Părinții ar putea avea dreptul la program de lucru flexibil dacă România aplică legislația europeană

Cristina Călin, redactor-șef
scris pe
program flexibil pentru părinți

    Uniunea Europeană se îngrijește de echilibrul dintre viața profesională și cea personală. În 2019 a adoptat o Directivă care obligă angajatorii să ofere mai multă libertate mai ales celor care sunt părinți. România încă nu elaborat legi prin care să transpună legislația europeană, deși trebuiau să intre în vigoare din 2 august 2022.

    Mai multe schimbări ce vizează drepturile angajaților europeni cu copii mici se regăsesc în Directiva europeană nr. 1.158/2019. Măsurile cuprinse în directiva europeană nu se aplică direct și angajaților din țara noastră. România trebuia ca, până la 2 august 2022, să transpună în legislația locală măsurile din această directivă, prin adoptarea de legi și alte acte administrative care să le reglementeze. Pentru că nu a făcut acest lucru încă riscă declanșarea procedurii de infringement.

    Una dintre cele mai importante schimbări de care ar trebui să beneficieze părinții este că pot să ceară program flexibil dacă au copii cu vârsta mai mică de 8 ani. În felul acesta spun legiuitorii europeni că vor putea să aibă grijă mai bine de cei mici.

    Directiva stabilește doar limita minimă de vârstă a copiilor pentru care părinții pot cere formule flexibile de lucru (opt ani), dar fiecare stat membru al Uniunii Europene (UE) poate stabili, atunci când transpune măsura în legislația locală, o limită de vârstă mai mare.

    Angajatorii vor trebui să aprobe un program flexibil pentru părinți

    Potrivit directivei europene, angajatorii vor fi obligați să răspundă la solicitările de schimbare a programului de lucru într-un termen rezonabil, iar orice refuz sau amânare a unei decizii vor trebui motivate.

    Dacă programul de lucru flexibil se va aplica pe o perioadă limitată, salariatul va putea reveni, la finalul acesteia, la programul de muncă inițial. De asemenea, atunci când se schimbă circumstanțele, angajatul va putea solicita revenirea la programul inițial de lucru și înainte de încheierea perioadei convenite.

    După cum este prevăzut în directiva europeană, statele UE pot condiționa dreptul de a solicita un program flexibil de lucru de o anumită vechime în muncă.

    Concediu pentru urgențe

    Pe lângă programul flexibil de lucru pentru cei ce au copii mici, directiva europeană mai prevede introducerea unui nou tip de concediu, respectiv cel de îngrijitor și modificarea duratei concediului de paternitate și a concediului de creștere a copilului.

    Concediul de îngrijitor va fi de 5 zile și angajații îl vor putea solicita pentru urgențe sau în cazul în care unul dintre membrii familiei este bolnav. Directiva precizează că recomandă ca aceste zile să fie plătite la valoarea la care este plătită o zi de concediu medical. Concediu de paternitate va avea minimum două săptămâni în statele membre UE, iar concediul de creștere și îngrijire copil va trebui să fie de minimum 4 luni.

    Directiva reglementează și dreptul de a absenta de la locul de muncă în cazuri de forță majoră (de exemplu, urgență familială, boală sau accident), cu prezentarea unor documente justificative. Deși acest principiu nu este în prezent consacrat la nivel legislativ, în practică, există deja companii care oferă salariaților o zi suplimentară de concediu plătit, pentru situații de urgență sau pentru motive medicale.

    Alte reglementări prevăzute în directiva UE:

    • Pentru a încuraja o repartizare mai echitabilă a responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați și pentru a permite crearea timpurie a unei legături între tați și copii, ar trebui să fie introdus dreptul taților de a efectua un concediu de paternitate sau, atunci când și în măsura în care este recunoscut de dreptul intern, dreptul unui al doilea părinte echivalent. Acest concediu de paternitate ar trebui efectuat în jurul datei de naștere a copilului și ar trebui să fie legat în mod clar de acest eveniment, în scopul îngrijirii. Statele membre au, de asemenea, posibilitatea de a acorda un concediu de paternitate și în cazul nașterii unui făt mort.
    • Statelor membre le revine responsabilitatea să stabilească dacă permit ca o parte din concediul de paternitate să se efectueze înainte de nașterea copilului sau dacă impun ca întreg concediul să se efectueze după naștere, intervalul de timp în care trebuie efectuat concediul de paternitate și dacă și în ce condiții permit efectuarea concediului de paternitate cu fracțiune de normă, în perioade care alternează, ca de pildă pentru un număr de zile consecutive de concediu separate de perioade de activitate profesională, sau în alte formule flexibile.
    • Statele membre au posibilitatea de a specifica dacă concediul de paternitate se exprimă în zile lucrătoare, săptămâni sau alte unități temporale, ținând cont de faptul că zece zile lucrătoare corespund unei perioade de două săptămâni calendaristice.
    • Pentru a ține cont de diferențele dintre statele membre, dreptul la concediu de paternitate ar trebui să fie acordat indiferent de starea civilă sau statutul familial, astfel cum este definit de dreptul intern.
    • Statele membre ar trebui să poată specifica perioada de preaviz pe care lucrătorul o are la dispoziție pentru a informa angajatorul atunci când solicită concediu pentru creșterea copilului și ar trebui să poată decide dacă dreptul la concediu pentru creșterea copilului este condiționat de o anumită perioadă de serviciu.
    • Pentru a facilita reintegrarea la locul de muncă în urma unei perioade de concediu pentru creșterea copilului, lucrătorii și angajatorii sunt încurajați să mențină contactul voluntar pe durata concediului și se pot pune de acord pentru orice măsuri adecvate care să faciliteze reintegrarea la locul de muncă. Menținerea unui astfel de contact și luarea unor astfel de măsuri urmează să fie hotărâte de părțile în cauză, ținând cont de dreptul intern, de convențiile colective sau de practicile naționale.

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa