Legea muncii s-a modificat: Ai copil sub 11 ani? Poți lucra de acasă 4 zile pe lună, cu acordul angajatorului

Lucrul de la distanță are beneficii pentru angajator, angajați, dar și pentru copiii acestuia. A devenit foarte popular după pandemie, iar acum este stipulat în lege, ca ajutor pentru părinții care au nevoie de câteva zile în care să lucreze de acasă.

Georgiana Mihalcea, redactor
scris pe
4 zile de telemuncă pentru părinți
Iată în ce condiții pot fi acordate!

Telemunca pentru părinți este posibilă acum. În iulie 2023 fost modificat un articol din Legea Muncii în favoarea celor care au minori mai mici de 11 ani în întreținere. Mai exact, angajații pot face cerere la compania la care lucrează, ca să poată sta cu cei mici acasă 4 zile pe lună, mai ales în situațiile în care nu au alte alternative, cum ar fi vacanța de vară. Din păcate, angajatorul poate refuza cererea, dar trebuie să ofere o motivație scrisă.

Veste bună pentru cei care, în anumite perioade, nu au cu cine să lase copiii: legea le permite să apeleze la telemuncă până la 4 zile pe lună. Tot ce au de făcut este să adreseze o cerere scrisă angajatorului la care acesta este obligat să răspundă în scris, mai ales în cazul în care nu o aprobă.

Telemunca pentru părinți timp de 4 zile pe lună

Încă de acum 5 ani România s-a aliniat la legislația europeană și a permis angajaților să poată lucra de acasă, cu un program bine definit și cu toate drepturile salariale și beneficiile sociale păstrate. Prevederea actuală se referă la cazul în care un părinte are o situație familială dificilă și are nevoie să lucreze de acasă, putând fi în același timp și în preajma copiilor.

Inițial, doar părinții copiilor de până la opt ani ar fi putut cere să lucreze de acasă, dar deputații au decis majorarea limitei de vârstă în cazul copiilor de până la 11 ani. 

La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 11 ani, beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, în condiţiile Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii.

Legea nr. 241/2023

Legea nr. 241/2023 a fost aprobată joi, 20 iulie 2023, și va fi încadrată în Codul Muncii într-un capitol special dedicat muncii flexibile, iar noutatea constă în faptul că, în cazul în care angajatorul refuză cererea unei persoane de a lucra de la distanță, acesta este obligat să motiveze în scris respingerea.

Condiții de aprobare a cererii de telemuncă pentru părinți

Evident, legea se aplică în anumite condiții, de care ambele părți trebuie să fie conștiente:

  • În primul rând astfel de derogări nu se pot acorda în anumite domenii de activitate, în care prezența angajatului este absolut necesară la punctul de lucru al instituției cu care are contract de muncă (exemplu: poliție, pompieri, cadre medicale, angajații din fabricile de producție, comerț cu amănuntul etc).
  • Dacă ambii părinți sunt angajați, cel care solicită zilele de telemuncă trebuie să aducă o declarație pe propria răspundere de la celălat părinte prin care acesta admite că nu se află și al acasă, în aceleași condiții de lucru (nu pot fi luate simultan de ambii părinți cele 4 zile libere).
  • Este nevoie de un contract de telemuncă sau de un act adițional la contractul actual, care să cuprindă clauzele specifice telemuncii, deoarece acest tip de lucru presupune un acord de voință al ambelor părți. Așadar, pentru a avea mai multe șanse ca cererea să fie aprobată, ar trebui încheat în pralabil un contract cu angajatorul care să prevadă astfel de situații. Lipsa prevederii exprese privind prestarea unei activităţi în regim de telemuncă este sancționată de Legea 81 cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană.

Ce spune avocatul despre noul articol de lege

Am cerut mai multe lămuri pe această temă de la doamna avocat Ionela Gabriela Cană. Aceasta a declarat pentru site-ul totuldespremame.ro următoarele:

avocat Ionela Gabriela Cană

Angajatorul îi poate refuza angajatului solicitarea acestuia de a munci de la distanţă în condiţiile Legii nr. 241/2023,  atunci când natura muncii şi felul acesteia nu poate permite acest tip de activitate. Atunci când situaţia permite angajatorului  negocierea şi încheierea unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezentanţii salariaţilor propun angajatorului includerea acestui drept printre drepturile angajaţilor, cu respectarea unui anumite proceduri care asigură desfăşurarea, în bune condiţii, a activităţii societăţii.

Cabinet de avocatură Cană Ionela Gabriela

„Dreptul salariaţilor care au copii cu vârsta de până la 11 ani de a lucra de acasă cel puțin 4 zile pe lună nu poate fi respectat decât în contextul în care, prin aplicarea acestuia, nu se încalcă drepturile celorlalţi angajaţi şi nu se perturbă activitatea societăţii”, menționează expertul nostru.

„Atunci când natura şi felul muncii permit desfăşurarea acesteia de la distanţă, angajatorul trebuie să îşi stabilească propriile reguli de aplicare a acestui drept în aşa fel încât scopul său, ca entitate pe piaţa muncii, să fie atins şi prin schimbarea, temporară, a locului muncii angajaţilor săi. 

Fără a ignora beneficiul timpului pe care părinţii îl petrec alături de copiii lor, apreciem că angajatorul trebuie să aibă totuşi posibilitatea de a stabili şi de a îmbunătăţi procedura de acordare a zilelor de lucru de la distanţă în conformitate cu strategia sa de business, dacă ne referim la angajatorii privaţi.  Nu se urmăreşte o prioritizare sau o ierarhizare a acestor drepturi, ci o îmbinare a acestora, într-un mod cât mai armonios-” a concluzionat doamna avocat Ionela Gabriela Cană.

Ce este telemunca?

Este pur și simplu un mod de lucru care se desfășoară în afara spațiilor normale puse la dispoziție de către angajator. Contrar credinței populare, lucrul de acasă nu înseamnă… stat acasă! Sarcinile de serviciu se fac de la distanță, indiferent de locul în care doriți să lucrați. Este o deplasare voluntară a salariatului de a lucra în afara sediului, cu acordul angajatorului său.

Telemunca de succes necesită prezența și utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor. Astfel, angajatul care lucrează de la distanță trebuie să aibă în posesia sa o conexiune la internet sau un dispozitiv electronic care să îi permită să își rezolve sarcinii și să rămână în contact cu angajatorul său (calculator, telefon etc.).

Care sunt efectele telemuncii asupra angajatului?

În principiu, munca la distanță nu influențează timpul legal de lucru al angajatului. Prin urmare, trebuie să mențină numărul de ore de lucru impus prin contractul său de muncă.

În plus, modul de lucru la distanță nu are impact asupra numărului de zile libere sau a orelor de odihnă săptămânale la care are dreptul angajatul. Acesta din urmă rămâne în întregime supus clauzelor contractului său de muncă sau din contractul colectiv de muncă în ceea ce privește salariul, concediul, zilele de odihnă sau numărul de zile lucrătoare efective.

Telemunca este avantajoasă atât pentru angajator, cât și pentru angajat

Mai întâi observăm că economisește timpul de lucru al angajatului. Într-adevăr, acesta nu mai este obligat să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge la locul său de muncă. Își poate începe ziua de lucru oriunde s-ar afla. În plus, munca la distanță este și o modalitate de a economisi bani la transport. Angajatorul, la rândul său, economisește la plata utilităților și la costul spațiilor.

În fine, să spunem că telemunca face posibilă și o mai bună gestionare a sarcinilor, o mai bună concentrare și astfel îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților, ceea ce are ca rezultat o motivație mai mare.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa