Știm că orice ocazie de distracție și de învățare prin joacă este esențială pentru cei mici, în special când vine vorba despre dezvoltarea lor armonioasă. Și cum altfel ar putea crește mai frumos, decât prin timpul petrecut alături de părinții lor?
Cu fiecare poveste împărtășită sau ascultată, copiii reușeșc să înțeleagă mai multe despre lume, despre ceilalți, dar și despre ei înșiși. Prin momentele de calitate alături de cei mari, aceștia deprind abilități sociale și, desigur, curajul de a rezolva probleme de unii singuri.
Pampers de scutece chiloțel, cu personajele din Patrula Cățelușilor
Pampers înțelege importanța acestor clipe atât de benefice în viața oricărui copil sau părinte și le asigură acestora confortul necesar, prin lansarea în ediție limitată a noilor scutece chiloțel cu personajele din Patrula Cățelușilor.
Pentru cei mici, Patrula Cățelușilor reprezintă o modalitate distractivă de a învăța despre curaj și eroism, prin intermediul poveștilor palpitante.
Astfel că, echipa de cățeluși apare în viețile năzdrăvanilor cu o nouă misiune, de data aceasta, alături de Pampers: împiedicarea scurgerilor neprevăzute atât pe parcursul zilei, cât și pe cel al nopții. Cu ajutorul personajelor emblematice, precum Chase și Skye, părinții se vor putea inspira pentru mai multe activități pe care să le petreacă alături de copii, fără întreruperi neașteptate.
Poate fi vorba de o seară în familie, de o sesiune de joacă sau de o plimbare în parc, Pampers și Patrula Cățelușilor vor fi întotdeauna pregătiți să le ofere părinților mai mult timp de poveste împreună cu micuții.
Beneficiile ediției limitate
Ca orice echipă bine pregătită, Pampers Pants vine în ajutorul familiilor cu numeroase beneficii:
- Buzunarul Stop & Protect ajută la prevenirea scurgerilor din partea din spate a scutecului, astfel încât cei mici să se poată mișca în voie.
- Ușor de schimbat (pur și simplu trageți în sus pentru a-i pune) și ușor de scos (doar trebuie să rupeți părțile laterale, să le rulați și să le fixați cu bandă adezivă pentru a le arunca la gunoi).
- Scutecele chiloțel cu Patrula Cățelușilor au o potrivire de 360 de grade care se adaptează la burtica bebelușului și împiedică apariția lacunelor pentru mai mult de 12 ore.
- Manșete duble la picioare care ajută la prevenirea scurgerilor în jurul piciorușelor. Bebelușul tău va fi protejat în orice moment, iar tu te vei putea bucura de mai multe momente frumoase alături de el.
- Design distractiv cu personajele reprezentative din Patrula Cățelușilor. În acest fel, micuțul tău va fi întotdeauna însoțit de prietenii săi blănoși, Chase, Skye și echipa lor!
- Testat și certificat conform Standard 100, realizat de Oeko-Tex, dar și de medici dermatologi.
În acest fel, ediția limitată de scutece chiloțel Pampers cu Patrula Cățelușilor este aici ca să salveze ziua (și noaptea)! Ce înseamnă acest lucru? Mai multe zâmbete și momente frumoase alături de părinți, mai mulți prieteni blănoși pentru cei mici și…mai multă siguranță și confort pentru întreaga familie!
Despre P&G
P&G oferă consumatorilor din întreaga lume un portofoliu cu branduri de calitate și de încredere din care fac parte Always, Ambi Pur, Ariel, Bounty, Charmin, Crest, Dawn, Downy, Fairy, Febreze, Gain, Gillette, Head & Shoulders, Lenor, Olay, Oral-B, Pampers, Pantene, SK-II, Tide, Vicks, și Whisper.
P&G își desfășoară activitatea în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Pentru ultimele știri și informații despre P&G și brandurile sale, intrați pe https://www.pg.com. Pentru alte noutăți P&G, intrați pe https://www.pg.com/news.