A fost inaugurată o secție de la Spitalul Polizu, după renovarea completă, cu bani din sponsorizări

Ileana Mirescu
scris pe
Așa arată noua sală de operații, după renovare
Așa arată noua sală de operații, după renovare

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu- Rusescu’’ București (INSMC) a inaugurat o secție renovată și utilată complet, parte a Proiectului de Renovare și Utilare Completă inițiat în februarie 2019. Secția OG1 a fost renovată, modernizată și reutilată cu sprijinul partenerilor – UniCredit Bank, Râureni și Annabella.

Secția OG 1 din cadrul INSMC – Spitalul Clinic Polizu are o suprafață totală de 950 mp, structurată pe doua etaje. Secția OG1 are în structură Sala de Nașteri compusă din 4 săli de travaliu, sală de lăuzie, 2 săli de pre-travaliu, 2 rezerve de terapie intensivă pentru lăuze post-operație de cezariană și sala de operații și partea de Lăuzie Fiziologică compusă din 7 rezerve, 6 saloane de 2 paturi și 6 saloane de 4 paturi.  Lucrările au fost începute în august 2021, iar investiția totală a fost de 560.000 de euro (210.000 euro Organizația Salvați Copiii cu sprijinul donatorilor și susținerea Garanti BBVA Romȃnia, 100.000 Unicredit Bank, 10.000 euro Râureni, 10.000 euro Annabella și 230.000 euro din fondurile proprii ale INSMC).

O clădire din anii 40, care nu a fost niciodată renovată complet

Dr. Dana Oprescu – Medic primar Obstetrică-Ginecologie, Șef Secție OG I, spune că această clădire a fost construită în anii’40 și nu a suportat foarte multe renovări, așa că se impunea o renovare și o igienizare completă. „De 24 de ani de când sunt în acest spital, singura renovare a fost făcută acum 20 de ani și în niciun caz la aceste dimensiuni”.

„Fiind o unitate reprezentativă a Ministerului Sănătății, anume Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, instituție unde vin mame din toată țara, avea nevoie să se ridice la standardele generate de concurența spitalelor private și a altor spitale de stat. Demararea acestui proiect și implicarea tuturor a fost mana cerească, fapt pentru care suntem enorm de recunoscători. Mulțumim tuturor partenerilor pentru implicarea si recunoașterea importanței acestor renovări. Siguranța mamelor și a copiilor este prioritatea noastră, iar un spațiu nou renovat întărește misiunea noastră de a le oferi această siguranță, a spus medicul.

Sprijin de la sponsori și de la actori

Pentru renovarea secției, s-au implicat sponsori și actori. „Suntem mândri să susținem proiecte vitale în sănătate în comunitățile în care activăm. În acest sens, am început un parteneriat cu INSMC din 2019 și ne bucurăm să vedem că prin contribuția noastră ajutăm la dezvoltarea facilităților oferite de Maternitatea Polizu, atât de importantă pentru infrastructura  medicală din București. Continuăm astfel angajamentul nostru de a fi alături de INSMC în efortul lor continuu de a renova și moderniza secțiile unor spitale importante, arătând astfel că și în acțiunile care necesită solidaritate cu nevoile societății suntem banca pentru lucrurile care contează”, a spus Anca Ungureanu, Director de Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

“Mi-am dorit sa sprijin aceasta cauză din primul moment în care Salvați Copiii mi-a vorbit despre ea. Așa că mi-am creat un cont pe Galantom și mi-am propus ca timp de 2 luni, până cand voi implini 36 de ani, să fac tot ce pot pentru a strange o sumă cât mare de bani pentru renovarea sălii de naștere de la Maternitatea Polizu. Și tot pentru aceeași cauză, am citit copiilor povești în curtea unui teatru, iar copilul meu – Vlad – le-a pregătit „limonada caritabilă”. În felul acesta, am reușit să depașesc targetul ales intițial pe Galantom. Comunitate care mă urmarește a ințeles, la fel ca mine, cât de important e ca orice mama să poata naște în condiții decente, demne de anul 2021, iar bebelușii născuți prematur să aibă parte de toată aparatura necesară. Am fost la spital și am vazut cât de mult au evoluat lucrăile, într-un timp foarte scurt. Dar știu că mai e nevoie să strângem bani, așa că până de ziua mea, contul meu de donații rămâne activ. E o bucurie să fiu parte din aceasta campanie. Cred ca voi plânge de fericire în momentul în care voi afla că renovarea s-a încheiat conform planului și că mamele se pot întoarce să nască într-o maternitate, care va arata complet diferit decât în urma cu 2 luni”, a declarat și actrița Dana Rogoz.

Așa arată secția unde sunt îngrijiți nou-născuții

În anul 2020, secția inaugurată a asistat nașterea a peste 3.200 de copii.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa