Copilul a căzut și s-a lovit la cap. Ce e de făcut?

Theodora Fintescu, redactor

Oricât de precaut ar fi părintele și oricâtă grijă ar avea pentru a preveni căzăturile, odată și odată tot se întâmplă: bebelușul cade, se lovește la cap, se sperie și plânge, iar părintele intră în panică. De cele mai multe ori, sperietura copilului și sentimentul de vină al părintelui care îl supraveghea sunt singurele efecte ale unei astfel de căzături.

Care sunt situațiile în care trebuie să mergem de urgență la spital

Totuși, există și situații în care se impune transportarea de urgență a celui mic la spital, unde medicul decide dacă este sau nu cazul de investigații amănunțite. „Sunt câteva criterii clare în baza cărora se recomandă computerul tomograf: pierderea cunoștinței, vărsăruri, somnolență, agitație extremă. Toate acestea arată că este vorba despre hipertesiune intracraniană și este cazul să se facă CT”, afirmă dr. Denis Stănescu, medic primar pediatru, medic specialist în medicină de urgenţă și coordonator al Unității de Primiri Urgenţe de la Spitalul de Copii „Marie Curie” din București.

Conform Serviciului Național Medical Britanic (NHS), bebelușul trebuie văzut imediat de medic dacă în urma unei lovituri la cap prezintă următoarele simptome:

  • a leșinat
  • are dureri de cap și/ sau de gât
  • are comportamentul modificat
  • vomită
  • e confuz
  • are tulburări de vedere
  • e somnolent
  • îi e greu să își țină ochii deschiși
  • face o criză convulsivă
  • îi curge sânge sau alte lichide din nas sau urechi
  • manifestă slăbiciuni în anumite părți ale corpului
  • are probleme cu mersul sau cu menținerea echilibrului
  • nu se oprește din plâns
  • are pupilele de dimensiuni inegale
  • dacă are o boală de sânge (cum ar fi hemofilia) sau a suferit în trecut operații pe creier

În mod normal, simptomele apar în primele 24 de ore și, chiar dacă cel mic se comportă normal și nu pare afectat, el trebuie urmărit cu atenție în perioada aceasta.

Ce să faci dacă bebelușul cade și se lovește la cap seara, înainte de ora de somn

O situație dificil de gestionat este aceea în care copilul se lovește seara, înainte de ora obișnuită de somn, iar monitorizarea în această situație este dificilă. În cazul acesta, verifică în timpul nopții dacă cel mic respiră normal și dacă nu i-au apărut modificări de culoare la nivelul feței. Dacă teama ta persistă sau simți că ceva nu este în regulă, încearcă să îl trezești să să îl așezi în fund. În mod normal, se va trezi, va protesta vă va încerca să se culce la loc. Dacă nu poate fi nicicum trezit, poți suna la ambulanță.  

Ce să faci dacă bebelușul își pierde cunoștința

În situația în care, după căzătură, copilul rămâne inconștient, sună imediat la ambulanță. Nu îl lua în brațe și nu îi schimba poziția corpului, pentru că ar putea avea fisuri la gât sau la coloana vertebrală și îi faci mai mult rău. În situația în care începe să vomite, întoarce-l pe o parte ca să nu se înece și încearcă să îi menții capul și gâtul drepte (pentru a-l proteja în caz că există fisuri). Aceeași poziție este recomandată și în situația în care face convulsii. 

Ce să faci dacă ai dubii

În situația fericită și cel mai des întâlnită în care bebelușul nu este afectat de căzătură, este suficient ca în următoarele 24 de ore să îl observi cu atenție și, eventual, să aplici o compresă rece pe locul în care s-a lovit. Dacă optezi pentru o pungă de gheață din congelator, asigur-te că nu intră în contact direct cu pielea, ci folosește un material subțire în care să o învelești.

Dacă nu ești foarte convinsă că procedezi cum trebuie sau ai impresia că nu interpretezi corect simptomele, vorbește la telefon cu pediatrul copilului. El te va întreba, pe lângă detaliile legate de manifestările micuțului, și condițiile în care s-a produs accidentul: distanța de la care a căzut, poziția în care a căzut, tipul de suprafață pe care s-a produs accidentul etc. În funcție de toate aceste detalii, va aprecia dacă este sau nu nevoie de investigații. Iar dacă pediatrul nu este de găsit, îți recomandăm să încerici un serviciu medical prin telefon, gratuit, la care răspuns non-stop medici cu specializarea pediatrie. Ei te vor liniști cu siguranță și dacă identifică semne de alarmă te vor îndruma către serviciile de urgență.

Articolul face parte din campania Știința de a avea grijă, o inițiativă a brandul Philips Avent care își propune să le reamintească părinților aflați la început de drum, că meseria de părinte e despre grijă, nu despre griji.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa