Ajunsă la a 7-a ediție, Gala Lideri pentru Liderași powered by Itsy Bitsy a adus pe scena Le Château – Castelul din inima Bucureștiului cei mai implicați 31 de lideri ai anului 2021, care și-au dedicat energia și resursele desfășurând proiecte menite să schimbe în bine viața copiilor și părinților din România. Au primit recunoștință, apreciere și aplauze la scenă deschisă liderii care s-au ocupat de educația copiilor, părinților și profesorilor, de sănătatea copiilor, de protecția copiilor vulnerabili, de tot ce înseamnă stare de bine pentru copii. Trofeele au fost oferite chiar de copiii absolvenți ai Școlii de SuperEroi Itsy Bitsy – Învață Oul pe Găină.
Evenimentul a fost prezentat de Simona Dragomir și s-a desfășurat în sistem hibrid, cu transmisiune live gratuită pe canalele radio și online Itsy Bitsy. Îl puteți viziona aici.
Mesajele celor 17 copii-liderași prezenți la Gală au impresionat prin autenticitate, emoție, curaj, umor și luciditatea de care dau dovadă în percepția realității – la nici 10 ani împliniți -, dându-le de gândit părinților și liderilor prezenți.
Liderii premiați au transmis la scenă deschisă mesaje emoționante, care au făcut referire la nevoile resimțite în prezent în societatea românească, precum nevoia conectării de la suflet la suflet a copiilor, părinților și profesorilor, necesitatea învățării continue a adulților (care sunt modele pentru copii), nevoia de întrajutorare în cadrul comunităților, nevoia de adaptare a metodelor de predare la cerințele viitorului, nevoia de incluziune a copiilor defavorizați și vulnerabili, necesitatea predării ecologiei și importanța utilizării poveștilor și a unei comunicări nonviolente în școli și grădinițe.
Liderii pentru Liderași ai anului 2021 au fost desemnați următorii:
Urania Cremene a primit trofeul la categoria „Liderii anului 2021 în educație pentru oameni mari”, fiind unul dintre cei mai apreciați experți în parenting din România care, de mai bine de 10 ani, își dedică activitatea părinților, ajutându-i să construiască relații sănătoase cu copiii lor. Pentru educația părinților au primit premii și Oana Moraru (fondatoarea Școlii Helikon și a platformei „Vocea Părinților”, unul dintre cei mai apreciați experți în educație din România) și Paul Olteanu (Master Trainer și Executive Coach specializat în comunicare, neuroștiință și procese de transformare).
Andy Szekely a primit trofeul la categoria “Lideri exploratori – 2021”. Andy este arhitect în educație, antreprenor, autor și speaker profesionist implicat în educația părinților și copiilor, pe care îi sprijină să înțeleagă cum să aibă încredere în potențialul lor extraordinar. Alături de el au primit premii Andreea Maria Paul (președinta organizației neguvernamentale INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, lider implicat în proiecte inovatoare în educație) și Alin Chiriac (fondatorul Adfaber, organizație care a reușit să aducă educația mai aproape de tehnologie).
Ștefan Dărăbuș a primit trofeul la categoria “Liderii anului 2021 pentru binele copiilor vulnerabili”. El este director Global de Programe în cadrul Hope and Homes for Children, organizație care, de peste 20 de ani, susține reforma sistemului de protecție a copilului în România, pentru a pune lacătul pe poarta orfelinatelor. La această categorie au mai fost premiați Elena Matache și Diana Certan (CONCORDIA România, lideri in programe pentru copiii aflați în sărăcie extremă sau care nu au șansa de a trăi în sânul familiei) și Iarina Taban (fondatoarea programului Ajungem MARI, un proiect educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați).
La Daniela Bololoi a ajuns trofeul la categoria “Liderii anului 2021 în sănătate pentru copii”. Ea este președinta Asociației Help Autism și a rețelei RO TSA, care susține peste 600 de copii și adolescenți diagnosticați cu Tulburare de Spectru Autist (TSA) prin programe de terapie, demersuri legislative și centre Help Home. La această categorie au mai primit premii: Adela Hanafi (fondatoarea Asociației CONIL) și Luciana Manole (coordonatoarea Departamentului de Terapie și Activități Asistate de Animale București din cadrul Asociației Clubul Câinilor Utilitari).
Teia Ciulacu este câștigatoare la categoria “Liderii anului 2021 în eco-educație”. Teia este fondatoarea asociației Viitor Plus, prin care a dezvoltat numeroase programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Pentru proiectele de eco-educație au fost premiați și liderii: Dan Hulea (directorul executiv al Societății Ornitologice Române, una dintre cele mai longevive ONG-uri de protecție a păsărilor și naturii din România) și Doru Mitrana (președintele asociației MaiMultVerde, care implementează, din 2008, numeroase proiecte de protecția mediului).
Patricia Pușchilă, director operațional în cadrul Asociației OvidiuRo, a primit trofeul la categoria “Liderii anului 2021 în educație prin povești”, pentru implicarea în numeroase proiecte menite să ofere acces la educație timpurie de calitate cât mai multor copii din România. Alți lideri care au descoperit modalități originale de a încuraja lectura și de a adapta poveștile la nevoile noilor generații sunt: Andra Cărbunaru și Măriuca
Mihăilescu (fondatoarele platformei online afostodata.ro) și Carmen Ion (fondatoarea festivalului-concurs Boovie, cel mai mare eveniment extrașcolar din România).
La categoria “Liderul anului 2021 în social media” a primit trofeul Aluziva – Alina Greavu, cunoscuta creatoare de conținut care, în 2021, s-a implicat în numeroase proiecte și campanii sociale în sprijinul copiilor și a strâns în comunitatea ei on-line 160.000 euro pentru achiziționarea a două ambulanțe necesare Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu din București. Încă 10 influenceri au primit recunoaștere la această categorie pentru proiectele sociale realizate. Este vorba despre Dina Bento, Atena Boca, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Ela Crăciun, Robert Diaconeasa, Miruna Ioani, Ruxandra Luca, Gabriela Maalouf, Eli Neicuț și Daniel Osmanovici.
În cadrul Galei Itsy Bitsy – Lideri pentru Liderași au fost acordate și 10 premii speciale (“Edutainment Leadership Award for business organization”) brandurilor care au dezvoltat în anul precedent programe și campanii sociale menite să îmbunătățească viața copiilor, părinților și profesorilor: AQUA Carpatica, Auchan, Enel România, Essilor România, IKEA România, NESQUICK, OPEL, PURINA, REHAU, SECOM.
Filmul evenimentului și detalii pot fi găsite pe www.itsybitsy.ro.
ITSY BITSY este unică platformă integrată de comunicare dedicată copiilor, părinţilor şi educatorilor şi include singurul post de radio din România pentru părinţi şi copii, platforma online www.itsybitsy.ro, ateliere pentru părinţi şi copii şi evenimente pentru timpul liber în familie. Itsy Bitsy FM emite în eter în Bucureșți și în peste jumătate din teritoriul României. Lumea Itsy Bitsy o puteţi accesa oriunde şi oricând, prin intermediul aplicaţiei gratuite ITSY BITSY FM, disponibilă în GooglePlay şi AppStore. Itsy Bitsy a inițiat și obținut, împreună cu partenerii săi, că 1 Iunie să fie zi liberă naţională şi a iniţiat şi derulat campania strategică naţională de prevenire şi combatere a bullyingului în şcoli.