Cum să îți ții copilul departe de ecrane (P)

Codruta Predatu
Cum să îți ții copilul departe de ecrane
Cum să îți ții copilul departe de ecrane, Sursă Foto – flip.ro

În ziua de astăzi, pare absolut imposibil să îi ferim pe cei mici de atracția ecranelor.

Chiar dacă avem tendința să îi lăsăm să vizualizeze conținutul lor preferat de pe un smartphone precum iPhone 15, iPhone 15 Pro sau de pe tabletă, este important să fim moderați în ceea ce privește timpul petrecut de aceștia în mediul digital.

În loc să le refuzăm pur și simplu acest mod de distracție, putem să găsim soluții mai interesante pentru a le ocupa timpul liber.

Iată o serie de idei eficiente care ajută la menținerea interesului copiilor pentru activități care se desfășoară departe de ecran.

Drumeții în natură

Explorarea cadrului natural este o activitate deosebit de frumoasă și stimulantă pentru cei mici. Mai mult decât atât, este o foarte bună modalitate de învățare. Copiii pot afla mai multe despre o mare diversitate de plante, insecte, animale sălbatice și toate acestea în timp ce fac mișcare.

Dacă nu îți este foarte la îndemână să mergi în drumeții în fiecare săptămână, o simplă plimbare prin parc sau o sesiune de grădinărit pot fi variante destul de captivante.

Sporturi

Pentru o sănătate fizică, dar și mentală de invidiat, sportul ar trebui să fie nelipsit din rutina copiilor. Pe lângă beneficiile evidente, activitatea fizică ajută și la dezvoltarea spiritului de echipă și a disciplinei, atât de necesare pe termen lung.

Nu omite nici activitățile fizice pe care le puteți desfășura în familie, precum jocurile clasice de tipul prinselea, ascunselea, badminton etc.

Activități de creație

Atunci când copilul tău își construiește propriile mini proiecte, i se dezvoltă în mod natural autonomia și creativitatea. Îi poți cumpăra din magazine specializate, offline sau online, materiale de artă, acuarele, țesături, mărgele și orice accesoriu îl ajută să-și dezvolte latura artistică.

Rămâne doar să identifici ce anume îl pasionează cu adevărat, prin joacă și explorare.

Lectură

Puterea poveștilor frumoase a fost dovedită de-a lungul anilor. Fă din lectură un obicei zilnic al copilului tău. Îi poți cultiva dragostea pentru cărți prin vizite la bibliotecă, librărie și chiar prin scris. 

Cluburile de lectură pentru cei mici sunt o oportunitate grozavă de socializare și de împărtășire a poveștilor care le vor rămâne în minte pentru totdeauna.

Jocuri de societate

Varianta offline a jocurilor de pe ecran poate fi mult mai distractivă decât cea în format digital. Monopoly, Sudoku sau Scrabble sunt doar câteva dintre opțiunile de care te poți bucura alături de copilul tău.

Fiecare joc poate dezvolta abilități diferite. De la matematică, vocabular, cultivarea răbdării și până la abilitatea de a găsi rapid soluții, jocurile sunt o idee numai bună de testat împreună cu prietenii și colegii.

Muzică

Valoarea terapeutică a muzicii este de necontestat. Învățarea unui instrument poate chiar să transforme o simplă joacă într-o adevărată carieră. Dar dacă interesul de învățare este redus, întotdeauna ai la dispoziție cântecele sau dansul.

Poți organiza o seară muzicală chiar în propria sufragerie. De ce nu?

Gastronomie

Gătitul nu trebuie privit ca pe o activitate banală sau, mai rău, o corvoadă. Implică-ți copilul în tot ce faci în bucătărie, de la a învăța cum funcționează aparatura, până la măsurarea ingredientelor și calcularea timpului de gătire.

Alege rețete simple, ușor de făcut și folosește-te de oportunitate pentru a-l învăța pe cel mic noțiuni elementare despre o nutriție sănătoasă.

Experimente științifice

Nu ai nevoie de accesorii costisitoare ca să duci la capăt un experiment științific valoros. Cele mai multe pot fi făcute cu obiecte obișnuite pe care le ai acasă. Slime, erupții vulcanice, colorarea apei în stil curcubeu, ideile sunt infinite.

Seturile de lego sau cele bazate pe cuburi din lemn pot fi de asemenea foarte bune pentru a spori creativitatea și abilitatea de rezolvare a problemelor.

Activități culturale

Vizitarea unui muzeu este întotdeauna o idee bună. Expunerea copiilor la situri istorice, expoziții interactive și explorarea altor culturi le dezvoltă capacitatea de înțelegere a lumii și le lărgește orizonturile. Un spectacol de teatru sau unul de operă pentru copii, ambele sunt modalități relaxante de a petrece o seară împreună.

Identifică cele mai atractive locuri din orașul tău și descoperă noi tradiții alături de cel mic.

Voluntariat

Atunci când îi ajuți pe ceilalți, înveți cu adevărat să trăiești într-o comunitate puternică și unită. Voluntariatul poate fi făcut la adăposturi pentru animale, cămine de bătrâni sau poate fi un prilej de învățare a importanței protecției mediului.

Strânsul gunoaielor sau plantarea copacilor îți învață copilul că doar împreună putem să construim o lume mai bună.

Limitarea timpului petrecut în fața ecranelor este importantă, dar nu este nevoie să eliminăm complet acest tip de divertisment. O abordare echilibrată este ușor de obținut atunci când ai la îndemână alternative atrăgătoare. Prin limitarea timpului petrecut pe telefon sau tabletă, selectarea conținutului de calitate și introducerea activității fizice în rutina zilnică, poți construi un mediu în care copilul să se simtă suficient de stimulat.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa