110 copii, evacuați și transferați la „Marie Curie” după incendiul de la spitalul de recuperare Robănescu

Focul izbucnit marți seara în urma exploziei unui transformator din curtea Centrului de recuperare neuropsihomotorie pentru copii „Dr. Nicolae Robănescu” din Capitală a fost stins.

Laura Udrea, redactor
scris pe
incendiu spitalul Robănescu
Noaptea trecută, în jurul orelor 22:00, pompierii au intervenit prompt la incendiul care a avut loc la Centrul de recuperare „De. Nicolae Robănescu” din Capitală. Copiii și aparținătorii au fost transferați la Spitalul „Marie Curie” de directorul medical al centrului, dr. Andrada Mirea. FOTO: Shutterstock

La Spitalul Robănescu din Capitală s-a produs marți seară, în jurul orelor 22.00, un incediu care a dus la evacuarea rapidă a 110 copii, internați pentru recuperare. Focul s-a extins și la două autoturisme aflate în apropierea spitalului, anunță ISU București – Ilfov.

UPDATE: Miercuri dimineața autoritățile au anunțat că centrul de recuperare este funcțional din nou, iar copiii se pot întoarce pentru continuarea recuperării medicale.

Spitalul de recuperare pentru copii „Dr. Nicolae Robănescu” a fost alimentat cu energie de generatorul propriu mai mult de o oră, în urma unei pene de curent. Când energia electrică a revenit, transformatorul a explodat.  

Incendiul, provocat de un transformator nou, aflat încă în garanție

„În această seară a avut loc o pană de curent în zona din jurul Spitalului de recuperare pentru copii «Robănescu», motiv pentru care spitalul a fost alimentat de generator mai mult de 1 oră. În momentul revenirii energiei electrice în rețea transformatorul a explodat, provocând incendierea a două mașini din apropiere. Personalul a luat imediat măsuri pentru oprirea instalațiilor de gaze din incinta spitalului și a procedat la evacuarea în siguranță a copiilor internați, a aparținătorilor acestora. Operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea directorului medical, dr. Andrada Mirea, care era de gardă în momentul respectiv”, informează Ministerul Sănătății. Din declarațiile conducerii spitalului, reiese că generatorul era nou, în termen de garanție, fiind instalat abia în luna octombrie a anului trecut.

Copiii și aparținătorii acestora au fost transferați la Spitalul „Marie Curie”

În urma incidentului care a dus la explozia generatorului nu s-au înregistrat victime. Toți cei 110 copii care se aflau în centrul de recuperare au fost evacuați și transferați, împreună cu însoțitorii lor la Spitalul „Marie Curie” care se află în apropiere.

În direct la Antena 3, Raed Arafat a declarat telefonic: „Pentru lichidarea incendiului de la spitalul Robănescu a fost folosită şi o autospecială care a fost intrată recent în dotarea pompierilor din Bucureşti, cu azot şi pulbere, care este specializată pentru incendiile la instalaţii electrice. Din fericire, nu avem victime.”

Au fost alertate opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime, descarcerarea, detaşamentul special de salvatori, CBRN, o autospecială cu azot şi două ambulante SMURD.

Singurul centru de recuperare neuropsihomotorii pentru copiii din România

Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Dr. Nicolae Robănescu” este prima unitate medicală de recuperare funcțională a copiilor cu deficiențe fizice și neuropsihomotorii din România. Centrul este o structură unică în România, de tip european. Un spital clinic cu o singură specialitate, de recuperare neuropsihomotorie a copilului. Centrul oferă servicii medicale de recuperare copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani care prezintă deficiențe neuropsihomotorii, dar și persoanelor de peste 18 ani ce reprezintă cazuri grave dacă aceștia sunt elevi, studenți sau pacienți ce ajung prin transfer din secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din România.

La această oră, centrul de recuperare este funcțional. Copiii, a anunțat directorul medical al instituției, s-ar putea întoarce pentru continuarea recuperării medicale.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa