În timp ce sindicatele îi îndeamnă pe profesori să boicoteze festivitățile și pe părinți să își țină copiii acasă, iar ministrul Educației insistă că școlile vor fi pregătite, eu, ca părinte, sunt confuz. Pe grupurile de WhatsApp ale elevilor și părinților apar mesaje diferite despre prima zi de școală, 8 septembrie: „Nu veniți luni”/ „Vă anunț eu ora”/ „Nu știm încă nimic”/ „La 9 avem festivitate”. Nici nu știm dacă să le cumpărăm copiilor flori pentru învățătoare și profesoare sau să le explicăm că prima zi de școală e, de fapt, zi de boicot și protest.
8 septembrie 2025 trebuia să fie începutul normal al unui nou an școlar. Pentru mine, părinte cu copil în clasa a XII-a, ziua asta ar fi trebuit să însemne mai ales siguranță: intrarea într-un an decisiv, cu Bacalaureat și admitere la facultate, fără bâlbe și fără tensiuni. În schimb, citesc că sindicatele o numesc „Ziua recâștigării demnității”, iar ministerul o prezintă drept „ziua festivităților”. În spatele acestor etichete rămâne însă realitatea mea: nu știu dacă luni îmi trimit copilul la școală sau dacă rămâne acasă. Și nu sunt singură. Mă gândesc la părinții care au copii mai mici, în clasele primare, care se așteaptă la emoția primei zile de școală, cu buchetul de flori în mână.
Între sindicaliști și minister – noi, părinții, cu cine votăm?
În ultimele zile, sindicatele din educație au transmis public mesaje categorice: pe 8 septembrie nu ar trebui să existe festivități de început de an școlar. Președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat că profesorii vor fi în stradă, protestând, și a îndemnat părinții să își țină copiii acasă. În plus, organizațiile sindicale au recomandat cadrelor didactice să intre în clase, dar să nu predea, ci doar să scrie titlul lecției, ca formă de boicot simbolic.
Mesajul oficial, semnat de Colegiul Liderilor FSLI și FSE „Spiru Haret”, este la fel de tranșant: „Pe 8 septembrie, în prima zi de școală, avem șansa să arătăm că demnitatea noastră nu este negociabilă! Boicotați festivitățile, ședințele și orice activitate care mimează normalitatea! O sală de clasă goală, o festivitate anulată vor fi un semn puternic că educația este în suferință. Nu e momentul pentru zâmbete forțate, ci pentru solidaritate și acțiune!”
Pentru sindicate, această „Zi a recâștigării demnității” nu este doar un protest punctual, ci un apel la solidaritate împotriva măsurilor de austeritate aplicate în educație: creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, mărirea numărului de elevi la clasă, reducerea veniturilor și tăierea burselor. Toate acestea sunt prezentate drept un atac direct asupra școlii românești și asupra viitorului elevilor.
Astfel, prima zi de școală, care de obicei era marcată de festivități și emoții, este transformată de sindicate într-o zi-simbol a nemulțumirii. O sală de clasă goală sau o festivitate anulată ar trebui să devină semnul vizibil că educația este în suferință și că profesorii nu mai acceptă să mimeze normalitatea.
„Nu veniți luni la școală”: mesajele care m-au bulversat ca părinte
În fiecare început de septembrie știam exact ce am de făcut: cumpăram ghiozdan, pregăteam uniforma, mă asiguram că avem flori pentru învățătoare sau pentru dirigintă. Anul acesta, totul s-a transformat într-o loterie. Pe grupurile de părinți au apărut mesaje contradictorii: la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Capitală, îmi spune o prietenă că diriginta le-a spus elevilor că le va transmite ora la care să vină abia luni. La „Coșbuc”, mesajul a fost simplu și tranșant: „Nu veniți luni!”. În Zalău, o profesoară, care e și mamă de doi copii, mi-a spus că nici la ea la școală nu se știe nimic: unii colegi semnează pentru grevă, alții nu, directorul anunță festivitate, dar sindicatul cere boicot.
Noi, ca părinți, ce să facem luni cu copiii? Dacă îi trimitem, poate îi găsim în fața unei clase goale. Dacă nu îi trimitem, poate ratează începutul de an. Suntem prinși între a respecta mesajele sindicatelor și a avea încredere în anunțurile oficiale ale școlilor. E pentru prima dată când mă gândesc serios dacă nu ar trebui să facem noi, părinții, o ședință separată – să știm măcar dacă luni dimineața îmbrăcăm copiii de sărbătoare sau îi ținem acasă. Ori, poate, un boicot? O grevă?
Ministrul spune că școala începe „cu siguranță”
Ministrul Educației, Daniel David, a ieșit public și a spus că școala va începe „cu siguranță” pe 8 septembrie. A cerut directorilor să anunțe clar programul și a asigurat părinții că elevii vor fi primiți în școli, chiar dacă există forme de boicot. A promis că eventualele probleme vor fi „extrem, extrem de rare”. Dar eu, părinte care citesc zilnic mesajele de pe grupuri, văd că nu e deloc așa. Problemele sunt peste tot: diriginți care nu știu ce să comunice, directori care schimbă mesajele de la o zi la alta, profesori care semnează pentru boicot.
Cum să am încredere în ministru când, în realitate, niciun profesor nu știe dacă luni va fi festivitate? Mă simt prinsă într-un joc absurd: ministerul spune una, sindicatul spune alta, iar noi, părinții, trebuie să decidem singuri. Și mă doare că prima zi de școală a copilului meu se transformă într-un simbol al incertitudinii. Vreau să cred că demnitatea profesorilor e și demnitatea copiilor mei. Dar, în același timp, aș fi vrut să existe și demnitatea noastră, a părinților, respectată – prin comunicare clară și respect față de nevoia de predictibilitate a familiei.
Ce faceți luni cu copiii voștri? Îi trimiteți la școală sau îi țineți acasă?
E 4 septembrie și nu există încă un răspuns clar. Îmi doresc să existe respect și pentru profesorii care luptă, și pentru părinții care așteaptă predictibilitate, și pentru copiii noștri care trăiesc emoția primelor zile. Dar până atunci, nu avem decât propriile decizii, luate în familie. În funcție de ce credem că e mai bine pentru copii.
Îmi privesc copilul din clasa a XII-a, care ar fi meritat să înceapă ultimul lui an de liceu cu o festivitate clară. Nu cu întrebarea dacă se duce sau nu la școală. Ar putea merge la protest. Poate că luni o parte dintre noi vor fi la festivități, o parte acasă, o parte în stradă alături de profesori. Copilul meu încă nu știe ce va face. Eu știu doar că orice alegere vine cu o explicație pe care trebuie să o dau copilului meu. Dezamăgit de școala din România. De schimbările prin care a trecut la fiecare început de an școlar.
