Filmul „Adolescence” a stârnit un val de anxietate în rândul părinților. Și nu e de mirare! Ideea că un copil crescut într-un mediu relativ echilibrat poate deveni, cu ușurință, un criminal e copleșitoare. La fel și gândul că fiul/ fiica ta poate deveni atât de ușor victimă a unui coleg cu comportament impecabil în clasă. Un alt aspect greu de digerat de către părinți e faptul că marile pericole care-i pasc pe adolescenți nu mai sunt cele de pe stradă sau din cluburi, ci cele de acasă, din fața ecranelor. Mulți dintre părinții care au văzut filmul au rămas cu un puternic sentiment de vinovăție și teamă că nu fac destul sau nu fac ce trebuie pentru copiii lor. Sunt îndreptățiți să simtă asta? E chiar atât de ușor ca un adolescent care nu-și poate stăpâni emoțiile puternice să premediteze și să comită o crimă? Poate fi atât de toxic mediul online pentru copii încât să-i îndreptățească pe părinți să le taie accesul la internet? Pentru a înțelege temerile părinților, pentru a găsi soluții care să-i facă pe copii să aibă încredere în părinții lor și să nu se lase pradă ideologiilor toxice, am stat de vorbă cu psihoterapeutul Corina Dobre, care lucrează, de aproape 20 de ani, cu adolescenți și părinții lor.
Totul Despre Mame: Cum explicați temerile atât de puternice pe care le-a stârnit filmul în rândul părinților? La fel ca tatăl adolescentului criminal, nu cred că există părinte care, la final, să nu se fi întrebat: „Aș putea face mai mult?”
Corina Dobre, psihoterapeut: „Adolescence” ne pune față în față cu o realitate care da, poate fi îngrijorătoare pentru părinți – faptul că adolescenții pot deveni vulnerabili la influențe nocive din mediul online chiar dacă provin din familii echilibrate. Este greu să fii părinte, mai ales când diferențele de generație sunt atât de mari, și, adesea, lumea adolescenților este greu de înțeles, uneori impenetrabilă. Din păcate, astăzi, copiii nu sunt expuși doar la pericolele evidente din exterior, ci și la cele mai subtile, se simt singuri și neînțeleși, izolați, cu o acută nevoie de apartenență pe care nu știu sau nu am cum să și-o îndeplinească în mediul offline, si astfel caută online locuri/grupuri/idei/comunități unde să simtă că aparțin.
Atunci când un adolescent nu are un spațiu sigur în care să își exprime gândurile și emoțiile – fie acasă, fie în relațiile lui apropiate – el poate ajunge să caute validare în locuri mai puțin sigure. Iar dacă nu învață să își recunoască trăirile, să le gestioneze și, mai ales, să ceară ajutor atunci când are nevoie, riscul de a fi influențat negativ crește. Asta nu înseamnă că părinții trebuie să îl protejeze de orice și să îi controleze fiecare pas, ci să îi ofere acel echilibru între siguranță și autonomie – să fie prezenți, să îl asculte fără judecată și să îl ajute să își construiască propria busolă interioară. Pentru că un adolescent care se simte înțeles și acceptat acasă va fi mult mai puțin tentat să își caute validarea în comunități nocive. Ne simțim de multe ori vinovați că nu facem ce trebuie pentru copiii noștri, dar cred ca cel mai înțelept lucru pentru ei și relația noastră cu ei este să dăm sens lumii lor, să putem fi cu adevărat prezenți pentru ceea ce trăiesc.
Din experienta de la cabinet, care sunt aspectele din familie care ii destabilizează cel mai mult pe copii/ adolescenți? Dar de la școală?
În cadrul familiei, pe primul loc aș pune lipsa sprijinului emoțional, o comunicare defectuoasă, conflictele frecvente și așteptările nerealiste. La ce mă refer? Un exercițiu pe care îl fac adesea în primele ședințe cu un adolescent si părinții lui este legat de percepția pe care o are copilul/adolescentul despre cum îl vede părintele. Cel mai adesea, răspunsurile sunt mai degrabă negative: „Mama/ tata mă vede ca fiind încet/ dezordonat/ neascultător/ obraznic”. Sau vorbesc despre comportamentele prin care le fac pe plac părinților: „Sunt prima în clasă/ iau note bune/ mă înțeleg bine cu fratele meu”. Pentru cei mai mulți dintre acești adolescenți însă, părerile pe care le au părinții lor despre ei sunt complet diferite față de ceea ce știu copiii: mulți îi văd ca fiind calzi, creativi, spontani, grijulii, atenți. Problema este că aceste mesaje pozitive nu ajung întotdeauna la copil. În ritmul alert al vieții de zi cu zi, nu există mereu timp pentru a le exprima sau părinții înșiși nu au fost obișnuiți să primească acest tip de validare, așa că le este greu să o ofere mai departe.
La școală apoi, bullying-ul, presiunea academică și dificultățile în relaționarea și integrarea în clasă cu colegii sau profesorii pot contribui la stresul și anxietatea adolescenților.
În acest video, psihoterapeutul Corina Dobre explică ce trebuie să faci pentru a avea o relație bună cu fiul adolescent. (Interviul continuă mai jos)
Cum putem noi, părinții, să-i facem pe copii să ni se destăinuie?
Pentru ca un adolescent să povestească cu părinții lui, este esențial să simtă că este ascultat, înțeles și acceptat fără teamă de critică sau fără teamă că părintele îi va ține discursuri. O relație în care copilul să aibă încredere nu se construiește prin întrebări insistente sau prin sfaturi oferite imediat, ci prin prezență autentică și ascultare activă. Ce înseamnă prezență autentică? „Sunt aici pentru tine și pentru problema ta și pot să las deoparte agenda mea de părinte, anxietățile mele, așteptările pe care le am, planul de viață pe care îl am pentru tine”. Ascultarea activă înseamnă să fiu acolo pentru copil și exact asta să fac, să ascult cu intenția de a auzi, și nu a de dezbate sau de a rezolva.
La fel ca noi, adulții, copilul nu are nevoie să i se rezolve problema pe loc, ci doar să fie auzit. Și cum altfel să aflu despre lumea lui dacă nu știu să ascult și doar îi impun rezolvările mele? De exemplu, în loc să spunem „Nu e mare lucru, o să-ți treacă!”, putem valida emoția lui cu un simplu „Înțeleg că e greu pentru tine acum, sunt aici și te ascult dacă ai nevoie”. Când un adolescent simte că trăirile lui sunt luate în serios, va avea încredere să se deschidă mai des. La fel de important este să-i oferim un spațiu. Dacă părintele intervine mereu cu soluții, copilul/ adolescentul poate ajunge să creadă că nu e capabil să ia decizii singur. În schimb, întrebări precum „Tu cum vezi situația asta?” îl ajută să reflecteze și să își dezvolte propriul mod de rezolvare de probleme. Și, nu în cele din urmă, ceea ce face un copil să se destăinuie nu este doar disponibilitatea părintelui de a-l asculta, ci și convingerea că vocea lui contează și că va fi înțeles și acceptat exact așa cum este.
Poate fi un copil atât de ușor de influențat și poate cădea pradă unor mentalități toxice promovate în bule online (precum manosfera, incel) dacă el crește într-o familie decentă, cu principii sănătoase?
Da, chiar și copiii din familii normale pot fi influențați de ideologii toxice online. Adolescența este o perioadă de explorare și formare a identității, iar tinerii pot fi vulnerabili la grupuri care le oferă un sentiment de apartenență sau răspunsuri la întrebări. Discuțiile deschise despre subiecte grele și controversate, curiozitatea părinților, spațiul de explorare pe care îl pot oferi copilului pot ajuta la prevenirea implicării în astfel de comunități. Copiii/adolescenții au nevoie de comunități de unde să își ia modele, iar dacă la școală, de exemplu, nu se regăsesc, au nevoie de alte grupuri sănătoase: sport, activități, pasiuni diverse unde să își găsească tribul.
Până la ce vârstă e ok să le impunem copiilor limite? (timp pe telefon, monitorizare aplicații și siteuri etc)
Este important să știm că limitele nu sunt despre control, ci despre o creștere treptată și în siguranță a autonomiei copilului. Nu pun limite ca să stau eu, părintele, liniștit că adolescentul meu este în siguranță, ci pun limite rezonabile care să îl învețe pe el cum să se țină în sigurantță. În primii ani de adolescență (12-14 ani), părintele poate stabili limite clare privind timpul petrecut online și tipul de conținut accesat. Însă, pe măsură ce copilul crește, mai important decât impunerea regulilor este să-l învățăm să-și pună singur limite. Un adolescent care înțelege de ce un obicei este nociv este mai predispus să îl regleze singur decât unul care respectă o regulă doar de frică.
Nu e ușor să fii părinte în vremurile acestea, dar, cu siguranță, nu e ușor nici să fii adolescent. Cum ne putem ajuta pe noi înșine, ca părinți, și cum îi putem ajuta pe copii?
Ca părinți, trebuie să acceptăm că nu avem control total. Oricât de mult ne dorim să îi protejăm, nu putem decide și nu putem trăi în locul lor. Ce putem face este să le oferim un mediu sigur în care să se exprime și să învețe din greșeli fără teamă.
Pentru adolescenți, cele mai importante ajutoare sunt validarea și sprijinul emoțional pe care îl primesc. Chiar dacă par distanți, ei au nevoie să știe că noi, părinții, suntem acolo, fără să îi judecăm.
Cum ne putem ajuta băieții să devină încrezători și să își construiască o identitate sănătoasă pentru a nu cădea în plasa ideologiilor nocive și a influencerilor care promovează masculinitatea toxică?
Există trei aspecte esențiale în construirea unei identități masculine sănătoase, pe care le detaliez mai jos: modelele pozitive, spațiul pentru vulnerabilitate și dezvoltarea gândirii critice.
Modele pozitive de masculinitate: Dacă băiatul meu vede că un bărbat poate fi puternic și empatic în același timp, va înțelege că masculinitatea nu înseamnă agresivitate sau dominare.
Spațiu pentru vulnerabilitate: Dacă un băiat crește cu mesajul „Fii puternic, nu plânge!”, va avea dificultăți în a-și exprima emoțiile. În schimb, dacă este învățat că emoțiile sunt parte din ceea ce suntem ca oameni și că le poate împărtăși fără teamă, va dezvolta o identitate echilibrată. Pentru mine, ca mama de băieți, a fost tulburătoare informația că încă de la grădiniță unor băieți li se spune că nu este acceptabil să plângă. Pentru ei, asta înseamnă că frica și tristețea devin, de când sunt mici, emoții inacceptabile. E important ca părinții să înțeleagă că noi, oamenii, suntem întregi dacă suntem atenți la tot ceea ce trăim, inclusiv la emoțiile noastre, care ne aduc în contact cu nevoile noastre cele mai profunde.
Dezvoltarea gândirii critice: În loc să le interzicem accesul la anumiți influenceri, e mai eficient să discutăm cu băieții noștri despre mesajele transmise: „Cum te face să te simți acest conținut?/ Crezi că bărbații trebuie să fie așa?/ Cum crezi că trebuie să se poarte un bărbat?/ Dar o femeie?”
