Mutare la țara sau în complex rezidențial în afara orașului? Ce aș alege

De ce să nu recunosc, și eu mă gândesc adesea că ne-am grăbit cu mutarea la țară și am avut o viziune prea romanțată a acestui tip de trai rustic. Citește în articol ce ne lipsește cel mai mult.

Veronica Guzun, redactor
Mutarea la țară.
După ce am decis mutarea la țară, ne-am dat seama că trebuia să punem în balanță mai multe aspecte. Foto: Shutterstock

Chiar înainte de lockdown, ne-am mutat la casă. În acele luni de izolare am fost mândri de viziunea de a ne rupe de oraș și a sta departe de aglomerările periculoase. Lucram de acasă și eu și soțul, iar copiii erau pe lângă noi, cu școala online. Nu a fost simplu, dar măcar nu ne simțeam în arest la domiciliu, pentru că puteam ieși în curte fără să interacționăm cu alți oameni. Când însă lucrurile s-au mai așezat, ideea noastră cu mutarea la țară și-a arătat și părțile mai puțin plăcute.

Acest articol face parte din categoria conținut sponsorizat.

Căutările de teren pentru casă au explodat odată cu pandemia. Cu toții ne-am dat seama cât de bine ar fi să ai un spațiu verde unde să poți ieși fără a da nas în nas cu vreo persoană și să ai posibilitatea de a face mișcare în aer liber fără frică. Noi am experimentat toate aceste avantaje, pentru că ne-am mutat la țară, lângă București, puțin înainte de începerea pandemiei. Totul era planificat. Știam cât facem cu mașina până în oraș, la ce oră să ne trezim pentru a ajunge fiecare la munca/școala lui și unde să oprim pentru cumpărături înainte de a porni înapoi spre casă.

După carantina de două luni de anul trecut când am putut ieși în aer liber, la curte, în timp ce prietenii din oraș stăteau închiși în case, au început să apară și dezavantajele legate de mutarea la țară.

Primele semne le-au dat copiii

Cel mare e adolescent și odată cu școala online s-a simțit complet rupt de grupul lui de prieteni. Satul în care ne-am mutat, așa cum sunt multe sate în România, are o populație preponderent îmbătrânită și despre legarea de noi prietenii cu copii de vârsta lui, nici nu a putut fi vorba. La început ieșea cu bicicleta prin împrejurimi, dar acum, pentru că nu are companie, a renunțat și stă cu zilele la calculator și discută cu colegii.

Cel mic, în clasele primare, găsește încă distractivă joaca cu noi, dar se vede că și-ar dori să se poată juca și cu copii mai apropiați de vârsta lui. Ultima perioadă, a prins drag de un joc de calculator și mereu mă cheamă să-mi explice strategii și diverse accesorii, iar când vede că nu înțeleg mare lucru spune că tare și-ar dori un prieten cu care să povestească despre acest joc.

Mai facem ieșiri în oraș, desigur, dar nu se compară cu perioada în care copiii aveau un grup de prieteni la un bloc distanță și puteau interacționa în voie. Acum, dacă cel mare stabilește să se întâlnească cu colegii trebuie să să se asigure înainte că putem să îl ducem sau să îl aducem cu mașina acasă, pentru că transportul spre sat e dificil, iar de ocazie nici nu poate fi vorba.

Mutarea la țară. Ne lipsește socializarea

De ce să nu recunosc, și eu mă gândesc adesea că ne-am grăbit cu mutarea la țară și am avut o viziune prea romanțată a acestui tip de trai rustic. E frumos, aer curat, pădure aproape. Toate sunt foarte convingătoare, dar îmi lipsesc multe dintre facilitățile orașului. Îmi imaginam că vom face zilnic drumeții, în pădurea din apropiere, în realitate însă o casă și o curte cer timp și atenție.

O întâlnire ad-hoc cu prietenele nu mai e o posibilitate. Tot ce ține de ieșirile în oraș trebuie bine planificat. De fapt întreaga viață de aici cere mult mai multă planificare decât înainte. În localitate putem acoperi cumpărăturile urgente, în rest trebuie să facem liste atent gândite să nu ne scape ceva și să cumpărăm de la cel mai apropiat hipermarket din București. Am făcut provizii de medicamente mai mult decât aveam înainte, pentru că cea mai apropiată farmacie e la câțiva kilometri și clar nu are program non-stop.

Dar cel mai mult cred că suferim din cauza lipsei de socializare, care e și la cei din București, în contextul pandemic, dar în cazul nostru e mult mai acută. Aceasta pe deoparte pentru că munca de acasă deja te rupe de oameni, dar și izolarea de oraș contribuie mult la această stare.

Ce aș face diferit

Dacă ar fi să aleg din nou, cu mintea de acum, căci vorba ”dă-i românului mintea de pe urmă” e în continuare valabilă, aș opta pentru o casă în afara Bucureștiului, dar nu la țară, ci într-un complex rezidențial cu mai multe facilități, gândit pentru oameni ca noi, obișnuiți cu socializarea, dar și dornici de un trai liniștit în afara aglomerărilor urbane. Un loc, cum văd acum că s-au mai construit în jurul Capitalei. Un mini oraș cu case, care conține hipermarket, grădiniță, cafenea, spațiu de lucru tip hub, farmacie, servicii medicale de bază, teren de sport, parcuri, acces la un lac. Într-o singură propoziție, facilitățile orașului îmbinate cu romantismul rustic.

În așa loc mi-ar plăcea să mă văd cu prietenele și după o cafea să facem o plimbare în jurul lacului. Și copiii meu cred că ar avea mai mult drag să iasă afară și să se joace cu colegi de vârstă apropiată decât să comunice prin ecrane, care și așa ne-au invadat prea mult viața.

Pentru cei care caută să plece din oraș, le recomand să cântărească mai bine decât am făcut-o noi și să se orienteze către soluții de tip complex rezidențial care elimină dezavantajele enumerate mai sus, dar oferă toate avantajele de a locui la casă. De asemenea, luați în calcul și nevoia copiilor de socializare și asigurați-vă că în noul loc aveți cum să o satisfaceți.

Dacă ești interesat/ă să afli mai multe multe informații despre avantajele vieții într-o comunitate în care viața modernă se îmbină cu traiul sănătos, în natură, la distanță de zgomote și poluare, dar totuși aproape de oraș, îți recomandăm un proiect care bifează toate aceste nevoi: Liziera de lac

Te-ar mai putea interesa