Un autocar cu 35 de artiști a plecat de la Botoșani spre Ialomița în noaptea dintre 16 și 17 decembrie, pentru a participa la un festival folcloric. La intrarea în Pașcani, autocarul s-a răsturnat, 25 de pasageri au fost răniți, iar dintre aceștia 12 erau minori. Cel mai grav caz a fost al unei fete de 15 ani ale cărei brațe au fost amputate.
Imediat după accident, la câteva minute după miezul nopții, s-a activat planul roșu de intervenție și a fost dezactivat la ora 01,35, potrivit ISU Iași.
Cel mai grav caz a fost o fată de 15 ani. Brațele i-au fost amputate
Salvatorii sosiți la fața locului au evaluat starea în care se aflau toți pasagerii autocarului răsturnat la intrarea în Pașcani. Dintre aceștia 25 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, din păcate 12 dintre ei erau minori.
La ora 00,03 a fost primit un apel prin 112 pentru a semnala că un autocar cu 35 de persoane s-a răsturnat în municipiul Paşcani, dintre care 10 au nevoie de îngrijiri medicale. Au intervenit forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Inspectoratului. În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane. Două dintre ele au fost duse la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi. Din totalul persoanelor, 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani.
Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, pentru Digi 24
Fiind activat Planul Roșu de intervenție pentru victime m-au mobilizat mai multe forțe de intervenție: SMURD, ISU, Serviciul Judeţean de Ambulanţă din Iași, precum și o autospecială de descarcerare. Doi din cei 12 minori au fost transportați în stare destul de gravă la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași.
„Cel mai grav sunt doi adolescenți pe care i-am adus cu Terapia Intensivă Mobilă și ambulanța cu medic la Spitalul de Copii din Iași. Este vorba despre o adolescentă de 15 ani cu amputație totală a unui braț și parțială a celuilalt braț, cu traumatism cranio cerebral și un alt adolescent cu traumatism cranio cerebral cu pierdere de substanță la nivel fronto-parietal care este văzut de către pediatri împreună cu Spitalul de Neurochirurgie,” a declarat prof. dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU-SMURD, pentru Digi 24.
Salvarea brațelor amputate a început chiar de la locul accidentului
Medicii care s-au ocupat de salvarea brațelor minorei de 15 ani, victimă a accidentului din Pașcani, au demarat acțiunea de salvare a brațelor adolescentei încă de la locul în care s-a petrecut accidentul, au continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal Paşcani și ulterior la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde o echipă complexă a efectuat operația salvatoare.
20 de ore de operație, 10 medici, asistente și infirmieri implicați în salvarea brațelor adolescentei de 15 ani
Echipa medicală care a realizat intervențiile chirurgicale a fost coordonată de Sidonia Susanu, medicul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică, dar salvarea fetei a fost efortul muncii în echipă a medicilor, asistentelor, infirmierilor și brancardierilor:
Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. În sala de operaţii au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil.
Sidonia Susanu, medicul şef al Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului pentru Copii „Sf Maria”.
Brațele amputate ale fetei au fost salvate, starea actuală este promițătoare, anunță medicii salvatori
Din fericire, eforturile echipei medicale nu au fost în zadar și brațele fetei de 15 ani su fost salvate în proporție de 85% la sută. Ea este momentan internată la secția ATI a Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” din Iași și respiră singură. Vor mai urma și alte intervenții chirugicale în zilele care urmează pentru reconstrucția tuturor leziunilor. După externare adolescenta va trebui să urmeze un program intens de recuperare, dar medicii sunt optimiști în ceea ce privește șansele fetei.
Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună. Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase ale membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate.
dr Sidonia Susanu
Medicii sunt convinși că intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85%.”