Dermatita atopică. Cauze, simptome și tratament

powered by LaRoche-Posay
dermatita atopică

Subiectul acesta este atât de sensibil petru mine, încât voi povesti despre el, direct, fără ocolișuri și introduceri.  Din păcate, la vremea respectivă, adică încă de pe vremea când eram însărcinată și nu făcusem cunoștință cu Matei, nu mă informasem, de fapt nici nu îmi imaginasem că o asemenea iritație, așa cum am văzut-o la început, ar putea aduce atâtea necazuri. Mă refer la dermatita atopică, o afecțiune aparte a pielii bebelușilor, care se poate numi chiar o patologie a acesteia.  Și pentru că acum regret că nu am știut mai devreme despre această afecțiune și pe care, astfel, poate aș fi reușit să o previn, vreau sa vă povestesc vouă, mămici sau viitoare mămici, ce am aflat de la dna doctor dermatolog Iulia Panțuru pentru ca voi să puteți veni în întâmpinarea și prevenirea acestei situații.

Începând cu începutul totuși, să vă povestesc câte ceva despre pielea bebelușilor. Ca și a noastră, a adulților, pielea lor este alcătuită din trei straturi: epidermă, dermă și hipodermă. Ce este diferit? Pielea bebelușilor este încă imatură, adică nu a dobândit aceleași calități și funcții ca cea unui adult, deci este mult mai sensibilă la factorii externi. Melanocitele sunt mai puţin active, așadar pielea este mai sensibilă la razele UV, suprafaţa pielii este de 2 sau de 3 ori mai mare decât cea a unui adult în raport cu greutatea astfel încât există o extindere a suprafeţei de schimb, atât pentru absorbţie, cât şi pentru pierderea de apă sau căldură și, de asemenea, glandele sudoripare sunt imature, de aceea există un nivel mai scăzut de hidratare al stratum corneum,  iar consecința este că bebeluşii sunt mai sensibili la modificările de temperatură.  Iată de ce nu este indicat să mergem pe plajă la amiază, în parc sau pe stradă. Pentru ca organismul unui copil să producă vitamina D necesară, acesta trebuie să petreacă maxim 15 minute la soare, cu o expunere direct pe piele de 50%. Adică 15 minute la soare în tricou și pantaloni scurți este mai mult decât suficient pentru aportul de vitamina D pentru o zi.

De asemenea, înainte de a ajunge la atopie, aș vrea să trec în revistă și afecțiunile comune, cu care ne putem confrunta în mod obișnuit.

Eritemul de scutec.

Mai degrabă frecvent la sugari este cauzat în general de contactul prelungit al epidermei cu fecale ce conţin enzime și urină. Se recunoaște după iritarea zonelor curbate ale pielii.

Tratament: curățați fundulețul copilului cu apă, uscați prin tamponare și  expuneți la aer leziunile, cât mai mult cu putinţă. Pentru calmare, puteți folosi apă termală. Atenție! Nu este indicată folosirea pudrei de talc! Talcul lipește și irită pielea.

Varicela

Este o boală foarte contagioasă şi comună în rândul copiilor și este cauzată de virusul varicelo-zosterian (VZV: grupul virus herpes). Transmiterea virusului are loc prin căile respiratorii, prin inhalarea picăturilor de salivă eliberată de către o persoană bolnavă sau prin contact direct cu leziunile pielii. Simptomele sunt de obicei febră moderată (până la 38 °C), posibile dureri de cap, roşeaţă ridicată a pielii, aspect de băşici cu lichid limpede.

Tratament: Optați pentru dușuri în locul băilor, spălați copilul cu gel antibacterian, de preferat antihistaminic, mai ales în cazul în care pruritul este foarte puternic, hidratați bine pielea, pentru a evita cicatricile, după ce crusta a căzut. Reamintesc că folosirea pudrei de talc nu este recomandată.

 

Dermatita atopică

„Atopia” este o predispoziţie ereditară a sistemului imunitar de a dezvolta reacţii de hipersensibilitate. Adică sunt predispuși acei copii ai căror părinți au suferit de o formă de alergie sau de astm. Apare cel mai frecvent la sugari, dar vestea bună este că 80% dintre cazuri se vindecă spontan (50% înainte de vârsta de 5 ani).

Matei a dezvoltat la trei luni această afecțiune. Îmi amintesc și acum că era cald afară și am reușit să îl îmbrac doar în maiou și pampers, pentru că în asemenea cazuri se recomandă o ținută cât mai lejeră, răcoroasă. Se pare că vârsta aceasta este vârsta la care se dezvoltă cel mai adesea această afecțiune a pielii. Se recunoaște după eczemele care apar pe corp: pete roşii ce apar preponderent pe cutele pielii şi conturul feței însoțite de prurit, tulburări de somn. Deseori asociată cu alergiile alimentare, rinite şi crize de astm, deși la noi, slavă Domnului, nu a fost cazul. Ca să vă exemplific, cam așa a fost…

Se obervă pielea roșie, bubițe deja uscate aici, mai pronunțate pe față și gât, dar și pe piept și pe mânuțe și avea desigur și pe piciorușe…

Vă las aici un link unde dermatita atopică este explicată pe larg, cu poze și filmulețe.  Desigur că trebuie mers la doctor, însă cred că este important de știut cum să reacționați sau chiar cum puteți să preveniți. Vorbind de prevenire, iată ce este indicat să facem și ce să evităm:

-să nu le facem baie în fiecare seară, ori dacă le facem, să fie vorba despre dușuri cu apă nu foarte fierbinte(max. 37° C) și mai ales să îi uscăm prin tamponare și nu prin frecare.

-să nu folosim săpunuri sau geluri de duș neprietenoase cu pielea lor sensibilă și să evităm balsamul de rufe și bureții sau mănușile de baie.

-să evităm camerele supraîncălzite și aerul uscat (este indicat un umidifcator)

– să folosim îmbrăcăminte de bumbac (lâna este de evitat) și să hidratăm bine pielea.

Și totuși, cum se declanșează dermatita atopică și de ce este o afecțiune atât de des întâlnită? Se pare că există o serie de factori care explică acest lucru. În primul rând, contează moștenirea genetică, alimentația, obiceiurile zilnice (de câte ori este îmbăiat copilul, ce produse de îngrijire se folosesc, dacă se folosesc șervețelele umede în detrimentul apei – ceea ce nu este indicat-), alimentația mamei sau diversificarea. Momentul declanșării este acela în care imunitatea organismului scade. La o răceală, la o viroză, la febră etc. Orice poate constitui un factor declanșator.

Tratament. Există mai multe tipuri de dermatită atopică. Unele forme sunt ușoare, altele mai severe. În cazul celor severe se fac analize amănunțite, cum ar fi panelul de alergii și se administrează cortizol. Atenție! Cortizolul se administrează maxim 2-3 zile numai pe suprafața afectată! După îmbunătățirea stării pielii se trece la emolient.

Cazul nostru nu a fost unul foarte grav. Acum la un an și opt luni, dermatita atopică aproape că s-a integrat.  Însă, în continuare hainele lui nu i le clătesc cu balsam, după ce le spăl, le mai clătesc o dată (și vă recomand și vouă acest lucru chiar dacă nu aveți vreo afecțiune), îl îmbrac în haine de bumbac și am foarte mare grijă la săpunurile folosite. Inclusiv la creșă, îi duc propriile geluri de duș pe care scriem numele lui, pentru ca doamele îngrijitoare să nu îl spele cu alt săpun, nu de alta, dar ar putea să se declanșeze apariția unor eczeme.

Ca și recomandare a mea, amintesc de brandul La Roche-Posay care are o gamă dedicată acestei afecțiuni a pielii bebelușilor, și anume gama Lipikar.  Pentru duș folosim Lipikar Sydnet AP+ care nu conține săpun, parfum sau parabeni, iar pentru hidratare folosim Balsamul Lipikar Baume AP+ care conține Niacinamidă, Aqua Posae Filiformis, Unt de Shea și Apă Termală. Înainte de a face această recomandare, am făcut un sondaj printre alte mame cu aceleași probleme și 80% dintre ele au recomandat această gamă. Mai mult, peste 25,000 de dermatologi din întreaga lume recomandă aceste brand.

 

De asemenea, La Roche-Posay are produse dedicate pielii normale a bebelușilor, care nu au afecțiuni neapărat. De la gel de duș, cremă emolientă, cremă de potecție solară până la balsam de buze hdratant.

Ps. Pont: Pentru o aplicare eficientă a cremei și fără a leza pielea, turnați crema în palmă, frecați palmele până când acestea se încălzesc, apoi punctați uniform crema de-a lungul suprafeței apoi întindeți crema blând. Din două mișcări, crema ar trebui să fie absorbită. Aceasta este o aplicare corectă a cremei fără să încarce sau fără să se piardă porțiuni neacoperite.

În încheiere, vă las o poză foarte frumoasă a unei familii a cărei fetiță s-a confruntat de asemenea cu dermatita atopică, însă o formă mult mai agresivă decât cea a lui Matei. Aceasta este una dintre familiile care au ales să participe la un program lansat de La Roche-Posay – Familiile Lipikar. „Fetița mea a avut un puseu sever de dermatită atopică la vârsta de 5 luni. După multe mâncărimi și nopți nedormite și multe tratamente încercate, inclusiv cu cortizon (pentru o perioadă scurtă), am început să folosesc creme și apă termală în cadrul programului La Roche-Posay, produse care mi-au fost de mare ajutor. Tare aș vrea să aflu de la ce a apărut dermatita ei, însă momentan nu am un răspuns”, ne-a povestit mămica ei, Oana Botofei.

Mai multe informatii despre ingrijirea pielii bebelusului puteti gasi in sesiunea dedicata SOS pielea bebelușului în Totul despre mame.

Articolul acesta poate fi citit în original AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa