De ce contează atât de mult ajutorul părinților în învățarea limbii engleze? (P)

Codruta Predatu
De ce contează atât de mult ajutorul părinților în învățarea limbii engleze? Sursa foto – freepik.com/

    Orice părinte își dorește ca cel mic să învețe măcar o limbă străină, iar limba engleză este de cele mai multe ori opțiunea cea mai la îndemână. Părinții sunt așadar cei care aleg care este cea mai bună cale de învățare pentru copilul lor, fie că vorbim despre o limbă străină sau o materie pe care cei mici trebuie să o aprofundeze mai bine.

    În ziua de azi există o mulțime de resurse pe care părinții le pot avea în vedere. Aceste resurse sunt diverse, dar folosite cu atenție, ele vor ușura și facilita drumul celui mic de a învăța limba engleză mai ușor.

    Fiecare metodă din cele prezentate este aleasă în funcție de nevoile celor mici, dar și de accesibilitate. Se poate realiza chiar și o combinație de metode, astfel încât eficiența să crească semnificativ.

    Top 5 resurse pe care orice părinte ar trebui să le cunoască

    Sunt mai multe resurse pe care părinții le pot avea în vedere, astfel încât să-l încurajeze și să-i susțină celui mic o învățare cât mai facilă a limbii.

    Buki-meditatii.ro

    O opțiune foarte populară printre părinți în ziua de azi este în mod clar BUKI. Această platformă de meditații pune la dispoziție părinților opțiunea de a-și alege profesorul cel mai potrivit pentru cel mic. Toți profesorii de pe platformă sunt verificați, iar părinții pot găsi cu ușurință un profesor pentru fiecare materie dorită.

    Platforma BUKI pune la dispoziția părinților și elevilor cele mai bune cadre didactice și cele mai potrivite pentru fiecare copil în parte. Mai mult decât atât, se poate și testa un anumit profesor pentru o oră, astfel încât părinții să vadă dacă acesta este potrivit cu copilul lor și stilul său de învățare.

    Aplicații educaționale și platforme de învățare

    O altă modalitate distractivă, dar nu atât de eficientă de a învăța limba engleză este prin intermediul platformelor interactive sau aplicațiilor educaționale bazate de obicei pe gamificare. Ideea e că cel mic poate face anumite lecții și poate primi în unele cazuri recompense.

    Câteva aplicații care funcționează pe acest principiu sunt Duolingo, aceasta fiind foarte populară pentru învățarea limbilor străine. Ea este ușor de folosit și are și un factor care o face să fie pe placul copiilor datorită gamificării prezente în ea. Khan Academy este o altă platformă indicată, aceasta fiind gratuită și oferind o mulțime de lecții atât elevilor, cât și studenților.

    O platformă internațională de învățare online este Coursera. Cursurile de aici sunt create de universitățile de top, de aceea ele sunt foarte apreciate pentru eficiență.

    Canale de YouTube cu lecții interactive

    De exemplu, există și unele canale de YouTube apreciate pentru învățarea cu ușurință a limbii engleze. Printre aceste canale se numără BBC Learning English, EnglishClass101, precum și TED-ed. Fiecare canal oferă lecții de engleză în stilul său.

    Singura problemă aici este că un copil va avea mai greu răbdarea de a parcurge singur lecțiile fără să își piardă concentrarea.

    Comunitate locală sau online de studiu

    Comunitățile locale vin de obicei în sprijinul celor mici pentru a învăța o limbă străină, uneori chiar și gratuit. Cu toate acestea însă, de obicei aici vorbim despre un program mai rigid și ore fixe, de aceea va fi mai greu de jonglat cu programul încărcat pe care de obicei cei mici îl au.

    Materiale gratuite ușor de printat și ghiduri

    Internetul abundă de astfel de materiale de unde cei mici pot învăța limba engleză, dar și să aprofundeze alte materii. Astfel, ele sunt greu de găsit și uneori informațiile de pe ele nu sunt atât de bine structurate sau, mai rău, pot fi greșite.

    Practic, în acest caz trebuie căutate aceste materiale de cineva care deja știe limba engleză, iar această activitate poate crea cu siguranță unele dificultăți.

    Cum alegi cea mai potrivită resursă pentru copilul tău?

    Cea mai potrivită resursă pentru copilul tău este în mod clar o resursă precum BUKI. Aici copilul tău poate învăța ghidat de un profesor, iar drumul către a-și atinge obiectivele va fi mult mai scurt în acest caz.

    Orice metodă de aprofundare a unei limbi sau a unei materii poate fi luată în calcul. Părinții pot alege o combinație de metode, astfel încât copilul să fie expus cât mai des la materia respectivă.

    Concluzie – pași mici, progres imens

    Orice exercițiu făcut sau lecție aprofundată este un pas mic către progresul general și rezultatele dorite. De aceea, oricare dintre aceste metode este un pas către rezultatul final.

    Îți recomandăm să te uiți și la acest video

    Te-ar mai putea interesa