10 maternități au fost dotate de Dorna cu echipament necesar copiilor născuți prematur

TOTUL DESPRE MAME
scris pe

Dorna și Salvați Copiii România au finalizat dotarea a 10 maternități cu echipament necesar copiilor născuți prematur, în cadrul ediției cu numărul 7 a campaniei Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață”, susținută, încă din anul 2015, de Simona Halep. Cu echipamentele donate în acest an, numărul instituțiilor de sănătate care au beneficiat de aceste dotări a ajuns la 66 iar valoarea totală a echipamentelor depășește 800.000 de Euro.

Anul acesta, au fost dotate cu aparatură indispensabilă bebelușilor născuți înainte de termen spitale din județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Neamț, Suceava și Vaslui. Fiecare dintre aceste instituții de sănătate își completează astfel secțiile de neonatologie pentru a face mai bine față cazurilor de copii născuți înainte de termen.

„Am început campania din acest an în luna aprilie, cu un eveniment marcat de o puternică emoție: concertul extraordinar al Orchestrei Naționale Radio, la care a participat și Simona Halep. Concertul a început cu un moment neașteptat de liniște care ne-a făcut să înțelegem cât de important este strigătul din primele clipe de viață ale nou-născutului. Am îndemnat oamenii să dea o voce celor care nu pot să se facă auziți, dând share mesajului #StrigătdeViață. Dotările realizate prin campania Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață” materializează această susținere și dau micuților o șansă în plus să supraviețuiască”, spune Daria Gonța, Senior Brand Manager, Coca-Cola România.

Anunțul privind dotările din campania Grijă pentru Copii – „Strigăt de viață” a fost făcut astăzi, în cadrul inaugurării noului incubator de transport de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Instituția are în grijă anual aproximativ 2.000 de nou-născuți. În 2018, 237 dintre acești copii s-au născut prematur, iar în primele 6 luni ale anului 2019, numărul prematurilor a fost de 112.

Oameni dedicați și aparatură performantă

„Dotările din campania Grijă pentru Copii ajută Spitalul Județean de Urgență Târgoviște să ofere condiții optime copiilor născuți prematur. Reușim să facem față cu brio cazurilor din județul nostru și am primit 15 nou-născuți prematur din maternitățile din județ și din județele vecine în primele 6 luni din 2019, iar 3 gravide transferate au născut prematur în maternitatea noastră în această perioadă. În 2019, au fost îngrijiți aici 3 copii care au avut sub 1.000 de grame. Fără oameni dedicați și fără aparatură performantă, nu am fi putut niciodată să realizăm aceste lucruri”, a declarat Dr. Roxana Aldea, Șef Secție Neonatologie – Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.

Campania „Grijă pentru copii” a fost lansată de Dorna împreună cu Salvați Copiii România în anul 2013, în scopul susținerii unor programe pentru îngrijirea corespunzătoare a nou-născuților prematur.

Spitalele care au fost dotate anul acesta cu aparatură în cadrul campaniei Grijă Pentru Copii – „Strigăt de Viață”, sunt:
Spitalul Municipal Câmpulung – 1 Masă radiantă
Spitalul Clinic Obstetrică-Ginecologie Oradea – 1 Masă de resuscitare
Spitalul Județean de Urgență Bistrița – 1 Incubator
Spitalul Județean de Urgență Călărași – 1 Masă radiantă
Spitalul Moldova Nouă – 1 Incubator transport
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște – 1 Incubator transport
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați – 1 Incubator terapie
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț –1 Incubator transport
Spitalul Municipal Fălticeni – 1 Incubator de terapie
Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Huși – 1 Incubator

Lista completă a tuturor echipamentelor donate de-a lungul timpului în cadrul campaniei o puteți găsi aici: https://www.coca-cola.ro/dorna/ro/grija-pentru-copii/maternitati/

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa