Sunt un om căruia îi place să trăiască în oraș, în mijlocul acțiunii. Mă simt mai bine când știu că am magazinele de care am nevoie la distanțe către care pot merge pe jos, că nu facem până la școală decât o scurtă plimbare de 10 minute, că atunci când vreau o cafea bună sau un răsfăț culinar nu trebuie decât să fac câțiva pași până la local.
Acest articol face parte din categoria conținut sponsorizat.
M-am născut în București și am trăit aici toată viața mea. Ca majoritatea celor de vârsta mea mi-am petrecut vacanțele la bunici, într-un sat aflat la nici 30 de minute de casă. Îmi plăcea acolo și mă gândeam cum ar fi la un moment dat să am toate facilitățile din oraș, dar și o curte și aer curat.
- CITEȘTE ȘI: Confesiunea unei mame: „Toată viața am visat să am o casă ca la țară în București. Și am reușit!”
Ansamblurile rezidențiale cu case, un lux acum 15 ani
Viața a luat-o pe repede înainte și atunci când m-am așezat la casa mea, acum mai bine de 15 ani, am ales un apartament cu 3 camere într-unul dintre cele mai verzi cartiere ale orașului. Nici nu exista la acel moment conceptul de cartier rezidențial, iar casa pe pământ era în mintea multora rezervată doar celor foarte bogați. Nici nu se punea problema ca doi tineri ce de-abia au terminat facultatea să aibă acces la așa ceva, mai ales printr-un credit imobiliar.
Dar am ales bine la vremea aceea. Stăm pe o străduță mică, unde oamenii se cunosc exact ca la țară, mai ales că mulți dintre ei au și copilărit aici și au rămas să-și petreacă și viața de adult în această comunitate. Vacanțele, vizitele la bunici, scurtele ieșiri din oraș au făcut să uit de dorința de a avea o casă pe pământ. Mă mai gândeam din când în când, dar găseam mereu motive să șterg din minte ideea, mai ales că eu nu am permis de conducere și orice variantă am fi găsit necesita două mașini.
Pandemia și nevoia de a ieși din casă undeva, oriunde
Și, într-o zi, ne-am trezit cu pandemia peste noi. Dintr-o dată m-am văzut nevoită să stau închisă în casă cu doi copii și o pisică. Soțul mergea la birou, dar noi eram 24 din 24 împreună între pereții apartamentului nostru care deodată părea neîncăpător. Nu doar atât. Mi se părea că nu mai e nici chiar așa de frumos și stând zile în șir doar acolo am început să îi văd toate defectele. Unul dintre cele mai mari era că nu avea atașată și o curte. Sunt mulți copaci în grădina blocului, dar nu era suficient.
Copiii ar fi vrut și ei să iasă afară, să se joace, să alerge, să facă orice altceva decât să stea în casă. Ieșeam cu ei seara târziu cu pretextul de a hrăni o pisicuță aflată la 3 străzi distanță, dar nu ne lua mai mult de 10 minute operațiunea, timp insuficient pentru doi copii obișnuiți cu o viață activă. Am căutat să avem activități cât mai plăcute prin casă atât cât ne-au permis jobul și școala online cu un copil care avea cursuri dimineață și unul după-amiază.
Momentul cu cea mai mare încărcătură emoțională a fost când a venit ziua de naștere a fetiței mele. A tot sperat ca lucrurile să se schimbe și să poată invita la ea măcar 2-3 prietene, dar nu s-a putut. Câțiva copii de pe stradă i-au scris un ”La mulți ani!” imens pe asfalt și i-au cântat de jos. Le era dor unii de alții! Altfel ar fi fost dacă aveam măcar un petec de curte în care să se joace, chiar și cu mască.
O casă și o curte au fost salvarea noastră
După trei săptămâni, care nouă ni s-au părut cel puțin 3 ani, soțul meu a venit cu ideea să mergem la casa rămasă de la bunicul lui, undeva în apropierea Bucureștiului. Nici nu a mai contat că era o casă bătrânească unde nu aveam nicio utilitate. Era aer curat și curte! Ne-am pregătit pentru plecare la fel de emoționați ca atunci când ne-am făcut bagajele să mergem pentru prima dată la Paris.
După 3 zile de stat acolo, de plimbat prin pădurea de pe malul Neajlovului, de trezit în cântec de vrăbiuțe, în care ne-a bătut soarele și am respirat aer curat am început să luăm din ce în ce mai mult în calcul opțiunea de a ne muta la casă.
După un timp, când restricțiile s-au mai liniștit, am luat cu noi și prietenii, să se bucure de peisajul de vis pe care îl avem către luncă. Ei au fost un pic mai rapizi și într-o lună de când am petrecut un ”village break” cu ei semnau contractul pentru o casă pe pământ. Și ei, ca și noi, sunt părinți și au căutat o soluție pentru o viață mai sănătoasă, în aer liber.
La curte, dar totuși în inima unui smart city
Căutăm un loc care să ne ofere bucuria naturii așa cum o face casa de la țară, dar care să aibă facilitățile pe care le avem acum la bloc. O opțiune care merită toată atenția este ansamblul rezidențial Liziera de Lac. Dincolo de faptul că este un fel de smart city are avantajul de a fi aproape de metrou, lucru care nu ne obligă la a avea o a doua mașină. În plus, prețurile nu sunt chiar pentru oameni foarte bogați, așa cum se întâmpla acum 15 ani, există magazine în cartier, grădiniță pentru copii, locuri unde putem servi o cafea bună sau putem lua masa.