Se caută voluntari pentru copiii instituționalizați. Oferă trei ore pe săptămână, timp de 8 luni, pentru a schimba lumea unui copil

Theodora Fintescu, redactor
scris pe
FOTO: Mihai Barbu

    Pentru un copil care creşte în sistemul de protecție, întrebarea „Mai vii și săptămâna viitoare?” poate însemna mult mai mult decât pare. Poate însemna că verifică dacă adultul din fața lui poate fi de încredere, își ține promisiunile, dispare sau rămâne şi, mai ales, dacă merită să se apropie de cineva sau este mai sigur să nu se atașeze. De aceea, în programul de voluntariat Ajungem MARI, nu este suficient să vii o dată, să faci o activitate frumoasă și să pleci. Un modul de voluntariat durează minimum 8 luni, iar voluntarii sunt alături de copii, de regulă, din noiembrie până la finalul lunii iunie.

    8 luni poate părea mult pentru cineva care se gândește la voluntariat ca la o activitate pe care o faci atunci când ai timp. Pentru un copil care a cunoscut abandonul, separarea și schimbările repetate de mediu, însă, 8 luni înseamnă altceva: timp suficient pentru ca un om nou să devină familiar, iar familiarul să înceapă să semene cu siguranța.

    O nouă generație de voluntari poate începe din această toamnă

    Ajungem MARI a lansat o nouă campanie de recrutare și caută 1.000 de voluntari care să fie alături de peste 3.500 de copii și tineri din București și 29 de județe. Înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie. Nu este nevoie de o pregătire specială și nici de experiență în lucrul cu copiii. Este nevoie de disponibilitatea de a oferi aproximativ 3 ore pe săptămână și, mai ales, de a rămâne alături de copil pe parcursul întregului modul.

    Voluntarii beneficiază de un training inițial și de sprijin pe parcursul programului, inclusiv pentru a înțelege mai bine trauma, atașamentul, comunicarea și particularitățile relației cu copiii vulnerabili. La finalul celor 8 luni, voluntarii care îndeplinesc condițiile programului primesc certificat de voluntariat. Dar, pentru copil, cel mai important certificat nu este o hârtie, ci amintirea unui adult care a spus că vine și chiar a venit. Înscrierile sunt deschise până pe 30 septembrie pe ajungemmari.ro (aici găsiți și detalii despre proiect).

    „Nu are cum să nu te lovească emoțional experiența acestor copii care cresc fără familie. Este inuman. Când am citit povestea unui copil care și-a petrecut toată copilăria în sistemul de protecție am simţit multă, multă durere, dar şi un tip de speranţă că încă există oameni buni ca voluntarii Ajungem MARI. Iar pe acești oameni i-aş trage la un xerox uman, să fie mai mulţi ca ei printre noi şi poate atunci mai avem vreo şansă” – spune Alex Bogdan, actor și ambasador Ajungem MARI.

    Actorul a regizat și filmat spotul-manifest al campaniei, alături de Paul Tatcu. Vocea din spot îi aparține Ramonei Dumitrescu. S-a alăturat campaniei de recrutare și Dan Perjovschi, unul dintre cei mai mari artiști români contemporani.

    Mai întâi, copilul trebuie să creadă că te întorci

    Relația dintre voluntar și copil nu este neapărat una ușoară, la început. Copilul poate fi timid sau, dimpotrivă, foarte expansiv. Poate părea indiferent, poate testa limitele, poate refuza activitățile sau poate încerca să vadă cât de repede renunță adultul din fața lui. Nu este neobișnuit ca un copil care a trecut prin experiențe de abandon să fie prudent în fața unei relații noi. Apropierea presupune și un risc: dacă începi să ții la cineva, există și posibilitatea ca acel om să plece.

    Voluntarul nu poate schimba trecutul copilului, dar poate să ofere o experiență nouă, repetată suficient de multe ori încât să capete greutate. Vine săptămâna aceasta, vine și săptămâna următoare şi peste o lună. Astfel că, în timp, simpla prezență poate deveni un mesaj care spune: „Sunt aici și nu am uitat de tine.”

    8 luni nu înseamnă 8 luni de activități, ci o relație

    Voluntariatul la Ajungem MARI nu se rezumă la meditații și teme, deși sprijinul educațional este important. Voluntarii pot face activități creative, jocuri, ateliere de dezvoltare personală, activități culturale și recreative sau îi pot ajuta pe adolescenți să descopere ce le place și ce ar putea face după terminarea școlii.

    Uneori, însă, lucrul cel mai important care se întâmplă într-o după-amiază aparent obişnuită nu poate fi trecut într-un raport. Vedem copilul care, după câteva săptămâni, începe să vorbească mai mult, adolescentul care îndrăznește să spună că ar vrea să încerce ceva nou, este momentul în care copilul care spunea că nu poate decide totuşi să încerce, este gluma pe care o face doar cu acel voluntar. Sunt lucruri mici, care pot fi ușor trecute cu vederea. Într-o relație construită în timp, însă, aceste lucruri mici devin esenţiale.

    Credit foto: Mihai Barbu

    Copiii au nevoie și de adulți care își țin cuvântul

    Pentru orice copil, consecvența adulților din jur contribuie la sentimentul de siguranță. Pentru copiii din sistemul de protecție, care au trecut adesea prin rupturi și schimbări pe care nu le-au putut controla, această nevoie este şi mai puternică. Acesta este motivul principal pentru care programul nu încurajează voluntariatul de tip „vin când pot”.

    Aproximativ 3 ore pe săptămână – dintre care circa 2 sunt petrecute cu copiii, iar una este dedicată pregătirii și organizării – pot părea un efort modest, dar valoarea lor vine tocmai din faptul că se repetă. Copilul știe că marțea, miercurea sau joia, în funcție de program, există un om care vine pentru el. Nu trebuie să fie o persoană extraordinară, ci doar să fie una pe care se poate baza.

    Școala devine mai ușoară când cineva crede că poți

    Lacunele școlare sunt frecvente în rândul copiilor din sistemul de protecție, iar recuperarea nu se face peste noapte. Un voluntar poate ajuta la matematică, română, engleză sau la alte materii, poate susține pregătirea pentru Evaluarea Națională ori Bacalaureat și poate găsi modalități mai potrivite pentru copil de a înțelege ceea ce la școală a devenit deja o sursă de frustrare.

    Există însă și o componentă emoțională a acestui sprijin. Un copil care a auzit suficient de des că nu se descurcă, poate ajunge să creadă același lucru despre el. Când însă cineva stă lângă el, explică încă o dată, se bucură pentru un exercițiu rezolvat corect și nu pleacă atunci când lucrurile devin dificile, se poate schimba treptat și felul în care copilul se privește pe sine. Nu este doar despre o notă mai bună, ci despre posibilitatea de a începe să gândească că poate.

    Și lumea de dincolo de centru trebuie descoperită

    Pentru un copil crescut în sistem, lumea din afara centrului nu este întotdeauna atât de familiară pe cât este pentru ceilalți copii. De aceea, experiențele în afara centrului au și ele un rol important. Prin activități precum „Explorator pentru o zi”, copiii pot merge la teatru, muzeu, în parc sau în alte locuri în care au ocazia să descopere lucruri noi, să folosească transportul în comun, să interacționeze cu oameni și contexte diferite.

    O ieșire la muzeu nu pare, la prima vedere, un eveniment care schimbă un destin, dar pentru un copil care nu a avut prea multe astfel de experiențe, poate fi prima dată când descoperă că îi place ceva ce nu știa că există, că se simte bine într-un loc în care nu a mai fost sau că își dorește să se întoarcă. Viitorul se construiește și din astfel de momente.

    Credit foto: Mihai Barbu

    De ce tocmai 8 luni

    Relațiile nu se construiesc la prima întâlnire. Primele săptămâni sunt despre cunoaștere, apoi apar familiaritatea și încrederea, copilul începe să știe cine ești, cum reacționezi, dacă te ții de cuvânt. Abia după ce relația devine suficient de sigură poate apărea și vulnerabilitatea: „Mi-e frică”, „Nu știu ce să fac”, „Aș vrea să încerc”, „Mi-ar plăcea să devin…”.

    8 luni nu sunt o garanție că toate lucrurile se vor schimba şi nici nu oferă promisiunea unei transformări spectaculoase. Reprezintă, însă, un interval suficient de lung pentru ca o relație să aibă timp să crească. Pentru un copil care a avut parte de prea multe începuturi și prea multe despărțiri, faptul că un adult rămâne contează enorm.

    Credit foto: Mihai Barbu

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa