În această lună, atât alocațiile pentru copii, cât și indemnizațiile sociale vor fi plătite mai devreme decât de obicei.
Pentru că în luna februarie ziua obișnuită de plată, respectiv data de 8, cade într-o duminică, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială anunță că va face plățile vineri, 6 februarie. În această zi vor intra în conturi alocațile pentru copii, indemnizația de creștere a copilului, precum și stimulentul de inserție. Persoanele care nu primesc banii pe card, ci prin mandat poștal, vor intra în posesia acestora marți, 10 februarie.
Acte necesare pentru alocaţia de stat pentru copii
Alocaţia de stat pentru copii se acordă conform prevederilor Legii nr. 61/1993, republicată, privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare. Actele necesare pentru acordarea alocației sunt următoarele:
- cerere tip cerere pentru acordarea alocatiei de stat pentru copii;
- copie CI/BI părinţi – 1 copie xerox pentru mamă şi 1 copie xerox pentru tată;
- copie si original – certificat de naştere copil;
- copie si original – livret de familie- actualizat (se trece copilul în livretul de familie la Oficiul de Stare Civilă) sau certificat de casatorie;
- copie hotărâre de încredinţare, dacă este cazul;
- copie hotărâre de adopţie, dacă este cazul;
- copie acte reşedinţă, în cazul în care unul dintre părinti sau ambii are/au reşedinţa într-una dintre tările U.E;
- extras de cont pe numele titularului, dacă alocaţia se va vira într-un cont bancar
















