Începând din acest an, sărbătorile de iarnă vor fi mai puțin zgomotoase, după ce în România s-a restricționat semnificativ vânzarea de articole pirotehnice. Dacă până acum petardele și artificiile erau omniprezente în cartiere, de la începutul lunii decembrie până după Revelion, iar camerele de gardă raportau zeci de cazuri de arsuri și traumatisme provocate de petarde, noile reguli vor schimba complet situația: persoanele fizice nu vor mai putea cumpăra sau folosi decât produse cu risc foarte scăzut și zgomot minim.
Restul, celebrul arsenal de petarde, pocnitori, artificii puternice sau dispozitive pirotehnice de scenă, rămân accesibile doar profesioniștilor autorizați. Legea 92/2025, care a intrat în vigoare în vara acestui an, a fost gândită pentru a reduce numărul accidentelor, pentru a crește siguranța publică și pentru a proteja animalele, copiii vulnerabili și comunitățile care trăiau an de an un haos sonor greu de gestionat. Iată, pe scurt, tot ce trebuie să știi.
De ce sunt periculoase petardele și artificiile pentru copii
Petardele și artificiile nu sunt doar zgomotoase, ele reprezintă un pericol real, mai ales pentru copii. La nivel european, un raport al Comisiei Europene arată că în statele membre apar anual până la 45.000 de accidente legate de articole pirotehnice, de la arsuri până la traumatisme severe. Alte analize clinice indică faptul că peste 40% dintre victime fac arsuri de gradul I sau II, iar aproximativ 5% ajung să sufere arsuri de gradul III.
Pentru familii, riscurile asociate cu utilizarea petardelor se traduc prin:
- accidente evitabile la copii;
- stres și panică la bebeluși și animale;
- nopți nedormite pentru părinți;
- zgomote imprevizibile care afectează în special copiii cu hipersensibilitate auditivă sau autism;
- pericole de incendiu în apropierea locuințelor.
- CITEȘTE ȘI: O mamă trage un semnal de alarmă după ce fiul ei era să-și piardă două degete din cauza unui fir de păr
Ce articole pirotehnice pot fi folosite în continuare de persoane fizice
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 92/2025, achiziționarea pentru uz personal a articolelor pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 devine interzisă. Singurele produse pe care le mai poți folosi, dacă ai împlinit 16 ani, sunt cele din categoria F1 – risc foarte scăzut, zgomot minim. Aceasta include:
- artificii de brad,
- bețișoare bengale,
- pocnitori pentru petreceri,
- granule scânteietoare,
- scântei și pocnitori cu confetti,
- bobițe explozive.
Produsele din această categorie pot fi folosite fără restricții orare sau de distanță, cu condiția să respecți instrucțiunile de pe ambalaj.
Ce NU mai poți folosi. Produsele cu risc mai ridicat sau zgomot puternic, inclusiv petardele clasice, pocnitorile mari sau artificiile care produc explozii sonore, sunt rezervate exclusiv pirotehnicienilor autorizați.
Cum sunt încadrate articolele pirotehnice (clasificarea completă)
Potrivit HG nr. 1102/2014, articolele pirotehnice se împart astfel:
- F1 – risc foarte scăzut, zgomot neglijabil; pot fi folosite inclusiv în interior.
- F2 – risc redus, zgomot scăzut; utilizare în exterior, în spații restrânse.
- F3 – risc mediu; utilizare în spații foarte largi, doar în aer liber.
- F4 – risc mare; articole profesionale, folosite exclusiv de pirotehnicieni.
De asemenea:
- P1 și P2 – articole pirotehnice de scenă; P2 este exclusiv pentru profesioniști.
- T1 și T2 – articole pirotehnice de teatru; categoria T2 este destinată doar specialiștilor.
Important: multe dintre produsele folosite tradițional la Revelion se încadrează în F2, F3, F4 sau P1. La fel și pocnitorile „pentru speriat animale”: și acestea devin complet interzise persoanelor fizice.
Când și cum pot fi organizate spectacole cu artificii
Evenimentele cu articolle pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4 pot fi organizate numai cu:
- acordul primăriei,
- avizul inspectoratului pentru situații de urgență,
- avizul poliției din județul/municipiul respectiv.
Sancțiuni și recomandări importante
Noile prevederi stabilesc amenzi între 1.000 și 7.500 lei pentru persoane fizice care cumpără, transportă, depozitează sau folosesc ilegal articole pirotehnice. Pentru firme, amenzile se dublează.
În plus folosirea articolelor pirotehnice în alt scop decât cel declarat și producerea de tulburări ale ordinii publice atrag sancțiuni suplimentare potrivit Legii nr. 61/1991. De asemenea, comercializarea neautorizată a articolelor din categoria F1 constituie infracțiune, cu pedepse între 3 luni și 1 an de închisoare sau amendă penală.
Cum sunt afectați copiii sensibili și animalele de companie de zgomotul petardelor
Zgomotele puternice și imprevizibile produse de petarde pot avea efecte devastatoare asupra copiilor cu hipersensibilitate auditivă și a celor cu autism, ei percepând zgomotele mult mai intens decât copiii tipici. Petardele declanșează adesea crize senzoriale, anxietate, plâns, panică, comportamente de autoapărare. Organizațiile Autism Speaks și National Autistic Society atenționează că, în perioada sărbătorilor de iarnă, artificiile sunt printre cei mai puternici factori de stres în rândul copiilor autiști.
Conform RSPCA (UK), 62% dintre câini și peste 55% dintre pisici prezintă simptome de stres sever în perioada artificiilor. Reacțiile comune includ tremurat, agitație, comportament de fugă, tahicardie și pierdere de orientare. În fiecare an, numeroase animale se pierd din cauza panicii.
















