Auxiliarele pentru care părinții plătesc acum sute de lei vor fi gratuite. „Aștept să văd dacă va fi buget. Noi nu avem bani pentru săpun și toner. Ce să mai sperăm la altceva?”

Laura Udrea, redactor
scris pe
Legea promite auxiliare gratuite pentru elevi din anul școlar 2027–2028, însă ministerul nu a stabilit încă cine va alege materialele, cum vor fi cumpărate și cum vor ajunge la copii. FOTO: Myron Standret / Alamy / Profimedia

    Din 2027, statul ar urma să asigure gratuit auxiliarele școlare. Până atunci însă, părinții continuă să dea zeci sau chiar sute de lei pentru caiete de lucru și culegeri, deși oficial cumpărarea lor este opțională. În realitate, când lecțiile și temele se fac din aceste materiale, părinții spun că nu prea au de ales. „La clasa pregătitoare este o muncă titanică fără ele. În lipsa lor ești într-o situație mult mai solicitantă, pe care trebuie să o rezolvi”, spune Cristina Hornoiu, profesor pentru învățământ primar. Familiile cu care am discutat au plătit zilele acestea între 85 și 200 de lei pentru auxiliare. O mamă cu copil în clasa pregătitoare a dat 156 de lei pentru auxiliare și, separat, 292 de lei pentru un abonament anual la Gazeta Matematică. O alta, cu copil în clasa a III-a a dat 200 de lei pentru zece auxiliare.

    Legea nr. 56/2026 promite auxiliare gratuite pentru elevi, preșcolari și antepreșcolari începând din anul școlar 2027-2028. E vorba atât de copiii care învață la stat, cât și de cei din grădinițe și școli particulare acreditate sau autorizate. Și nu e vorba doar de auxiliare, ci și de materiale didactice alternative, jocuri didactice, cărți educative, fișe de lucru, caiete de lucru și alte materiale conforme curriculumului național, în format tipărit și digital.

    Alegerea materialelor va fi făcută de către cadrele didactice, însă metodologia nu a fost încă stabilită, așa că lucrurile nu sunt foarte clare. Cristina Hornoiu consideră că soluția ar fi decontarea, prin intermediul școlilor, a materialelor alese pentru fiecare clasă, nu distribuirea unui pachet unic: „Dacă nu va exista un sistem prin care școala să deconteze auxiliarele alese de profesor pentru clasa sa, iar ministerul va impune același pachet tuturor, măsura va fi inutilă. Clasele sunt diferite. Eu nu folosesc anul acesta materialele pe care le-am folosit cu o altă generație, acum cinci ani. Atunci am ales un auxiliar mai simplu, pentru că nivelul clasei era mai scăzut. Cu elevii de acum pot lucra la un nivel mult mai ridicat”, explică învățătoarea.

    Legea prevede un termen de 90 de zile de la intrarea sa în vigoare pentru stabilirea materialelor și auxiliarelor vizate. Termenul a expirat la începutul lunii august 2026, dar metodologia nu a fost finalizată. Ministerul nu a precizat deocamdată dacă școlile vor primi bani pentru materialele selectate de profesori, dacă achizițiile se vor face centralizat sau dacă elevii din aceeași clasă vor primi pachete identice. Până când aceste întrebări vor avea un răspuns, părinții continuă să plătească.

    Cât plătesc acum părinții pentru auxiliare în clasele primare și gimnaziu

    Pentru unele familii, nota de plată începe chiar din clasa pregătitoare. Mama unui copil aflat în primul an de școală spune că a achitat 156 de lei pentru un pachet de auxiliare. Separat, părinții au făcut copiilor abonamente individuale anuale la Gazeta matematică, în valoare de 292 de lei. Abonamentul cuprinde șase caiete speciale pentru primul modul și alte trei pentru modulul al doilea. În total, familia a plătit aproape 450 de lei.

    O mamă a doi copii a plătit 139 de lei pentru pachetul mare de auxiliare ales pentru fiica sa care a intrat în clasa I. Acesta cuprinde patru caiete de creație, un caiet de scriere, „Mapa elevului”, „Clubul de lectură” și „Clubul exploratorilor”. La acestea se adaugă un caiet de engleză de 27 de lei, ales de profesoara de la clasă de la o altă editură decât cea de la care învățătoarea a ales setul de auxiliare. Costul ajunge astfel la 166 de lei. La religie, copiii ei au atât caiet de lucru, cât și un auxiliar separat. Costul unui auxiliar de religie pentru clasa I este de aproximativ 23 de lei. Pentru băiatul său, elev în clasa a III-a, mama a plătit aproximativ 200 de lei. Lista cuprinde circa zece auxiliare – română, matematică, religie, geografie, istorie, engleză, științe, dezvoltare personală și arte vizuale și abilități practice.

    Într-o clasă a III-a din Sibiu, părinților li s-a cerut să plătească pentru fiecare elev 20 de lei pentru auxiliarul de matematică, 12 lei pentru cel de religie și 53 de lei pentru engleză. Cele trei auxiliare costă împreună 85 de lei. Pentru un elev de clasa a V-a, două auxiliare, la română și matematică, au costat 90 de lei.

    „Există și exagerări”

    Listele cu auxiliare diferă de la o școală la alta și chiar de la o clasă la alta. Cristina Hornoiu spune că, de regulă, la clasele primare sunt suficiente auxiliarele de română și matematică pentru un copil cu un nivel mediu. Pentru elevii care vor să lucreze suplimentar poate fi adăugată o culegere de matematică, iar la română pot fi folosite cărți de lectură și jurnale în care copiii notează ce au citit. „Există și exagerări. Problema se vede când se termină anul și sunt mai mult goale”, spune Cristina Hornoiu. În clasa sa, pachetul ales pentru acest an costă 100 de lei, sumă pe care o consideră suficientă pentru materiale de calitate.

    Părinții pot refuza

    Cumpărarea auxiliarelor este prezentată părinților drept recomandare, nu obligație. Cristina Hornoiu le-a cerut familiilor din clasa sa să voteze dacă doresc pachetul și le-a explicat că lecțiile se pot desfășura și numai cu manualele. Un singur părinte a răspuns că nu dorește să îl cumpere. „Tot ce înseamnă contribuție financiară a părinților este o recomandare. Dacă părintele nu dorește auxiliarul, mă pot descurca și fără”, spune învățătoarea.

    Cristina Hornoiu spune că discuția despre aceste materiale pornește adesea de la o imagine nerealistă asupra orei: „Mulți au impresia că intrăm în clasă cu o baghetă magică, toți ochișorii sunt pe noi, însetați de cunoaștere. Nu aceasta este realitatea. Avem manuale «prietenoase», care solicită foarte puțin, iar auxiliarul vine în completarea lor”. În opinia sa, manualele sunt construite pentru atingerea unui nivel de bază, nu neapărat pentru cât poate fiecare copil. „Ceea ce nu vor să vadă mulți este că se cere nivelul «suficient». Cine vrea mai mult de la el trebuie să muncească în plus. Profesorii de la primar, marea majoritate, încă se luptă să deblocheze potențialul copilului, să nu se mulțumească cu puțin, dacă poate mai mult”, spune învățătoarea.

    Cristina Hornoiu a încercat să lucreze fără auxiliare cu două generații de clasă pregătitoare. Nu era mulțumită de oferta existentă, deoarece multe dintre caietele disponibile puneau prea mult accent pe scriere, deși aceasta nu este un obiectiv al clasei pregătitoare. „Mi-am creat singură fișe cât pentru un alt auxiliar, atâta muncă a fost. Extrem de greu, dar a fost un experiment al meu personal”, spune învățătoarea.

    Se poate și fără ele, spune ea, doar că fiecare exercițiu trebuie găsit, adaptat sau creat, apoi tipărit pentru toți copiii. „Auxiliarul este un suport care facilitează învățarea și îți permite să folosești mai eficient timpul de la clasă, pentru că poți aborda mai multe exemple într-o singură lecție, iar exercițiile sunt deja tipărite”, spune Cristina Hornoiu. „La clasa pregătitoare este o muncă titanică fără ele. În lipsa lor ești doar într-o nouă situație, mult mai solicitantă, pe care trebuie să o rezolvi”, explică învățătoarea.

    Costul nu dispare dacă familia nu cumpără auxiliarul. El se mută spre hârtie, toner, imprimantă și timpul profesorului, iar uneori materialele multiplicate sunt plătite tot de părinți.

    Ce face la oră copilul care nu are auxiliarul

    Refuzul părintelui nu înseamnă că elevul nu mai poate participa la lecție. Cristina Hornoiu are versiunea digitală a caietului de lucru și proiectează exercițiile pe tabla inteligentă. Copilul le urmărește împreună cu restul clasei și scrie rezolvările într-un caiet obișnuit. Diferența apare atunci când se dau temele, pentru că acestea sunt alese tot din auxiliar.

    „Da, temele vor fi pe auxiliar. Ca să pot oferi repede un feedback personalizat, am nevoie să corectez repede. Nu doar verific dacă au făcut tema, ci chiar le-o corectez. Pe materialul tipărit câștig timp și nu trebuie să țin caietul copilului până a doua sau a treia zi”, explică învățătoarea.

    Fișele ar fi o alternativă fără costuri pentru familie numai dacă școala ar asigura tipărirea lor. Cristina Hornoiu folosește încă o imprimantă cumpărată în 2019 de părinții unei generații anterioare. Aparatul a depășit 60.000 de pagini, iar o reîncărcare cu cerneală costă aproximativ 100 de lei și ajunge pentru circa șase luni. „Dacă încerci să tipărești ceva la școală, răspunsul este adesea: «Nu este toner, pentru că nu a dat primăria»”, spune învățătoarea. „Aștept să văd dacă va exista buget. Noi nu avem bani pentru săpun, hârtie și toner. Ce să mai sperăm la altceva?”.

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa