Prevenția reprezintă cea mai bună soluție de tratament, motiv pentru care medicii recomandă să efectuezi cel puțin o dată pe an analizele și controalele de rutină. În acest mod vei putea să monitorizezi în permanență starea de sănătate și să tratezi din timp orice problemă, înainte ca aceasta să se dezvolte într-o afecțiune severă. Pentru că pentru majoritatea persoanelor acest pas implică eforturi financiare ridicate, am pregătit pentru tine o listă de sfaturi de care să ții cont pentru a plăti mai puțin la următoarea sesiune. Descoperă serviciile oferite de Eminescu 100, centru de Imagistica si Radiologie profesional din București!
Efectuează toate investigațiile în același loc
Atunci când alegi clinica la care efectuezi controalele periodice și tratamentele medicale de care ai nevoie, asigură-te că dispune și de un centru propriu de imagistică, în așa fel încât să poți face acolo toate investigațiile necesare. În acest mod nu doar că economisești timp și efort, nemaifiind nevoie să alergi între instituții, dar, în final, vei vedea că și prețul total al serviciilor de care ai beneficiat va fi semnificativ mai mic decât dacă ai fi ales să le efectuezi în exterior. Acest lucru se datorează faptului că numeroase proceduri medicale includ investigațiile necesare înaintea și după efectuarea lor, motiv pentru care vei plăti mai puțin la finalul tratamentului.
Obține bilet de trimitere din partea medicului de familie
În cazul investigațiilor obligatorii, statul decontează o parte din suma necesară achitării acestora. Pentru a putea beneficia de acest lucru trebuie să te prezinți la recepția centrului cu un bilet de trimitere emis de către medicul de familie sau medicul specialist care are nevoie de aceste investigații pentru a putea stabili un diagnostic, iniția sau monitoriza un plan de tratament. Așadar, în momentul în care alegi centrul unde efectuezi aceste investigații, asigură-te că acesta colaborează cu casa națională de asigurări pentru ca decontarea să fie posibilă în baza asigurării tale.
Fii la curent cu pachetele promoționale propuse de clinicile de profil
Anual, clinicile medicale de specialitate oferă pacienților lor pachete de reduceri avantajoase pentru a-i încuraja să se prezinte mai des la medic și să aibă grijă de sănătatea lor, fără ca factorul financiar să mai reprezinte un impediment în acest sens. În majoritatea cazurilor, cele mai mari reduceri sunt disponibile tocmai la pachetele de analize și investigații imagistice, astfel încât tot mai multe persoane să poată să verifice starea de sănătate și să acționeze în consecință pentru a o menține. La Clinica Eminescu 100 sunt disponibile într-un an pachete promoționale avantajoase la toată gama de servicii de imagistică și radiologie de care poți beneficia oricând, pe baza unei programări. Intră pe site-ul clinicii și descoperă prețurile reduse pentru fiecare dintre investigațiile de care ai nevoie și rezervă-ți locul cu doar câteva click-uri.
Pentru a-ți fi mai ușor să găsești procedurile dorite, acestea sunt clasificate în opt grupe principale, în funcție de zona vizată și de tehnologia utilizată examinării. Drept urmare, poți alege una sau mai multe proceduri de imagistică și radiologie din pachetele de: Ecografie Doppler Vascular, Ecografie Transvaginală, Ecografie mamară, Ecografie generală, Ecografie tiroidă, EKG, colposcopie sau numeroase radiografii cu raze X.
Ține cont de aceste recomandări și plătește mai puțin pentru investigațiile de rutină obligatorii pentru a nu mai amâna efectuarea lor. Fă o programare online la Clinica Eminescu 100 și beneficiază de reducerile permanente de preț la pachetele de imagistică și radiologie în așa fel încât să efectuezi periodic verificări complete a stării de sănătate și să previi apariția unor factori de risc.