Două experiențe de alăptare, aceeași mamă. „Îi ignoram pe cei care mă sfătuiau să alăptez la 3 ore!”

Cristina Călin, redactor
mama bebelus alaptare privire

Când mi-a pus în brațe asistenta puiul de om și mi-a zis ”dă-i să mănânce!” instinctiv am pus-o la sân. Avea niște fălcuțe atât de bucălate că nu putea cuprinde sfârcul, iar cum eu eram fără vreun pic de experiență într-ale alăptatului, nu știam cum s-o ajut. Doamna în halat alb s-a rățoit la mine că nu se face așa, i-a împins căpșorul mic spre sân și a plecat.

Ne-am descurcat noi două cum am putut.

Nu a mai venit nimeni să-mi spună ceva. Trebuia să știu, probabil, din moment ce copilul ieșise din mine. A fost teribilă acea a doua noapte în maternitate, când ea plângea de foame, eu simțeam neputința prin toți porii, era întuneric în salon.

Am mai încercat s-o pun la sân dar nu, ceva nu făceam bine. După vreo două ore de plimbat cu ea în brațe și tentative de a o alăpta, m-am dus la cabinetul asistentelor și am cerut celebra seringă cu lapte praf. Flămândă, copila a mâncat tot și a adormit.

Dar dimineața nu m-am lăsat de alăptare. Am mai încercat și tot am încercat, până când am potrivit-o cum trebuie. Lapte era destul. Dovadă stăteau tricourile pătate pe care trebuia să le schimb de 3-4 ori pe zi.

Când am învățat care-i procedura, am descoperit magia alăptatului.

Nu i-am pus ore de hrănit. De fapt, eram toată ziua cu ea la sân. Vorbele celor care-mi spuneau că trebuie să îi dau să mănânce din 3 în 3 ore îmi intrau pe-o ureche și-mi ieșeau pe cealaltă. Pentru mine, era mai mult decât satisfacerea unei nevoi de hrană. Era iubire și nu o alăptam doar pentru ea, ci și pentru mine. Îmi plăcea cum se uita la mine în pauzele ei de supt. Ridica ochișorii, îmi zâmbea și-apoi cuprindea iar sânul și sugea cu poftă.

7 luni a durat bucuria.

Pe la 5-6 luni ale ei, m-am întors la serviciu. Începusem timid diversificarea și îmi organizasem programul astfel încât să aibă o masă solidă cât timp sunt eu plecată și să continui să o alăptez. Într-o seară, când am ajuns acasă și-am pus-o la sân n-a mai vrut. Își întorcea capul mititel într-o parte și refuza sânul. Cu greu am convins-o. În următoarea seară și mai greu, până când nu am mai găsit nicio soluție.

Privind în urmă, îmi pare rău că nu am vorbit cu un specialist. Poate mă învăța ce să fac ca să putem să continuăm cu această magie. Dar eram prea tânără și nu mi-a trecut atunci prin cap că ar exista cineva care să te consilieze să alăptezi. Acum 10 ani probabil că nici nu exista meseria asta.

A doua poveste de alăptare

La al doilea copil a fost simplu. Mi l-a dat în brațe, l-am pus la sân și aia a fost toată treaba. Aveam lapte cât să hrănesc toți bebelușii din maternitate și cu toate astea asistentele veneau de fiecare dată cu seringa. După două zile le-am rugat frumos să mă scoată din schemă, pentru că bebelușul meu nu are nevoie. De data asta nu a mai venit nimeni să-mi arate cum se face, pesemne dacă nășteam a doua oară nu-mi mai trebuia. Dar erau și mămici la primul copil în salon și nici ele n-au primit vreun sfat.

Bebelușul acesta nou al nostru era fascinat de alăptare.

Ar fi stat la sân non-stop. Sugea cu bucurie, era tot un zâmbet. Nici eu nu eram mai prejos. Îmi propusesem să fie ultimul copil și-atunci prețuiam fiecare alăptat. Îl puneam la sân ori de câte ori părea nu doar că îi este foame, ci că vrea un pic de alint. A crescut așa până după 6 luni și niciunul dintre noi nu dădeam semne că am vrea să renunțăm.

Noaptea dormeam împreună pentru că deja devenise mult prea obositor să mă trezesc de 4-5 ori pe noapte. Când am început serviciul, el voia și mai mult la sân, nu de foame, ci ca să mă simtă aproape, eu eram și mai obosită. Pe la 1 an și trei luni ai lui am hotărât să îi explic că este momentul să ne despărțim pe țiți. Am trecut treptat la biberon până într-un week-end când a fost în vizita la bunica lui și am dat-o uitării de tot.

Au fost două experiențe de alăptare total diferite.

Acum, când ambii sunt mari, pot spune că dacă îmi este de ceva dor din toată perioada de bebelușie este alăptatul. Erau momentele de liniște, de conectare. Eram doar noi doi. A fost o prelungire a perioadei de sarcină cumva, când eram atât de aproape, fără să fie nimic între noi.

Mi-am făcut mult timp procese de conștiință că nu am încercat să-i alăptez pe amândoi mai mult, dar acum după atâția ani îmi dau seama că am făcut tot ce am putut și nicio mamă nu ar trebui să se judece pe ea însăși atât de dur pentru că până la urmă toate facem tot ce putem pentru a le fi copiilor bine. Și copiilor le este bine și dacă mamele sunt odihnite și liniștite psihic.

Articolul face parte din campania Știința de a avea grijă, o inițiativă a brandului Philips Avent care își propune să le reamintească părinților aflați la început de drum, că meseria de părinte e despre grijă, nu despre griji.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa