiză cost copil Clubul Copiilor

Dar telefonul, dar transportul, dar pasiunile extrașcolare ale copilului?

Din analiză însă reiese că un copil de vârstă școlară are nevoie și de un telefon smart, bani pentru transport (în unele zone), dar și un buget pentru pasiunile sale, considerate activități extrașcolare. Să le luăm pe rând:

Costuri de comunicare. Telefon mobil

Nu doar pentru comunicare, ci și pentru învățare și explorare, precizează cercetarea. În cadrul cheltuielilor pentru educație, au fost estimate o serie de costuri menite să susțină și să încurajeze progresul academic și implicarea copilului în activitățile școlare. Iată cum sunt planificate aceste cheltuieli:

  • Smartphone: achiziționarea unui smartphone este luată în considerare începând cu vârsta de 12 ani. Această alegere nu se rezumă doar la un obiect de comunicare, ci și la un instrument de învățare și explorare (buget 520 RON/buc., perioadă de utilizare 4 ani).
  • Abonament minim de telefonie mobilă: odată cu achiziționarea smartphone-ului, se planifică și un abonament minim de telefonie mobilă. Acesta oferă copilului acces la comunicații, dar și ocazia de a dezvolta responsabilități legate de utilizarea conștientă a tehnologiei mobile (buget 30 RON/lună).
Cheltuieli pentru telefonie mobilă. SURSA: analiză cost copil Clubul Copiilor

Cheltuieli transport public

Mai sunt costuri de transport în unele zone, pentru care s-a luat în considerare costul unui abonament redus pentru transportul public, începând cu vârsta de 6 ani. „Cu toate că noua lege a Educației, în vigoare din septembrie 2023, asigură gratuitatea transportului public tuturor elevilor pe tot parcursul anului școlar, vom menține această sumă minimă în analiza costului cu transportul datorită implementării recente și dificultăților întâmpinate în unele zone”, explică autorii studiului.

Cheltuieli pentru transport. SURSA: analiză cost copil Clubul Copiilor

Activități extrașcolare

Cheltuielile pentru activitățile extrașcolare, sportive sau recreative, dar și banii de buzunar, ori pentru teatru, cinema și muzee, pentru achiziționarea de cărți, dar și pentru achiziționarea de echipamente sportive recreative sunt trecute în cercetare la punctul 4 – „Incluziune socială”.

  • Teatru, cinema și muzee: participarea la evenimente teatrale o dată la 3 luni începând cu vârsta de 6 ani, vizionarea unui film la cinema o dată la 3 luni începând cu vârsta de 6 ani, explorarea muzeelor începând cu vârsta de 6 ani. *Până la vârsta de 12 ani a fost inclus și costul pentru biletul adultului însoțitor.
  • Cărți și educație continuă: achiziționarea de cărți și alte produse culturale și educative în valoare de aprox. 32 lei/lună.
  • Activități extracurriculare și dezvoltare personală: participare la o activitate extrașcolară: începând cu vârsta de 7 ani, cu o tranziție de la participări ocazionale la ateliere și locuri de joacă în primii ani, bani de buzunar: alocare săptămânală de bani, începând cu vârsta de 15 ani, variind de la 20 lei/săptămână în clasa a 9-a până la 50 lei/săptămână în clasa a 12-a.
  • Echipament sportiv și recreativ: role/patine: achiziționarea unei perechi la fiecare 4 ani, începând cu vârsta de 8 ani (buget 200 RON/buc.), tricicletă: procurarea unei biciclete fără pedale/triciclete/trotinete pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani (buget 170 RON); bicicletă cu roți ajutătoare: pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, inclusiv echipament de protecție (buget 660 RON); bicicletă: pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 ani, inclusiv echipament de protecție (buget 1 340 RON) .
  • Tabără școlară: participarea la o tabără școlară în perioada liceului (buget 2 000 RON).
Cheltuieli pentru incluziune socială. SURSA: analiză cost copil Clubul Copiilor

Dacă adunăm la costurile de educație (32.944 lei), costurile pentru telefonie mobilă (3.555 lei), pe cele legate de transport (5.239 – cheltuieli de transport doar în perioada de școlarizare) și pe cele legate de activități extrașcolare, recreative plus echipamente necesare (29.903 – cheltuieli luate în calcul doar de la vârsta de 6 ani), rezultatul este 11.835 de lei. Pentru un singur copil. A, și n-a pomenit nimeni de meditați…

Cât costă să crești, nu doar să educi, un copil în România, potrivit studiului

Analiza celor de la Clubul Copiilor estimează nu doar costul educației unui copil în România. Cercetarea este mult mai amplă. Studiul estimează costul minim al creșterii unui copil în România, de la naștere și până la terminarea liceului. Potrivit cercetării, aceste costuri (în care se includ evident și cele legate de educație) sunt de peste 380.000 de lei pentru primul copil. Potrivit cercetării, cheltuielile cu al doilea copil, se reduc cu aproximativ 33%, în principal datorită economiilor generate de faptul că nu mai este necesară o cameră suplimentară.

„Costul total pentru creșterea unui copil născut în 2024 este estimat la 594.070 lei pentru primul copil și 417.989 lei pentru cel de-al doilea copil. Aceste valori includ ajustările cu inflația, luând în considerare o rată medie anuală de 4,4%, care reprezintă media anuală a inflației în România în ultimii 18 ani”, se arată în analiză.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa