Aproape jumătate dintre gravidele care au născut la Spitalul Universitar de Urgență București în 2024 aveau complicații, iar 45 dintre ele erau minore, a anunțat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Prof. Dr. Monica Cîrstoiu, şeful Clinicii de Obstetrică- Ginecologie.
„Vorbim de copii care aduc pe lume copii, organisme infantile care nu sunt pregătite să ducă o sarcină la termen, apar severe complicaţii, atât materne, cât şi neonatale. Pot apărea naşteri premature, risc de sângerare, de anemie severă, chiar de pierdere a uterului atunci când există un copil mai mare decât bazinul obstetrical al mamei. Există riscuri şi asupra nou-născutului: acesta poate avea o greutate mică la naştere sau poate suferi traumatisme obstetricale, poate fi anemic, poate avea complicaţii infecţioase. Aproape 60% dintre adolescente nu-şi monitorizează sarcina sau ajung să monitorizeze sarcina abia în ultimul trimestru”, a precizat medicul.
Sarcini cu risc, paciente din toată țara
Într-un comunicat emis de spital se arată că unitatea medicală primeşte anual foarte multe paciente diagnosticate cu sarcini cu risc. ”Astăzi, 7 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Sănătăţii, iar campania din acest an intitulată «Începuturi sănătoase, viitor plin de speranţă» se concentrează pe sănătatea mamei şi a nou-născuţilor. La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti ajung multe paciente diagnosticate cu sarcini cu risc. În anul 2024, din totalul de 2.710 paciente gravide, 1.157 prezentau complicaţii”.
Dr. Monica Cîrstoiu a precizat că spitalul primește, prin transfer, paciente din toată țara, dar și din alte maternități din București. ”Avem paciente care au anemii severe, cu boli hematologice, cu limfoane, cancer, avem paciente cu transplanturi renale sau transplanturi hepatice care, datorită echipelor noastre aduc pe lume copii sănătoşi, paciente care au avut infarct sau cu malformaţii cardiace. Sunt aduse în spitalul nostru şi paciente cu boli neurologice severe, patologie de tip accidente vasculare cerebrale, cazuri de politraumă, din accidente rutiere, pentru că având această capacitate de a lucra în echipe multidisciplinare, implicând cardiologie, hematologie, chirurgie cardiovasculară, medicină internă, nefrologie, gastroentrerologie, chirurgie general, dăm o şansă la viaţă mamei şi bebeluşului”.
Terapie Intensivă Neonatală pentru prematuri
Potrivit datelor transmise de Spitalul Universitar, numărul transferurilor a crescut în ultimii ani cu aproximativ 30%. „Sănătatea mamei şi a copilului reprezintă prioritatea noastră: sarcinile cu risc, mult aşteptate, mult încercate, beneficiază în SUUB de o abordare multidisciplinară coerentă, în urma căreia cele mai grave cazuri sunt soluţionate cu succes. Rata prematurităţii în spitalul nostru este de peste 15% (faţă de 9% – media naţională), iar numărul de transferuri din alte maternităţi publice sau private, din Bucureşti sau judeţele învecinate a crescut cu aproximativ 30% în ultimii ani. Pentru nou-născuţii prematuri şi bolnavi dispunem de o Terapie Intensivă Neonatală modernă şi performantă unde vârsta de gestaţie şi greutatea extremă nu sunt obstacole de neînvins. În maternitatea noastră ”Baby Friendly”, bebeluşii sănătoşi stau în braţele mamei imediat după naştere, personalul medical specializat oferă suport pentru alăptare şi îngrijirea nou-născutului, astfel că părinţii vor ajunge acasă încrezători şi în siguranţă”, a declarat dr. Adriana Dan, medic şef Secţie Neonatologie.