Alocațiile pentru copii 2020. Vor crește cu sume mici, dar constant

Cristina Călin, redactor
scris pe
alocațiile pentru copii cresc
În prezent, alocația pentru un copil de 2-18 ani este de 150 de lei.

Alocațiile pentru copii cresc începând cu luna ianuarie 2020, în mod treptat valoarea lor urmând să se modifice anual. Creșterea va respecta rata medie a inflației, ceea ce înseamnă o creștere redusă, dar constantă.

Prima majorare va avea loc în ianuarie 2020, iar valoarea ei va fi stabilită în așa fel încât să acopere inflația. Proiectul de lege care permite modificarea anuală a valorii alocației a fost adoptat în Camera Deputaților, care este for decizional, și urmează să fie trimis la Președinție pentru promulgare. „Țara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sumele cheltuielilor pentru alocaţiile destinate copiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Totodată, măsuri precum aceasta sunt menite să încurajeze natalitatea, în condițiile în care România se confruntă cu cea mai mică natalitate din ultimii 50 de ani, iar efectele declinului demografic se vor resimți din ce în ce mai puternic în următorii ani, în domenii precum Sănătate, Economie, Educație. Statisticile spun că, în 2018 și 2019, s-au născut mai mulţi copii ai românilor în afara graniţelor ţării și în același an au părăsit țara 200.000 de persoane, majoritatea tineri.

Alocațiile pentru copii 2020 cresc cu o sumă mică

Precizăm că rata medie a inflației în 2018 a fost de 4,6%, iar Banca Națională a României estimează o rată la final de 2019 de 4,2%. Proiectul de lege adoptat în octombrie 2019 prevede că alocațiile vor crește cu o sumă care va acoperi integral inflația. În momentul de față, alocația pentru copiii care au depășit vârsta de 2 ani este de 150 de lei/lună. Având în vedere că rata medie anualaă a inflației este la  aproximativ 4% în acest moment, odată ce va avea loc indexarea alocațiilor, acestea ar trebui să crească cu circa 6 lei. Pentru copiii cu handicap, care primesc acum 300 de lei pe lună, creșterea ar fi fost de 13,8 lei.

Proiectul, în forma în care a fost adoptat, nu prevede ce se întâmplă cu alocația în cazul în care rata inflației este negativă, situație puțin probabilă, dar nu imposibilă. Cea mai recentă situație de acest tip s-a înregistrat în România în anul 2016.

Câți bani primesc copiii de la stat în prezent

În anul 2019, conform legii, alocaţia de stat pentru copii are următoarea valoare:

  • 300 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 150 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii. În cazul lor, alocația se acordă până la terminarea studiilor;
  • 300 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul celor cu handicap.

Dacă au împlinit vârsta de 14 ani, iar reprezentantul legal își dă acordul în acest sens, copiii pot să primească ei înșiși alocația. De asemenea, tinerii care au vârsta de peste 18 ani și care au dreptul la această alocație o pot primi în baza unei cereri.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol despre creșterea alocației pentru copii, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa