Agitație mare în jurul meu, în rândul părinților cu copii de clasa a IV-a . Se fac dosare cu șină sau fără, se fac tot felul de calcule cu probabilități. Încep examenele pentru admiterea la gimnaziu la colegiile naționale. Aflu că la o unitate de învățământ din Iași sunt 6 copii pe un loc. Peste 800 de copii înscriși la admitere. Am fost tentată la un moment dat să intru în malaxorul meditațiilor și al împinsului de la spate al copilului, ca să ajungă și el în clasa a V-a la un colegiu. Dar am renunțat.
Am doi copii. Unul este primul an la un liceu bun din București, cel de-al doilea este clasa a IV-a. Aproape de casă am două colegii aflate în top 10 licee din Capitală. Tentația a fost mare la ambii copii. S-a accentuat în ultimul an, la cel de-al doilea, după ce am fost dezamăgită de rezultatele obținute de școală la Evaluarea Națională de anul trecut.
Am cochetat cu ideea de a-l duce pe cel mic la colegiul național de peste drum. Admiterea la clasa a 5-a se face în urma unui examen la limba engleză. Am întrebat părinți care au copiii acolo și mi-au spus toți că au făcut meditații cu profesori de acolo, încă din clasele mici (foarte mici, ținând cont că vorbim de copii de 10 ani). Oameni organizați. Mie mi-a trecut gândul ăsta prin cap anul trecut, când era într-a 3-a. Nu am mai găsit niciun profesor disponibil, mă trezisem prea târziu, se pare. La urma urmei, sunt 2-3 clase. Câți elevi să încapă la pregătire la cei câțiva profesori care predau la colegiu?
Admiterea la colegiu, ca la facultate
La celălalt colegiu de lângă casă se dă examen în adevăratul sens al cuvântului, la română și matematică. Mi-am aruncat un ochi peste subiectele din anii trecuți. Mi-am dat seama că sunt pentru copii care fie sunt înzestrați de la natură cu o capacitate intelectuală mult peste medie, fie cu o capacitate de muncă și o perseverență ieșite din comun. Al meu nu le are pe niciunele. La urma urmei, vorbim de niște copii de 10-11 ani, care trebuie să dea niște examene stufoase și foarte grele, ca să intre la niște clase considerate foarte bune, cu elevi foarte bine pregătiți. Ca să țină pasul, ar trebui apoi să facă meditații până termină școala. Iar toate astea ne-ar termina banii și sănătatea, cel puțin, pe cea emoțională.
Probabil că dacă am fi vrut cu adevărat și ar fi făcut meditații încă de la pregătitoare, fără să se mai joace, să mai mănânce, să mai respire, am fi reușit și noi. Dar apoi m-am întrebat care este scopul? Să ajungă într-o clasă în care religia părințiilor este ”meditația”, iar eu, ca părinte, să fiu dispusă să mă convertesc la ea?
Școala bună din cartier
Pentru că acum este într-o clasă medie, am luat în considerare să îl mutăm la o altă școală considerată mai bună din zona în care locuim. Am vorbit cu părinți care au copii acolo, cu niște profesoare, m-am documentat pe internet și am ajuns la concluzia că peste tot este cam la fel. În fiecare clasă există câțiva copii pe care profesorii nu îi pot stăpâni. În fiecare clasă sunt cadre didactice care fie nu vor, fie nu știu cum să își facă treaba. Fiecare școală are problemele ei, mai mari sau mai mici.
Ne-am frământat zi și noapte gândindu-ne cum este mai bine pentru copilul nostru. L-am întrebat și pe el ce vrea. Evident, nu vrea să se mute nicăieri, pentru că are o mulțime de prieteni în clasă. Totuși, ar fi acceptat dacă aveam niște argumente valide, dar nu eram nici noi convinși.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Îți trebuie multă stăpânire de sine să nu trimiți copilul la meditații din Pregătitoare”
Într-un final, tot la meditații se ajunge
Apoi, ne-am dat seama că nici copilul cel mare nu a fost într-o clasă sclipitoare. Totuși, și-a văzut de treaba ei, a învățat și a luat o notă mare la Evaluarea Națională. A învățat și singură, dar a făcut și meditații toată clasa a VIII-a. Știu copii de la școala către care voiam să ne îndreptăm cu cel mic care fac pregătire în particular din clasa a VI-a, pentru că la clasă nu se face mare lucru. Știu copii care sunt la gimnaziu la unul dintre colegiile amintite mai sus care fac meditații din clasa a V-a nu doar la română și matematică, ci și la alte materii, și care au luat la simularea pentru Evaluarea Națională de anul acesta note sub 8.
De ce să chinui copilul cu o mutare la altă școală pe care nu și-o dorește când, pentru Evaluarea Națională, tot la meditații vom ajunge? Până la urmă, dacă părinții sunt implicați și atenți la nevoile copiilor –cele emoționale, că mâncare, un acoperiș deasupra capului și haine le dăm toți, nu are cum să nu fie bine. În plus, aici cunosc toți părinții și copiii, cu bune și cu rele, știu profesorii și ei îl știu pe el. Cine are copii în gimnaziu știe cât de important este să ai pe cineva în interior care să te sune atunci când observă că adolescentul tău a intrat în anturaje mai puțin potrivite, că se duce cam des în părculețul de lângă școală sau că la ore nu este atent.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Meditațiile sunt o necesitate. Un paravan grotesc, după care ascundem impostura la clasă”
Sănătatea copilului vs. orgoliul părinților
Pot să înțeleg disperarea părinților de ”a-și băga” copiii la o școală de renume, dar din păcate aceasta nu este garanția reușitei în viață, mai ales dacă dorința este doar a adulților. Pot să pricep că au iluzia că acolo se va face carte ”ca pe vremea noastră”. Pot să pricep că dă bine să ai copilul la Colegiul X sau Y. Dar eu pun în balanță și sănătatea emoțională a copilului, iar la 10-11 ani, un astfel de examen, cu o presiune foarte mare pe umerii lui, nu poate fi ceva bun. Mă gândesc la toți anii în care face meditații și i se spune constant ”hai, că trebuie să iei la Colegiul X!”. De stresul și anxietatea lui cine răspunde?
Vreau ca ambii mei copii să se bucure de sport, de lectură, de prieteni, de filme, de vacanțe. Nu i-aș înscrie niciodată să se bată cu alți 7 copii pe un loc la un colegiu care nu garantează nimic. Poate doar satisfacerea orgoliului părintesc.