„Pe părinții mei i-a înfrânt sistemul. Dar pe mine nu!“ Ce abuzuri a îndurat 4 ani o elevă din cauză că nu a făcut meditații cu profesorul de la clasă

Daria este una dintre elevele care a refuzat să facă meditații cu profesorul de la clasă și a avut multe de îndurat din această cauză. Dar a fost suficient de puternică încât să nu-și piardă încrederea în ea. Aceasta este povestea ei.

Laura Udrea, redactor
scris pe

    Își spune Daria, pentru că nu vrea să-și dezvăluie numele real. Dar vrea să-și spună povestea celor 4 ani în care a îndurat cu stoicism abuzurile profesorului de română de la clasă. Motivul: nu-și dorea să facă meditații cu el. Nici nu avea nevoie. „Era un om de o pregătire modestă, chiar mediocră, care n-a pierdut nicio ocazie pentru a călca în picioare stima de sine a tuturor colegilor mei care nu făceau meditații cu el. Unii dintre ei pentru că nu-și permiteau niciun fel de meditații. Copiii aceștia nici nu existau pentru el. Alții, ca mine, care nu-și doreau să facă meditații cu el, considerând că nu au ce să învețe de la el.“

    „Bună, sunt Daria. Nu e numele meu real, dar povestea mea este reală. Am suferit patru ani de abuzuri din partea profesorului de limba română din clasele V-VIII. Un om de o pregătire modestă, chiar mediocră, care n-a pierdut nicio ocazie pentru a călca în picioare stima de sine a tuturor colegilor mei care nu făceau meditații cu el. Unii dintre ei pentru că nu-și permiteau niciun fel de meditații. Copiii aceștia nici nu existau pentru el. Alții, ca mine, care nu-și doreau să facă meditații cu el, considerând că nu au ce să învețe de la el.

    Sunt un copil «ciudat»

    Sunt un copil «ciudat». Citesc în pauze, iar la ore scriu în caiete, ridic mâna și răspund ori ies la tablă. Nu mi s-a întâmplat niciodată să ajung la școală fără temele făcute. Ori fără proiecte realizate la timp. Cea mai mare prostie pe care o fac din când în când, mai ales când profesorul de la clasă bate câmpii la oră, e să scriu poezii sau scurte povestiri pe telefon. Și sunt tot mai multe astfel de ore în care mă plictisesc rău.

    În clasa a cincea, aripile mi-au fost frânte

    Când am intrat în clasa a cincea, eram foarte încrezătoare în forțele mele. Scriam poezii și scurte proze, eram îndrăgostită de limba română și de textele literare. Îmi plăcea să citesc și citeam foarte mult. La început, profesorul de la clasă mă admira. Mă puneam să-mi citesc creațiile literare în fața clasei. Îmi spunea că sunt foarte talentată.

    Apoi totul s-a schimbat. A început să mă critice. Ba că aș fi putut să descriu cu mai puține figuri de stil ca să nu fie textul atât de încărcat… Ba că nu am reușit să scot ideile principale dintr-un text. Ai idee cum e să nu te asculte nimeni la ora la care tu dai răspunsuri corecte când nimeni nu ridică mâna? Răspundeam la întrebările profesorului, iar el întreba mai departe cu ochii prin clasă: «Altcineva?» Ridicam mâna să ies la tablă și eram ignorată. Pur și simplu nu existam!

    Într-o zi, după multe astfel de situații, m-a întrebat ce se întâmplă cu mine și dacă nu consider că ar trebui să fac meditații în particular cu el. N-am avut curaj să-l înfrunt și i-am zis că părinții mei nu-și permit să-mi plătească meditații.

    Acasă, mama și tata mi-au zis că e în regulă dacă vreau să merg la meditații. Știau de problema cu profesorul, dar cred că, cumva, nu m-au crezut sau n-au putut să creadă că un profesor poate să facă așa ceva unui elev. Am avut atunci o discuție lungă cu ei și le-am spus să aibă încredere în mine că nu am nevoie de niciun ajutor la limba română.

    Avem numai note de 10 și 9 la celelalte materii, dar la română n-am luat niciodată mai mult de 8.

    Nu aveam niciun prieten la școală. Colegii nu vorbeau cu mine, de teama acelui profesor care din clasa a șasea ne-a devenit și diriginte. Uneori îmi doream să-i înfrunt, să le spun că ignorând o problemă nu înseamnă că aceasta nu există. Dar era problema mea. Ei erau bine, aleseseră calea ușoară.

    Pe ai mei i-a înfrânt sistemul. Pe mine nu!

    Până în clasa a opta, mi-am convins părinții că pot duce lecțiile de pian în paralel cu școala. M-au ascultat, dar din cauza profesorului de limba română sau, mai exact, a notelor pe care mi le dădea la clasă, în ultimul an de gimnaziu, părinții m-au trimis la meditații la un alt profesor. Asta după ce i-am convins că nu am ce învăța de la profesorul de la clasă.

    Așa s-au convins și ai mei că nu aveam nicio problemă la română. Că nivelul meu cunoștințe era foarte bun. Nu aveam nevoie de meditații. Asta mi-a spus și profesoara de meditații, însă am rugat-o să nu le spună părinților ca să putem continua întâlnirile. Pe de o parte, îmi doream un profesor cu care puteam să vorbesc despre materia mea preferată. Pe de altă parte, erau și ei mai liniștiți că fata lor a intrat în rândul lumii cu pregătirea pentru liceu. Da, pe ai mei i-a înfrânt sistemul. Pe mine nu!

    Școala on-line din pandemie mi-a picat tare bine

    Pandemia a fost o perioadă bună din viața mea. Am avut mult mai mult timp liber pentru ceea ce îmi plăcea să fac – să scriu, să citesc, să învăț ce-mi place. În plus, nu mai trebuia să-mi întâlnesc zilnic colegii care mă ignorau sau pe profesorul de română care mă oripila. Deschideam camera doar la ce ore doream eu. Îmi era dor de ceilalți profesori, însă mă simțeam bine în pătrățelul meu. Lecțiile își subțiaseră consistența în on-line, era mult mai simplu să iei note mari și vremea trecea în avantajul meu. Mă liniștisem.

    Am intrat fără probleme la liceul la care mi-am dorit

    Și viața mi s-a schimbat odată cu asta. Am intrat cu media 9.65 la liceul la care mi-am dorit, unde studiez filologie. Am avut norocul să descopăr profesori pasionați de ceea ce fac, onești, dedicați. Dar și colegi cu care m-am împrietenit imediat. Copii care au aceleași pasiune ca mine – literatura, istoria ei, cuvintele, limba română și cultura literară a altor popoare. Cred că nici eu nu aveam încredere când îmi spuneau părinții mei să am răbdare că liceul îmi va schimba viața. Dar au avut dreptate.

    Dar cel mai mult mă bucură faptul că nu am clacat. Că deși am avut aripile rupte, am continuat să am încredere în mine și am mers mai departe.

    Poate vă întrebați de ce v-am spus azi povestea mea sau de ce nu am făcut mai mult atunci… Sigur, mă puteam muta în altă clasă, în altă școală, putem să-i fac reclamație profesorului, dar orice aș fi făcut nimic nu mi-ar fi întărit mai mult convingerea că înot împotriva… sistemului. Am preferat să par că mă las purtată de val, înfrântă, și să-mi păstrez forțele pentru mine, pentru ceea ce contează. Azi am decis să vă spun povestea mea ca să vedeți că poți învinge când ai încredere în tine. Sistemul te poate sugruma când încerci să i te opui.“

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa